Nomenius - Inregistrare marci

Marcile inventive si indraznete inregistrate compenseaza bugete mici de marketing in Romania

Nomenius.ro — Mon, 07 May 2012 12:35:37 +0000

Comunicat de presa

Marcile cu sonoritate curioasa sau chiar un slogan bine atribuit atrag atentia clientilor spre companii. In ultima vreme companiile locale, fie ele producatorii sau furnizori de servicii au o adevarata inclinatie spre a inregistra marci cu nume sau sloganuri curioase, ceea ce face mult mai atractiva compania si produsele pe care le comercializeaza.
Koyos- numele magazinului online IT&C sau FabricadeSteaguri.ro cu sloganul “Noua ni se falfaie!”, ambele inregistrate de Nomenius, sunt unele dintre marcile care au avut curajul sa atraga atentia si care au avut succes.
“Consumatorii au devenit mai sensibili pe orice segment de piata iar producatorii trebuie sa atraga atentia prin ceva. Un nume curios dar nu agresiv face in ziua de astazi diferenta, ramane in memoria consumatorului, si acest avantaj trebuie protejat prin inregistrarea marcii, ceea ce aduce din start un punct in plus fata de concurenta,” a spus Elena Grecu, avocat si consilier in proprietate intelectuala, coordonator al firmei Nomenius “Noi chiar sfatuim clientii sa aleaga marci inedite si curioase care sa atraga atentia, mai ales in situatia in care compania respectiva nu dispune de un buget foarte mare de marketing, un lucru des intalnit in aceasta perioada,” a continuat Elena Grecu.
In perioada Sarbatorilor Pascale, multi producatori doresc sa isi inregistreze marci cu conotatie religioasa, uneori strans legate de nume de sfinti, insa legea si Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) nu permit orice pentru inregistrare. “Cu toate acestea, noi am avut succes in inregistrarea unor marci mai putin obisnuite, astfel incat companiile care apeleaza la noi sa inregistreze o marca reprezentativa pentru dorintele lor si produsele pe care le comercializeaza,” a continuat avocat Elena Grecu, coordonator al Nomenius.
Cu cat un nume este mai puternic si inedit, cu atat provocarea de ambele parti este mai mare, atat pentru consilierul care depune spre inregistrare marca cat si pentru examinatorul OSIM care verifica marca depusa la inregistrare.
Aceste marci inedite sunt cuvinte sau expresii la limita acceptarii de catre examinatorii OSIM, care trebuie convinsi ca ele reprezinta calitatea sau imaginea unor produse sau…

Descarca document

Cat costa inregistrarea unei marci la OSIM?

Nomenius.ro — Thu, 29 Mar 2012 07:34:49 +0000

Inregistrarea unei marci presupune o procedura elaborata si parcurgerea unor pasi bine delimitati de legislatia privind marcile si indicatiile geografice.

Legea nr. 84/ 1998 privind marcile si indicatiile geografice defineste marca ca fiind “orice semn susceptibil de reprezentare grafica, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si, in special, forma produsului sau a ambalajului sau, culori, combinatii de culori, holograme, semnale sonore, precum si orice combinatie a acestora, cu conditia ca aceste semne sa permita a distinge produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi”.

Desi conform acestei definitii conditiile par a fi rudimentare, adevarul este diferit. Nu orice semn care prezinta caracteristicile sus mentionate pot fi inregistrate ca marca, aceasta implicand o serie de criterii si cerinte, dovada facand si numarul ridicat de marci refuzate la inregistrare.

Fara a intra in detaliile specifice procedurii de inregistrare a marcii sau a explicita totalul conditiilor de admitere la inregistrare, precizez ca una dintre acestea consta si in plata taxelor de inregistrare, publicare si examinare a cererii de marca. Astfel, in functie de teritoriul pentru care doriti sa obtineti drepturi exclusive asupra marcii, inregistrarea acesteia implica costuri variate.

In plan national, marca se inregistreaza prin intermediul Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). Odata inregistrata, marca confera titularului drepturi exclusive asupra acesteia.

Supunerea spre inregistrare a marcii presupune implicit plata taxelor aferente inregistrarii. In acest context, art. 22 din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice stipuleaza ca “OSIM examineaza pe fond cererea de inregistrare a marcii si hotarareste admiterea inregistrarii marcii, in tot sau in parte, ori respingerea cererii de inregistrare a marcii, in termen de maxim 6 luni de la publicarea acesteia, sub conditia achitarii taxelor de inregistrare si de examinare a cererii prevazute de lege” .

OSIM-ul distinge intre taxa de inregistrare a cererii de marca, taxa de publicare si taxa de examinare a acesteia, importanta clasificarii avand cel putin un impact pozitiv asupra viitorului titular de marca: posibilitatea achitarii in transe a sumei totale necesare inregistrarii marcii.

In acest sens, in timp ce taxa de inregistrare si de publicare a cererii de marca se achita la momentul depunerii dosarului de marca, taxa de examinare a acesteia se poate achita intr-un interval de maxim 3 luni de la momentul depunerii dosarului de marca.

Desi avantajoasa pentru unii titulari de marca, aceasta modalitate de plata implica monitorizarea atenta a momentului limita pana la care trebuie achitata taxa de examinare. Cazul contrar, al neachitarii in termen a taxei, poate conduce la radierea marcii si implicit la pierderea oricarui drept de folosinta provizoriu pe care titularul marcii il are inca din momentul depunerii marcii spre inregistrare.

Inainte de a afla care sunt taxele pe care OSIM-ul le percepe pentru inregistrarea unei marci, trebuie sa aveti in vedere tipurile de marca care se pot inregistra in tara noastra.

Astfel, distinctia se face intre marca verbala, marca combinata cu logo alb-negru, marca combinata cu logo color, marca figurativa sau marca sonora.

Principalul criteriu de diferentiere intre aceste tipuri de marca il constituie elementele componente ale acesteia, precum si culorile folosite. O incadrare gresita poate conduce la o limitare a protectiei, in sensul neacoperirii tuturor aspectelor care prezinta relevanta pentru afacerea dvs. sau dimpotriva, o supraprotectie in sensul inregistrarii unor elemente care nu prezinta interes pentru dvs., ceea ce conduce automat la o sporire considerabila a costurilor.

Astfel, marca verbala este alcatuita numai din elemente verbale, respectiv din cuvinte sau slogane. Pentru inregistrarea acestui tip de marca, titularul trebuie sa plateasca suma de 540 lei. Aceasta taxa este compusa din taxa de inregistrare a cererii de marca, taxa de publicare in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, precum si din taxa de examinare a cererii de marca.

Pe de alta parte, daca optati pentru inregistrarea unei marci combinate cu logo color sau alb – negru, asigurandu-va astfel protectie atat pentru elementele verbale cat si figurative ale acesteia, trebuie sa aveti in vedere ca taxele de inregistrare ale marcii se diferentiaza in functie de culoarea folosita. Astfel, daca discutam despre o marca alb-negru, taxele OSIM sunt in cuantum total de 648 lei, in timp de pentru o marca avand un logo color trebuie sa achitati 1188 lei.

