Mărcile europene sunt protejate în toate cele 28 de state membre U.E., din care fac parte şi România şi Marea Britanie. Spre exemplu, un antreprenor român ce doreşte să îşi protejeze denumirea sub care efectuează o activitate comercială în România, dar şi pe teritoriul Uniunii Europene, poate opta pentru înregistrarea unei mărci europene, nemaifiind necesară înregistrarea la un oficiu naţional din statele membre. În plus, varianta înregistrării de marcă europeană este mult mai avantajoasă din punct de vedere financiar, taxele oficiale pornind de la 850 EUR. Alternativa pentru obţinerea protecţiei pentru toate statele membre, este depunerea a 28 de cereri naţionale, costurile acestora depăşind cu mult costurile înregistrării unei mărci europene.

În data de 23 iunie 2016, Marea Britanie decide să îşi retragă calitatea de membru al Uniunii Europene prin referendum naţional. Astfel, aceştia trebuie să transmită către Uniune o notificare de retragere în baza art. 50 al Tratatului de la Lisabona. De la momentul notificării, se vor purta negocieri între statul membru ce doreşte să se retragă şi Uniune. Perioada estimativă în care Marea Britanie nu va mai fi parte a Uniunii Europene este de cel puţin 2 ani.

În mod normal, de la momentul pierderii complete a calităţii de membru UE, mărcile europene nu vor mai avea efect şi nu vor mai fi protejate pe acel teritoriu. Acest aspect conduce la mai multe eventuale impedimente pentru antreprenori, printre care şi riscul pierderii protecţiei în statul membru, asupra denumirii înregistrate ca marcă europeană sub care au efectuat activităţi comerciale în Marea Britanie. Făcând o analogie cu primul exemplu menţionat în incipit, este posibil ca un antreprenor britanic să fi optat pentru o înregistrare de marcă europeană, considerând că nu mai este necesară înregistrarea şi la Oficiul naţional şi poate fi pus într-o situaţie dificilă din cauza pierderii efectelor mărcii europene pentru teritoriul britanic.

Având în vedere că răspunsurile oficialilor britanici, dar şi răspunsurile reprezentanţilor Oficiului European sunt foarte vagi, soluţiile rămân la libera negociere a părţilor.

Un prim-pas spre rezolvare poate consta într-o colaborare a Oficiului Britanic cu Oficiul European, astfel încât mărcile europene să fie replicate în cereri de marcă la nivel naţional în Marea Britanie, iar dată de prioritate fiind data de depunere spre înregistrare la nivel european. Prin această procedură, mărcile europene vor fi protejate în continuare pe teritoriul Uniunii dar şi pe cel Britanic, de la aceeaşi dată de depozit.

Altă posibilitate ar putea fi colaborarea Oficiului Britanic cu titularii mărcilor europene, astfel încât doar titularii ce mai doresc protecţie pentru teritoriul Britanic să înainteze către oficiul naţional o cerere de marcă şi să invoce ca dată de prioritate, data depunerii spre înregistrare a mărcii europene.

În ambele situaţii, procedurile vor fi complicate şi vor necesita foarte mult timp. Afirmăm acest aspect deoarece sunt peste un milion de mărci europene.

De asemenea, Brexit-ul ar putea conduce şi la o altă eventuală problemă. Titularii mărcilor înregistrate la nivel naţional în Marea Britanie ce au depus o cerere de înregistrare a mărcii europene ulterior, puteau invoca procedura de senioritate pentru marca europeană în baza mărcii înregistrate pe teritoriul Britanic. Senioritatea presupune atribuirea mărcii europene cu o dată de depozit anterioară, strict pentru statul în care a fost invocată, respectiv Marea Britanie. Astfel, dacă marca naţională expiră, va continua să producă efecte pe teritoriul Britanic prin intermediul mărcii europene. Ulterior procedurii de retragere din Uniune, conform afirmaţiilor şi speculaţiilor oficialilor, ar fi foarte probabil ca dată de senioritate să se păstreze în intermediul procedurii de conversie a mărcilor europene în cereri de marcă la nivel naţional în Marea Britanie.

O situaţie asemănătoare a mai fost întâlnită în anul 2003 şi 2007, când au aderat mai multe state la Uniune. La acea dată, mărcile europene existente au fost extinse automat şi pentru noile teritorii, intrând în conflict cu mărcile similare sau identice deja înregistrate la nivelul statelor ce au aderat, creând un precedent. Pe lângă impedimentele întâlnite în anul 2003 şi 2007, situaţia mărcilor europene după Brexit pare o problemă cu o rezolvare uşoară.

În momentul de faţă, ar fi indicat ca titularii mărcilor europene ce îşi doresc în continuare ca marca acestora să fie protejată şi pentru Regatul Unit, să nu ezite să depună cereri de marcă la nivel naţional, pentru a preîntâmpina eventualele probleme ivite de Brexit. Pentru mai multe detalii referitor la această procedură, recomandăm cu tărie colaborarea cu un consilier în proprietate industrială.

Făcând referire la un alt obiect de proprietate intelectuală, deşi soarta mărcilor europene rămâne încă un subiect de negociere, soarta brevetelor europene este foarte clară şi bine definită. Brexit-ul nu va avea efecte în domeniul brevetelor, antreprenorii britanici putând solicita în continuare brevetarea unei invenţii la Oficiul European de Brevete. De asemenea, brevetele europene vor avea efect şi vor fi în continuare protejate  pentru teritoriul Marii Britanii. Acest fapt se datorează Convenţiei Europene a Brevetelor, din care nu fac parte doar statele membre UE, ci un total de 38 de state (spre ex., Turcia şi Norvegia nu sunt state membre dar sunt semnatare ale convenţiei).

Print Friendly, PDF & Email