Taxa perceputa de OSIM pentru inregistarea unei marci figurative difera in functie de culoarea folosita, regulile expuse cu privire marcile combinate aplicandu-se si in acest caz. In ceea ce priveste marcile sonore, taxele se pliaza pe taxele percepute pentru inregistrarea unei marci combinate cu logo alb – negru, respectiv 648 lei.

Cuantumul acestor taxe este stabilit pentru o singura clasa de produse sau de servicii. Pentru orice clasa suplimentara se va achita suma de 180 lei.

Pe cale de consecinta, o alta variabila in privinta costurilor de la OSIM este reprezentata de numarul de clase de produse si servicii. Astfel, Clasificarea de la Nisa stabileste un numar total de 45 de clase, dintre care 34 sunt destinate produselor si 11 serviciilor. Aceasta se prezinta intr-o forma generala si una detaliata. Incadrarea corespunzatoare in aceste clase prezinta o importanta maxima, deoarece clasele stabilesc limitele in care se incadreaza protectia pe care o acorda marca. Sunt situatii in care produsele sau serviciile se pot incadra concomitent in mai multe clase, iar neindicarea corespunzatoare a acestora poate conduce la mari probleme.

Procesul de inregistrare a marcii dureaza aproximativ 6 luni de la momentul depunerii dosarului de marca, insa, in unele cazuri poate fi redus la jumatate. In acest sens, art. 22 din Legea 84/1998 stipuleaza ca “[…] Sub conditia achitarii unei taxe suplimentare de urgentare, echivalenta cu dublul taxelor de inregistrare si de examinare prevazute de lege, OSIM examineaza si hotaraste asupra cererii de inregistrare a marcii, in termen de 3 luni de la publicarea acesteia”.

Daca la sfarsitul perioadei de timp destinate verificarii tuturor criteriilor necesare admiterii spre inregistrare a marcii se constata ca cererea de marca intruneste toate cerintele riguros stabilite de legislatia marcilor si indicatiilor geografice, OSIM emite titularului decizia de admitere la inregistrare a marcii, care confera protectia cu efect retroactive, considerandu-se ca marca este inregistrata inca de la momentul depunerii dosarului de marca.

Pe baza acesteia, titularul va achita taxa pentru inscrierea marcii in Registrul National al Marcilor, precum si pentru eliberarea certificatului de marca. In prezent, aceasta taxa valoreaza 180 lei.

Odata inregistrata, marca confera titularului protectie pentru o perioada de 10 ani, cu posibilitatea reinnoirii acesteia din 10 in 10 ani. Reinnoirea este acordata in schimbul platii taxei de reinnoire.

In plan comunitar, oficiul responsabil de inregistrarea marcilor este Oficiul pentru Armonizare in Piata Interna. Astfel, prin intermediul unei singure inregistrari, marca comunitara confera titularului acesteia protectie in toate cele 27 de state ale Uniunii Europene, nemaifiind necesara si inregistrarea marcii la nivel national in aceste tari.

Taxele percepute la acest nivel nu mai prezinta diferente cauzate si de tipul marcii, ci numai de numarul de clase de protectie. Astfel, indiferent de ce marca aveti in vedere, taxele OHIM sunt de 900 EUR, pentru un numar de 3 clase. Orice clasa suplimentara presupune achitarea de catre titular a cate 150 EUR per clasa.

In acest sistem, taxele nu trebuie platite in momentul depunerii dosarului de marca, ci intr-un termen de maxim 30 de zile.

Chiar daca marca comunitara implica anumite costuri mai ridicate la o prima vedere, daca ne raportam la nivelul protectiei conferite, aceasta prezinta multe avantaje din punct de vedere financiar.

Daca statele care prezinta interes nu se regasesc in cadrul Uniunii Europene sau nu doriti sa obtineti o protectie in toate cele 27 de state, ci doar in cateva dintre acestea, atunci calea este aceea a unei marci internationale.

Important de stiut este ca necesara in vederea inregistrarii unei marci la nivel international este inregistrarea anterioara a acesteia la nivel national sau comunitar. Adica acestea din urma vor constitui baza de la care urmeaza a se putea efectua extinderea la nivel international in tarile care prezinta interes pentru dvs.

Din punctul de vedere al costurilor, acestea difera in functie de fiecare oficiu al fiecarei tari in parte.

Pentru mai multe detalii va rugam sa ne contactati: pagina contact

Importanta marcii si drepturile conferite titularului de marca

Nomenius.ro — Mon, 13 Feb 2012 12:42:56 +0000

Optica asupra a ceea ce reprezinta o marca este, fara doar si poate, una variata. Traim intr-o societate care pare sa fi inteles foarte bine ca lupta pe terenul concurentei este si una a numelor.

Fie ca este definita prin prisma legiuitorului grijuliu in a asigura cadrul legal optim conferirii de drepturi titularilor sau, fie ca transpune perspectiva consumatorului obisnuit, marca prezinta, sub aspect semiotic, un element comun: modalitatea practica de asigurare a distinctivitatii intre produsele si serviciile intreprinzatorilor.

Sa analizam, de pilda, cel mai simplu exemplu cu putinta. Intreprinzatorul dornic in a se afirma pe un anumit segment de piata, prin oferirea unui anumit tip de produse/servicii, foloseste, in faza incipienta a afacerii sale, o denumire care sa il diferentieze in randul celorlalti “jucatori”. Marca indeplineste, la acest nivel, functia de identificare, de recunoastere.

In timp, procesul devine unul elaborat. Simplul atribut de identificare este, acum, acaparat de dorinta acerba a intreprinzatorului de a se afirma pe piata produselor/serviciilor nu doar prin oferirea de produse/servicii sub un anumit nume, ci prin punerea la dispozitia consumatorului a unor servicii/produse de o inalta calitate. Asa se face ca marca este acum purtatoarea unui set de valori. Marca intruchipeaza, asadar, avatarul prosperitatii unei afaceri bine intemeiate.

Paralel demersului intreprinzatorului in drumul sau de la marca la brand, caci brandul nu este altceva decat perceptia finala declansata de simbol, consumatorul dezvolta un anumit atasament fata de marca.

Experientele personale legate de aceasta genereaza emotii dintre cele mai variate. Marca determina apartenenta consumatorului la un anumit grup, sau poate chiar mai sugestiv spus, consumatotul adera la grupul de valori impus de o anumita marca.

Marca evidentiaza, diferentiaza, integreaza. Un lucru este cert: marca indeamna spre consum, nereprezentand decat o forma de comunicare subliminala intre nevoia intreprinzatorului de a se afirma pe piata produselor si serviciilor prin impunerea unui standard inalt de valori si consumatorul aflat in cautarea unor valori apte sa ii satisfaca si cele mai ascunse dorinte de consum.

DREPTURILE TITULARULUI DE MARCA

Pastrand aceeasi nota a importantei marcii in spatiul comercial actual, marca rezerva titularului o serie de drepturi. Reglementarea drepturilor titularului de marca se dovedeste a fi o necesitate.

Practicile comerciale actuale abunda, nu de putine ori, in acte neloiale ale concurentilor care, in goana spre succes tind sa rapeasca din prestigiul marcii inregistrate.

Nu putine au fost cazurile in care titularul unei marci larg cunoscute in randul consumatorilor s-a gasit in imposibilitatea de a-si valorifica afacerea la capacitatea maxima, doar pentru ca un concurent “rau intentionat” a reusit sa induca consumatorul in eroare.

Pentru consumator, marca in lumina careia o societate isi prezinta produsele sau serviciile inseamna de fapt un mozaic de valori, calitati si principii.

Aflat in fata raftului unui magazin cu produse electronice, conumatorul va fi tentat sa aleaga marci precum Apple ori Samsung. Justificarea alegerii este simpla: producatorul si implicit titularul de marca s-a deosebit pe piata produselor electronice prin promovarea unui anumit tip de calitate – gata oricand sa-l satisfaca pana si pe cel mai exigent consumator.

Marca este importanta si reprezinta, de cele mai multe ori, prima carte de vizita pe care consumatorul o primeste de la intreprinzatorul titular de marca.

Intr-o societate in care predomina lupta micilor si marilor intreprinzatori pentru castigarea unui loc preferential in mintea consumatorului, legiuitorul rezerva expres o serie de drepturi titularului de marca.

In acest sens, Legea nr. 84/1998 astfel cum a fost modificata prin Legea 66/2010 privind marcile si indicatiile geografice dedica un spatiu pretios drepturilor conferite de marca.

Titularul marcii devine, in viziunea legiuitorului, posesor de drepturi exclusive asupra marcii, ori altfel spus, acesta este singurul care poate decide asupra modului de intrebuintare al marcii, singurul care isi poate promova afacerea sub titulatura marcii inregistrate.

Prin inregistrarea marcii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci intreprinzatorul poate demara, sub protectia legii, o serie de actiuni care sa il puna la adapost de concurentii neloiali.

Printre cele mai practicate modalitati de manifestare a concurentei neloiale, in materie de proprietate industriala, se numara:

Folosirea unui semn identic marcii pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost inregistrata
Folosirea unui semn identic sau asemanator cu marca, pentru produse identice sau similare

Dar si

Folosirea unui semn identic sau asemanator cu marca pentru produse sau servicii diferite fata de cele pentru care marca este inregistrata, cand aceasta din urma a dobandit un renume in Romania.

Toate acestea sunt de natura a crea confuzie in randul consumatorului obisnuit.

Analizand dintr-o dubla perspectiva, drepturile conferite de marca sunt nu numai prerogative de care se bucura titularul marcii, dar si beneficii ale consumatorului. In aceasta ultima acceptiune, drepturile conferite de marca permit titularului sa intreprinda variate demersuri de stopare a concurentei “rau intentionate” si implicit de salvare a consumatorului de invazia produselor contrafacute.

Asa se face ca titularului de marca ii este rezervat dreptul de a se adresa instantelor competente si de a solicita, pe aceasta cale, interzicerea urmatoarelor acte ale tertilor:

Aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
Oferirea produselor sau comercializarea ori detinerea lor in acest scop sau, dupa caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;
Punerea in libera circulatie, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum si acordarea oricarei alte destinatii vamale, asa cum acestea sunt definite in reglementarile vamale;
Utilizarea semnului pe documente sau pentru publicare.

Reglementarea drepturilor conferite de marca nu face decat sa accentueze importanta marcilor pe piata produselor si serviciilor. Simplul fapt al reglementarii cailor legale, in lupta impotriva concurentilor, constituie un plus al afacerii intreprinzatorului.

Marca nu numai ca evidentiaza afacerea, dar o si protejeaza.

Autor: Ioana Tapoi – Consilier juridic

ORDA a introdus o noua taxa pentru muzica ambientala

Nomenius.ro — Tue, 20 Dec 2011 13:42:14 +0000

ORDA – noua taxa pentru muzica ambientala

Cream si suntem antrenati intr-un permanent proces evolutiv, modelam lumea in care traim dand o nota aparte actiunilor noastre. Vorbim, asadar, despre creatie si modurile ei de manifestare intr-o perioada care abunda in modificari legislative. Asa se face ca, la data de 7 octombrie 2011, a fost publicata in Monitorul Oficial Decizia Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 266 din data de 4 octombrie 2011, aceasta vizand remuneratia datorata pentru utilizarea operelor in scop ambiental.

Decizia stabileste asadar metodologia privind remuneratiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor pentru opere muzicale, aducand o serie de noutati fata de reglementarea din perioada 2006-2009. Decizia ORDA apare intr-un context caracterizat de modificari legislative justificate de nevoia crearii unui cadru juridic apt sa asigure o protectie mai mare drepturilor si creatiilor. Vorbind despre drepturi si necesitatea de a le proteja, adoptarea Deciziei ORDA creeaza reactii in randul utilizatorilor de muzica ambientala.

Noi reglementari in materie de remuneratie

Ce schimbari vehiculeaza noua decizie, in ce masura ii va influenta pe utilizatorii de muzica ambientala, dar, mai cu seama, care este scopul modificarilor legislative – sunt doar cateva dintre temele cu miza in acest domeniu.

Decizia ORDA transpune printr-un continut clar procedura pe care utilizatorii de opere in scop ambiental trebuie sa o urmeze in vederea protejarii drepturilor compozitorilor si muzicologilor din Romania. Aceasta apare ca raspuns la solicitarile formulate de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania – Asociatia pentru Drepturile de Autor, cu privire la necesitatea crearii unui spatiu normativ apt sa asigure protectia creatiilor muzicale, precum si sa permita mentinerea unui echilibru economico-juridic intre creatorii/compozitorii, utilizatorii si consumatorii operelor muzicale. Desi, in mare parte, se pastreaza din structura reglementarii anterioare, evidentiem o serie de elemente cu caracter de noutate:

Utilizatorii de muzica in scop ambiental au obligatia de a plati o remuneratie lunara.

Se stabileste astfel obligativitatea platii unei remuneratii lunare, de catre utilizatorul de muzica in scop ambiental, care in prealabil a obtinut licenta neexclusiva din partea UCMR – ADA. Remuneratia este stabilita, de aceasta data, lunar, spre deosebire de reglementarea anterioara care stabilea plata trimestriala. Plata remuneratiilor se va face pana la data de 15 a lunii, la aceasta adaugandu-se si cota legala de TVA. In mod concret, plata remuneratiilor se va face prin raportare la natura si structura spatiului ambiental, in cele ce urmeaza urmand sa evidentiem categoriile de spatii vizate de taxa respectiva, cu precizarea ca noua decizie ORDA cuprinde o reglementare mai bine structurata fata de cea veche, fiind vizate o serie de spatii care nu se regaseau in metodologia anterioara:

Unitatile de cazare;
Unitatile de alimentatie publica din orase si statiuni;
Unitatile de alimentatie publica din comune si sate;
Unitatile comerciale sau de prestare cu activitate continua (inclusiv cele cu suprafete mai mici de 200 mp);
Agrement, centre medicale, birouri;
Evenimente ocazionale;
Targuri si expozitii;
Standuri mobile cu activitate permanenta;
Transporturi terestre, aeriene sau maritime de pasageri;
Spatii de asteptare;
Parcari;
Parcuri, piete, intersectii, plaje, stranduri, partii pentru schi;
Statii call center;
Stadioane si sali de sport.

Cu titlu exemplificativ, precizam ca cea mai mica remuneratie este in valoare de 2 lei si se plateste lunar, per camera, pentru o unitate de cazare cu o clasificare de pana la 2 stele / margarete, in timp ce remuneratia cea mai mare insumeaza 1.800 lei pe care trebuie sa ii plateasca o unitate comerciala sau de prestari cu activitate continua avand o suprafata de peste 6.000 mp. In acest sens, s-a afirmat in cuprinsul hotararii arbitrale din 30 septembie 2011 ca „remuneratia / metru patrat / luna se reduce pe masura ce suprafata unitatii comerciale este mai mare, din acest motiv nu se acorda noi reduceri, suplimentare, pentru unitati comerciale, in considerarea faptului ca ar detine in mod cumulat suprafete mai mari.”

Raportandu-ne la cuantumul remuneratiei, observam o serie de oscilatii fata de reglementarea anterioara. Astfel, daca pana in 2011, pentru o suprafata de 100 mp intr-un restaurant, bar sau berarie, se platea un total de 50 RON/luna, decizia actuala impune o mai buna evidentiere a categoriilor de spatii, stabilindu-se tarife pentru fiecare 50 mp: o suprafata de pana la 50 mp presupune plata unei remuneratii de 60 lei, in timp ce pentru o suprafata cuprinsa intre 51 si 100 mp se vor plati 130 lei. Astfel, prin hotararea arbitrala din 30 septembrie 2011 se considera ca remuneratia propusa de UCMR – ADA este echitabila, iar „completul arbitral are in vedere si necesitatea ca nivelul remuneratiilor sa fie de natura a incuraja activitatea creatoare ca principal element al dezvoltarii culturale”.

Intarzierea la plata remuneratiilor antreneaza plata unor penalitati de 0,5 % / zi de intarziere, in timp ce anterior penalitatea respectiva era de 0,2 %.

Utilizatorii trebuie sa comunice UCMR – ADA planuri cadastrale ale spatiilor pe care le detin cu orice titlu.

Noua Decizie ORDA impune utilizatorilor de muzica in scop ambiental ca, in termen de 10 zile de la solicitare, sa transmita UCMR – ADA planurile cadastrale ale spatiilor pe care le detin cu orice titlu sau, in absenta acestora, copii ale lor prin care au dobandit proprietatea sau folosinta spatiilor. Utilizatorii trebuie sa comunice de asemenea orice document si/sau informatii solicitate, in baza art. 130 lit. h) din Legea 8/1996. In acest fel, se asigura o mai buna evidenta cu privire la spatiile destinate ascultarii muzicii ambientale, organele de gestiune putand monitoriza prin reprezentanti imputerniciti in acest sens utilizarea operelor muzicale in scop ambiental.

Autor: Consilier Juridic Ioana-Andreea Tapoi

Clasificarea de la Nisa, editia a zecea

Nomenius.ro — Tue, 20 Dec 2011 08:35:28 +0000

Fisiere PDF de NCL (10) sunt puse la dispozitie numai pentru consultare. In prezent, editia a 9-a este In vigoare. Editie zecea va intra in vigoare la 1 ianuarie 2012.

Clasificarea de la Nisa, editia a 10-a, Partea I, lista de bunuri si servicii în ordine alfabetica ( in engleza ) ( franceza )
Clasificarea de la Nisa, editia a 10-a, partea II, Lista de produse si servicii din Ordonanta de clasa ( in engleza ) ( franceza )

Clasificarea de la Nisa (NCL) este o clasificare internationala de bunuri si servicii aplicat pentru inregistrarea de marci comerciale si marci de servicii. Aceasta a fost stabilita printr-un acord incheiat in cadrul unei conferinte diplomatice a avut loc la Nisa in 1957: Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internationala a produselor si serviciilor in vederea inregistrarii marcilor.

Informatii preluate de pe site-ul WIPO

Marca figurativa partial invalidat pentru lipsa de caracter distinctiv

Nomenius.ro — Mon, 19 Dec 2011 08:46:12 +0000

Divizia de anulare a OAPI a hotarat ca o marca comunitara figurativa detinute de Mars, Incorporated este partial invalid dupa sustinerea unei cereri din partea companiei rivale produse de patiserie Nestlé.

Marte a solicitat marcii in litigiu in anul 2002 si a fost acordata o marca comunitara in 2003 pentru produse din clasele 29 si 30, inclusiv produse lactate, snack-uri, inghetata, biscuiti si ciocolata. Marca consta intr-o descriere de bile ciocolata plutind pe un fundal rosu.

In 2007, Société des Produits Nestlé, SA au solicitat marca partial infirmata, sustinand ca a fost inregistrata cu incalcarea articolului 51 alineatul (1) litera (a) din RMC, coroborat cu articolul 7 alineatul (1) litera (b), (c) si ( d) din RMC.

Nestlé a sustinut ca exista o relatie suficient de direct si concret intre marfurilor in litigiu si perceptia de ansamblu a marcii figurative si ca CTM atacata este lipsita de orice caracter distinctiv.

De asemenea, a sustinut ca reprezentarea fidela a marfurilor (“zboara” de reprezentare aduce in minte “lumina” sau “aerisit” natura marfurilor) este pur descriptiv, deoarece aceasta serveste pentru a desemna de calitate, proprietati si alte caracteristici ale marfurilor . Nestlé a spus ca CTM consta exclusiv din semne care sunt de obicei folosite in practicile comerciale stabilite si, prin urmare, intra in domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) litera (d) din RMC. Acesta a depus imagini ale produselor alimentare reprezentate intr-un “zbor”, maniera pe piata europeana.

Ca raspuns, Marte a declarat ca a lansat procedura de opozitie intr-un numar de tari europene impotriva ambalaje utilizate de Nestlé pentru ei KIT KAT BILA si Kit Kat POP produse Choc pe motiv ca acestea sunt similare cu ambalaj pentru propriile produse MALTESERS.

Marte a negat CTM lipsita de caracter distinctiv, argumentand ca o combinatie de elemente separate face semnul distinctiv. Acesta a sustinut de asemenea marca a dobandit caracter distinctiv in conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din RMC. Dovezile sale sunt incluse cifrele de vanzari si alte cheltuieli de promovare de ciocolata Maltesers, extrase din articole despre branduri puternice din Regatul Unit, anchete si imagini de distribuitoare automate si dumpbins reproducerea ambalaj rosu cu bile de ciocolata filmate si elementul “Maltesers” a inclus pe el.

Nestlé a depus decizii de catre instantele nationale in Belgia, Austria si Franta, care a considerat ca reprezentarea de bile ciocolata plutind pe un fundal rosu lipsita de caracter distinctiv. De asemenea, a sustinut ca dovezile lui Marte caracterului distinctiv dobandit nu se refera la CTM in litigiu, dar la un semn dominata de elementul verbal “Maltesers”. De asemenea, a sustinut ca Marte nu a reusit sa demonstreze caracterul distinctiv dobandit in toate tarile relevante ale UE.

Pentru a ajunge la concluzia ca marca a fost invalid pentru marfurile in litigiu, divizia de anulare a considerat articolul 7 din RMC. Este considerat primul daca marca lipsit de caracter distinctiv.

Se spune ca reprezentarea bile plutitoare solicita in minte ideea generala de ciocolata; fundal rosu nu poate fi considerata ca o trasatura originala, “zbor” functia de bile ciocolata filmate nu adauga niciun element individual si creative; si ca, chiar si atunci cand analizeaza semn ca o combinatie a acestor trei elemente, impresia de ansamblu ramane neschimbate.

Diviziei de anulare a spus: “Din punctul de vedere al consumatorilor relevante, CTM in litigiu reprezinta forme simple de ciocolata acoperite cu bile si este banally evocatoare a acestor produse.”

Acesta a considerat ca mesajul transmis de marca, in elementele sale individuale si combinate, este direct si fara echivoc legate de bunuri in litigiu din clasele 29 si 30, mai ales ca toate acestea ar putea fi facute de, acoperite cu, sa includa sau sa fie aromate cu ciocolata.

Divizia de anulare a considerat, de asemenea, decizii de catre instantele nationale, care au decis ca factorii de decizie de batoane de ciocolata descriu adesea produsul lor pe ambalaj. Desi Marte a sustinut ca aceste decizii nu sunt obligatorii pentru OAPI si ca acestea au fost realizate dupa CTM a fost depusa, divizia de anulare a considerat ca acestea contin o analiza corecta fapt care corespunde cu principiile elaborate de catre Consiliul de proprii OAPI de recurs.

Divizia de anulare a considerat ca CTM lipsit de caracter distinctiv. In continuare, a analizat daca, astfel cum a afirmat Marte, aceasta a dobandit un caracter distinctiv in conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din RMC.

Acesta a evaluat probele furnizate de Marte, o mare parte din ea referitoare la Regatul Unit, dar a concluzionat ca aceasta continea cuvantul elementul “MALTESERS” plasate pe un fundal rosu, impreuna cu descrierea bile ciocolata filmate.

Citeste mai mult pe: http://oami.europa.eu/ows/rw/pages/OHIM/OHIMPublications/newsletter/1111/CTM/ctm1.en.do

“In acest domeniu ai nevoie de pumni de otel in manusi de catifea”

Nomenius.ro — Thu, 15 Dec 2011 11:45:37 +0000

Urmatorul articol este preluat de pe website-ul Business Age:

Elena Grecu este avocat si consilier in proprietate intelectuala. Si-a ales aceasta specializare din pasiune si pasiunea a ajutat-o sa lucreze cu succes si sa aiba propria agentie de proprietate intelectuala.

A urmarit indeaproape evolutia gradului de receptivitate al romanilor in acest domeniu si a decis sa scrie doua carti care vin in ajutorul pietei romanesti.

BusinessAge: Ce anume v-a determinat sa va specializati pe dreptul proprietatii intelectuale?

Elena Grecu: Cred ca a fost sansa mea ca unul dintre primele dosare de instanta pe care le-am avut sa aiba ca obiect anularea inregistrarii unei marci si atunci a trebuit sa citesc foarte mult despre marci, a inceput sa-mi placa si asa a inceput specializarea.

BusinessAge: Care este gradul de receptivitate al romanilor in ceea ce priveste importanta inregistrarii marcii?

E.G.: Din fericire creste. Daca pana acum cativa ani romanii spuneau “am o societate prea mica” sau “am o societate prea mare ca cineva sa se atinga de marca mea” acum si-au dat seama ca nu trebuie sa glumeasca cu asa ceva – au fost prea multe cazuri in presa, multi au auzit de cazuri ale prietenilor, colegilor, concurentilor si au inteles ca toata lumea este expusa riscului de a li se “fura” marca daca aceasta nu este inregistrata si daca nu se monitorizeaza atent ce marci sunt depuse la inregistrare.

BusinessAge: Lucrati intr-un domeniu care este mereu updatat. Cum reusiti sa ramaneti in top si sa va diferentiati de concurenta?

E.G.: Faptul ca imi place ceea ce fac, ca am o echipa pe care ma pot baza si…..multa creativitate.

BusinessAge: Stim ca lucrati la o noua carte, la “Concurenta neloiala – repere din pratica”. De ce ati ales tocmai aceasta tema pentru aceasta noua carte?

E.G.: Concurenta neloiala este o parte a proprietatii intelectuale de care desi toti comerciantii se lovesc la un moment dat, prea putini stiu ce trebuie sa faca in acest caz asa ca m-am gandit sa scriu o carte usor de citit si usor de inteles de reprezentantii societatilor comerciale din Romania pentru a le veni in ajutor cu spete concrete si sfaturi la obiect.

BusinessAge: Care sunt cele mai intalnite cazuri de concurenta neloiala in Romania?

E.G.: Deturnarea clientelei, actele parazitare, folosirea fara drept a unei firme, inven?ii, m?rci, indica?ii geografice, a unei embleme sau a unui ambalaj de natur? s? produc? confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

BusinessAge: Aveti in subordinea dumneavoastra, in cadrul cabinetului de avocatura pe care il conduceti, avocati colaboratori. Ce tip de cultura organizationala abordati avand in vedere ca aceasta meserie formeaza oameni cu caractere puternice?

E.G.: Imi incurajez avocatii sa fie puternici, sa evite “nu se poate” dar cu toate acestea sa lucreze in echipa.

BusinessAge: Care este, in viziunea dumneavoastra, portretul managerului perfect in domeniul in care activati?

E.G.: Pumn de otel in manusa de catifea.

BusinessAge: Peste 20 de ani, ce v-ar placea sa spuna angajatii si clientii despre dumneavoastra?

E.G.: As vrea sa primesc acelasi feedback pozitiv atat de la angajati cat si de la clienti. As vrea ca angajatii sa ii pot pastra sinceri (sa imi comunice toate nemultumirile si propunerile lor de imbunatatire a activitatii) iar clientii sa ne considere in continuare acea echipa profesionista si creativa care nu-si pierde entuziasmul pe masura ce anii trec, ci doar castiga experienta.

Protectia suplimentara a marcilor notorii – adevaratele “branduri”

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:41:09 +0000

Brandul este cunoscut in legislatia romaneasca sub numele de “marca“, dreptul asupra acestuia fiind dobandit si protejat prin inregistrarea la OSIM.
Acest lucru insemna ca pentru a beneficia de protectie, marca trebuie sa fie inregistrata (adica trebuie sa fie inscrisa in Registrul National al Marcilor, tinut de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci).
Ca orice regula, si aceasta are o exceptie: marca notorie – care este protejata, chiar daca nu este inregistrata. Plecand de la ideea ca cei care fac investitii substantiale in popularizarea unei marci merita o protectie speciala, s-a nascut ideea protejarii marcii notorii chiar in lipsa inregistrarii si chiar cu depasirea clasei de produse sau servicii pentru care este folosita marca respectiva.

In SUA, protectia marcilor notorii este expres prevazuta de lege, protectia acestora depasind principiul specialitatii. In sistemul Uniunii Europene si a statelor membre, aceasta protectie a fost mai confuza la inceput, doctrina, dar mai ales jurisprudenta incercand sa gaseasca cele mai eficiente mijloace de protectie a marcii notorii sau care se bucura de reputatie. Nu toate statele Uniunii au acordat o protectie egala in cazul utilizarii unor semne identice sau similare cu o marca notorie in cazul unor produse sau servicii diferite, protectia nedepasind limitele principiului specialitatii marcii.
Astfel, Curtea de Casatie franceza a refuzat cererea companiei Coca-Cola de a obliga firma parata sa inceteze utilizarea faimoasei marci Coca-Cola pentru tricouri.
Doar in cateva tari europene cum ar fi tarile scandinave si Germania a existat o prevedere legala potrivit careia, daca un procent determinat de consumatori aveau cunostiinta de o marca, aceasta reprezenta un criteriu decisiv pentru ca o marca sa fie considerate faimoasa sau notorie si sa fie indreptatita in consecinta la o protectie extinsa dincolo de principiul specialitatii.

Recunoasterea institutiei marcilor notorii si a protectiei acestora s-a facut prin Directiva Consiliului Comunitatilor Europene 89/104 EEC si Regulamentul Marcii Comunitare nr. 89/104, inregistrarea unei marcii notorii de catre un tert fiind un motiv relativ de refuz sau motiv de anulare.

In Romania, legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice defineste in articolul 3 litera (c) marca notorie ca fiind “marca larg cunoscuta in Romania la data depunerii unei cereri de inregistrare a marcii sau la data prioritatii revendicate in cerere; pentru a se determina, daca o marca este larg cunoscuta se va avea in vedere notorietatea acestei marci, in cazul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile carora marca respectiva li se aplica, fara a fi necesara inregistrarea sau utilizarea marcii in Romania.”
De fapt, nu exista o reteta a marcii notorii, ci legea enumera doar cateva criterii de apreciere, nici unul dintre acestea nefiind absolut:

gradul de distinctivitate initiala sau dobandita, al marcii notorii in Romania;
durata si intinderea utilizarii in Romania a marcii notorii in legatura cu produsele si serviciile pentru care o marca se solicitata a fi inregistrata;
durata si intinderea publicitatii marcii notorii in Romania;
aria geografica de utilizare a marcii notorii in Romania;
gradul de cunoastere a marcii notorii pe piata romaneasca de catre segmentul de public caruia i se adreseaza;

In general, se considera ca principalul element de proba in cazul marcilor notorii il constituie sondajul de opinie in randul publicului, acesta fiind factorul decizional in aprecierea notorietatii unei marci.
In ceea ce priveste insusirea marcii notorii de a fi larg cunoscuta, legea romana nu stabileste o cota procentuala din cadrul segmentului de public care sa cunoasca marca, ceea ce inseamna ca ramane la latitudinea examinatorilor, respectiv a instantei de judecata sa aprecieze in functie de probele prezentate daca o marca poate fi considerata notorie sau nu.
Ar mai fi de subliniat faptul ca notorietatea sau faima unor marci poate fi castigata instantaneu printr-o reclama agresiva de pozitionare, sau ca si acestea poate fi efemera, adica limitata in timp sau la o anumita categorie profesionala. Progresul mijloacelor tehnice si coborarea barierelor la folosirea acestora a dus la comprimarea timpilor necesari dobandirii unei reputatii comerciale a unui produs sau serviciu in ochii consumatorilor.
Astfel, desi uneori se intampla ca anumite produse/servicii sa nu fie comercializate in Romania, publicul roman poate fi familiarizat cu anumite marci notorii datorita televiziunii, internetului sau publicatiilor internationale (marci faimoase de masini cum ar fi Ferrari sau Lamborghini). Acest lucru inseamna ca desi nu sunt indeplinite toate conditiile enumerate de legea marcilor, marcile pot fi considerate notorii, fapt recunoscut si in practica judiciara.

Singurii care potrivit legii romane pot aprecia daca o marca este notorie sau nu sunt Comisia de Opozitii si Comisia de Reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci si instantele de judecata (respectiv Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie).
Apararea marcilor notorii (neinregistrate) este apanajul titularului acesteia. Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci sau instantele de judecata nu pot apara din oficiu o marca notorie, datorita regulii potrivit careia “cine invoca notorietatea este tinut sa o dovedeasca”. In plus, numai titularul marcii notorii poate pune la dispozitie Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci si instantelor de judecata probele necesare demonstrarii notorietatii.
Acest lucru inseamna ca cei care detin un “brand” (marca) trebuie sa investeasca si in protejarea lui, prin urmarirea Buletinelor Oficiale de Proprietate Intelectuala pentru a observa din timp daca cineva incearca sa inregistreze marca respectiva pentru alte produse sau servicii astfel incat sa se poata opune din timp inregistrarii lui si folosirii in mod neloial a renumelui marcii respective.

Cine se poate opune la inregistrarea unei marci, dar mai ales cand si unde?

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:37:09 +0000

Cum aflam daca cineva a depus spre inregistrare o marca la OSIM care ne incalca drepturile? Putem sa facem ceva, sa ne opunem la inregistrare in acel moment?

Da, intrucat legea a prevazut posibilitatea formularii unei Opozitii.

Pentru a se inregistra o marca pe cale nationala la OSIM, se parcurg mai multe etape: depunerea cererii, examinarea formala, examinarea de fond, publicarea marcii in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, depunerea opozitiei, notificarea opozitiei catre solicitant, eventuala corespondenta purtata cu partile, examinarea opozitiei, decizia Comisiei, comunicarea deciziei, inregistrarea marcii / respingerea marcii.

Legea romana defineste opozitia drept un mijloc administrativ (cale de atac “administrativa”) acordat tertilor (persoane interesate), in momentul publicarii marcii (dar fara a se depasi termenul legal de 3 luni), carora li se da posibilitatea de a opune drepturi anterior dobandite daca apreciaza ca se aduce o atingere a drepturilor personale prin inregistrarea marcii publicate.
Astfel, legea marcilor si indicatiilor geografice permite persoanelor interesate ca in termen de 3 luni de la data publicarii unei marci in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala sa se poata opune motivat la inregistrarea respectivei marci.
Persoana interesata este in conceptia legii atat titularul unei marci inregistrate anterior dar si orice persoana care considera ca ii este incalcat dreptul la imagine sau numele patronimic, detinatorii dreptului de utilizare a unor indicatii geografice protejate in Romania, titularii certificatelor de inregistrare a desenelor sau modelelor industriale, autorii creatiilor artistice sau literare si de asemenea, titularii oricaror altor drepturi anterioare de proprietate industriala care considera ca prin inregistrarea marcii li se incalca drepturi anterior dobandite.

Opozitia trebuie sa fie formulata in scris si este obligatorie plata unei taxe.
Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci va notifica solicitantului opozitia formulata, solicitantul beneficiind de un termen de 3 luni de la comunicare pentru a-si prezenta punctul de vedere cu privire la opozitie.

Astfel procedura opozitiei se desfasoara numai scriptic, partile trebuind sa formuleze toate apararile doar in scris, prin intermediul unicului document permis de lege (Opozitia respectiv Intampinarea) intrucat Intampinarea nu se mai comunica opozantului ca acesta sa aiba posibilitatea de a mai aduce argumente suplimentare.

Opozitiile se solutioneaza de catre o comisie de examinare opozitii din cadrul departamentului Marci al Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, formata din trei specialisti, dintre care unul este examinatorul care a intocmit raportul de examinare al marcii.
Reaua credinta la inregistrarea unei marci poate fi invocata doar in cadrul procedurilor in instanta, comisia de examinare opozitii neavand competente in acest sens. Ca o exceptie de la aceasta regula, comisia de examinare opozitii este competenta sa solutioneze opozitiile formulate de titularul unei marci cand inregistrarea marcii este ceruta de mandatarul titularului marcii (consilierul in proprietate industriala) in nume propriu si fara consimtamantul titularului.

Decizia comisiei de examinare opozitii poate fi contestata in termen de 3 luni de la comunicare.

Contestatia impotriva deciziei date de catre departamentul Marci in procedura Opozitiei presupune plata unei alte taxe iar judecarea Contestatiei se va face de catre Comisia de Reexaminare.

Spre deosebire de faza opozitiei, procedura contestatiei este publica, putand participa oricine, dar mai mult decat atat, partile isi pot prezenta argumentele oral.

Deciziile ramase definitive care modifica intinderea protectiei cum ar fi respingerea marcii la inregistrare sau limitarea listei de produse sau servicii se va publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
Bineinteles ca si aceasta Hotarare va putea fi atacata, insa numai in fata instantei de judecta, respectiv a Tribunalului Bucuresti cu apel impotriva Hotararii Comisiei de Reexaminare.

Concluzia este ca titularii de marci ar trebui sa citeasca lunar Buletinul Oficial de Proprietate Industriala pentru a putea observa din timp incearcarile celor care depun spre inregistrare marci similare cu marcile detinute in mod legal sau care incearca sa incalce drepturi de proprietate industriala pentru a putea formula in timp util opozitii.

Dreptul la propria imagine

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:29:00 +0000

Orice persoana are dreptul sa dispuna de ea insasi astfel incat se poate spune ca poate dispune si de imaginea sa asa cum doreste. Dreptul la propria imagine comporta facultatea pentru individ de a se opune publicarii imaginii sale fara consimtamantul sau.

Imaginea exprima caracteristicile exterioare, fizice ale persoanei si nu insusiri comportamentale. Este vorba de trasaturile fizice ale persoanei, dar notiunea a fost extinsa si la voce, care este considerata a fi un atribut al personalitatii.[1]

Natura juridica a dreptului la propria imagine este controversata. Opinia dominanta este aceea potrivit careia acest drept deriva din dreptul la viata privata, respectul acesteia presupunand si respectul imaginii fiecarei persoane.

In schimb, exista si pareri conform carora dreptul la propria imagine are anumite particularitati care ii imprima o anumita independenta fata de dreptul la viata privata. Dupa cum remarca unii autori, „nu se poate pune semnul egalitatii intre faptele cere lezeaza dreptul la propria imagine si cele care lezeaza viata privata, deoarece nu este exclus ca intre imaginea reprosata si viata privata sa nu existe nici o legatura”[2]

Constitutia României limiteaza, prin art. 30 alin. (6), exercitiul libertatii de gândire si de exprimare, potrivit caruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

Un caz in jurisprudenta recenta este cel al Cameliei Potec, campioana olimpic? la înot de la Atena. Sportiva a formulat o cerere de chemare in judecata impotriva revistei „Cosmopolitan” solicitand desp?gubiri de 150.000 de euro.

Cauza acestei actiuni este folosirea de catre revista a imaginii ?i a numelui sportivei pentru a face reclam? unor produse cosmetice, înc?lcandu-i-se astfel dreptul la imagine si dreptul la nume al acesteia. Camelia Potec a aratat în ac?iunea dedus? judec??ii c? a fost aleas? s? reprezinte în România imaginea marcii „Omega”. In scopul promovarii, elve?ienii au invitat pe reprezentan?ii revistei Cosmopolitan în Elvetia, la St. Moritz. Sportiva sus?ine c? redactorul acestei reviste, în loc s? se intereseze de rela?ia Potec – Omega, s-a limitat la a se interesa de produsele cosmetice pe care Camelia Potec le folose?te. Sportiva sustine in actiune ca in interviu nu a indicat vreo marc? de produse cosmetice preferata.

Dup? evenimentul din Elve?ia, în revista Cosmopolitan a aparut un articol conform caruia se sustine ca sportiva ar prefera anumite marci: Wella, Vichy ?i Garnier – care de altfel au fost promovate in aceasta revista al?turi de imaginea ei.

De asemenea, sportiva sustine faptul ca fotografia publicat? este o preluare neautorizat? a unei fotografii de pe site-ul Omega.

Pentru faptele expuse, Camelia Potec sus?ine c? i s-au înc?lcat „în mod flagrant ?i evident dreptul la via?a privat?, în dimensiunea dreptului la imagine prin deturnare ?i denaturare, precum ?i dreptul la nume, prin explorare comercial? neautorizat?”[3].

Potrivit reclamantei, faptul c? pe pagina de internet a elve?ienilor exista fotografia respectiv? nu conferea pârâ?ilor dreptul de a prelua imaginea, dreptul de a interveni asupra fotografiei afectând integritatea acesteia prin trunchiere ?i dreptul de publicare a ei în alte scopuri decât asocierii exclusive cu marca Omega.

În ceea ce prive?te dreptul la imagine, sportiva consider? c? acesta i-a fost înc?lcat prin asocierea neautorizat? cu produse în scopul comercializ?rii. In dosar, reclamanta face referire ?i la practica francez? în domeniul înc?lc?rii drepturilor conexe dreptului de proprietate intelectual?. Potrivit acestora „utilizarea imaginii unei persoane publice în scopuri comerciale este supus? autoriz?rii exprese”.

Camelia Potec sustine c? aceste fapte intr? în sfera ilicitului civil ?i atrag r?spunderea civil? delictual? a celor în culp?. În ceea ce prive?te daunele solicitate, Camelia Potec le evalueaz? la 150.000 de euro.

În afar? de daunele materiale, campioana olimpic? mai cere ?i daune morale. Astfel, pentru „suferin?a psihic?” produs? de apari?ia în revist? a faptului c? ar folosi crem? de fa?? Vichy sau ?ampon Garnier, Camelia Potec mai solicita suma de 30.000 de euro.

Trecand peste intrebarea daca suma respectiva este sau nu justificata, ramane intrebarea daca si in ce temei se poate initia o actiune in pretentii in vederea obtinerii de despagubiri pentru incalcarea dreptului la propria imagine.

O prima reglementare a dreptului la propria imagine, chiar daca sub titlul „protectia portretului” o gasim in cap.11, art.88 al Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor.

Conform acestor dispozitii, difuzarea unei opere care contine un portret necesita autorizarea persoanei reprezentata in acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul operei respective nu are dreptul sa o reproduca sau sa o comunice public fara consimtamantul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani dupa moartea sa.

In schimb, in lege sunt prevazute si exceptiile de la necesitatea consimtamantului: „consimtamantul nu este necesar daca persoana reprezentata in portret este de profesie model sau a primit o remuneratie pentru a poza”. Totusi, legea privind drepturile de autor stipuleaza expres ca, in aceasta situatie, autorizarea nu este necesara doar „in lipsa unei clauze contrare”. Rezulta ca daca persoana in cauza solicita expres ca imaginea sa sa nu fie data publicitatii, jurnalistul va trebui sa tina cont de aceasta cerere.

De aseamenea, legea 8/1996 mai precizeaza ca autorizarea nu este necesara nici pentru difuzarea unei opere care contine portretul:

„a) unei persoane general cunoscute, daca portretul a fost executat cu ocazia activitatilor sale publice;

b) unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezinta o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.”

Conform legii drepturilor de autor, constituie opere protejate operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei. Deci publicarea fotografiilor reprezentand sau continand portretul unor persoane, difuzarea unor filme continand astfel de imagini necesita autorizarea celui reprezentat.

O problema privind aspectul dreptului la propria imagine ar fi ca legea 8/1996 nu este foarte clara in privinta a ceea ce ar trebui sa se inteleaga prin „portret”. Definitia DEX-ului ar fi „reprezentare (prin desen, pictur?, gravur?) a unei persoane; chip. 2) descriere oral? sau scris? a unei persoane. 3) (în literatur?) înf??i?are ?i tipizare artistic? a personajului unei opere”.

Desi necuprinsa in definitia portretului, fotografia este in momentul de fata cea mai utilizata forma a portretului, astfel incat publicarea neautorizata a unei fotografii intr-o revista incalca prevederile legii privind dreptul de autor.

In cazul portretului realizat prin fotografie sau prin alt procedeu analog trebuie avute in vedere si dispozitiile cuprinse in art.85-87 din legea 8/1996 care se refera la utilizarea operelor fotografice.

O alta reglementare aplicabila dreptului la propria imagine este legea privind publicitatea nr.148/2000 care interzice publicitatea care:

„f) aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnit??ii ?i vie?ii particulare a persoanelor”.

De asemenea, art. 16 din Codul de practica in publicitate prevede ca ”Reclamele nu trebuie sa prezinte sau sa faca referire la persoane – private sau publice – fara acordul prealabil al acestora”.

In acelasi domeniu mai este incidenta Decizia CNA nr. 248/2004 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine.

Decizia CNA se aliniaza acquis-ului comunitar in materie, instituit de Directiva europeana Televiziunea Fara Frontiere, si practicii europene: autoritatile europene de reglementare in domeniul audiovizual impun posturilor de radio si de televiziune sa respecte drepturile persoanei cu privire la viata sa privata, propria imagine, onoarea si reputatia sa – asa cum sunt stabilite prin lege si jurisprudenta.

De asemenea, Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei 1003/1993, privind Etica jurnalismului precizeaza: “In cadrul jurnalismului, informatia si opiniile trebuie sa respecte prezumtia de nevinovatie. Totodata, trebuie respectat dreptul individului la intimitate. Persoanele cu pozitii in sfera publica au dreptul la protectia intimitatii, cu exceptia cazurilor in care viata personala poate influenta asupra vietii publice a acestora. Faptul ca persoana detine un post public nu o priveaza de dreptul la intimitate. La cererea persoanelor in cauza, mijloacele de informare in masa trebuie sa corecteze automat si imediat orice stire sau opinie falsa sau eronata difuzata.”

Folosirea de catre o televiziune, radio sau revista a numelui unei persoane alaturi de o marca de produse sau servicii fara acordul acestei persoane constituie in fapt publicitate mascata. Aceasta utilizare a numelui/imaginii unei persoane se face in scopul influentarii publicului de a asocia marca respectiva cu persoana care de obicei nu este numai foarte cunoscuta ci are si o reputatie pozitiva.

Publicitate mascata este definita de legea audiovizualului nr. 504/2002 astfel cum a fost modificata de legea 402/2003 ca fiind „prezentarea în programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a bunurilor, serviciilor, denumirilor, marcilor comerciale sau activitatilor unui producator de bunuri ori prestator de servicii, daca aceasta prezentare este facuta în mod intentionat de radiodifuzor, în scop publicitar nedeclarat, si care poate crea confuzie în rândul publicului cu privire la adevaratul sau scop; o asemenea forma de prezentare este considerata intentionata mai ales atunci când este facuta în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu efect similar” si potrivit aceleiasi legi constituie contraventie.

Intrucat intotdeauna un articol oricat de mic, dar neinsotit de semnul distinctiv pentru materialele publicitare (litera P intr-un cerc), va avea un impact mult mai mare in randul cititorilor decat o reclama care va ocupa in pagina cam acelasi spatiu ca si articolul respectiv, tentatia va fi de a folosi publicitatea mascata.

De cele mai multe ori jurnalistii se apara invocand dreptul la informare publica. Demarcarea clara a unei informatii ca fiind de interes public tine de politica editoriala a fiecarui canal mass-media, de targetul acestuia si, nu in ultimul rand de subiectivismul editorului, pentru ca acesta este independent. Consiliul National al Audiovizualului nu reglementeaza prin nici o decizie ce inseamna interes public si care sunt acele informatii care pot fi considerate de interes pentru public, atunci nu sunt publicitate mascata.

Pentru a putea fi catalogata drept publicitate mascata, o informatie trebuie sa fie plasata in acel context cu intentia de a face publicitate, sa prezinte avantajele unui produs sau serviciu si sa prezinte doar calitatile acestuia, fara a vorbi de defecte. Iar toate acestea trebuie dovedite ca fiind intentionate pentru a putea cataloga o informatie ca a fi publicitate mascata.

Relevant in materia dreptului la propria imagine este si art. 94 din Legea 8/1996 astfel cum a fost modificata care prevede ca „sunt recunoscuti si protejati, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artistii interpreti sau executanti, pentru propriile interpretari ori executii, producatorii de inregistrari sonore si producatorii de inregistrari audiovizuale, pentru propriile inregistrari, si organismele de radiodifuziune si de televiziune, pentru propriile emisiuni si servicii de programe”

In sensul legii privind dreptul de autor, prin „artisti interpreti” sau „executanti” se intelege: „actorii, cantaretii, muzicienii, dansatorii si alte persoane care prezinta, canta, danseaza, recita, declama, joaca, interpreteaza, regizeaza, dirijeaza ori executa in orice alta modalitate o opera literara sau artistica, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietati, de circ ori de marionete”.

Acesti artisti au dreptul moral de a pretinde recunoasterea paternitatii propriei interpretari sau executii si dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat ori comunicat la fiecare spectacol si la fiecare utilizare a inregistrarii acestuia.

Pe langa drepturile morale, legea dreptului de autor prevede si modul de calcul al drepturilor patrimoniale, artistul interpret sau executant avand dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice distribuirea interpretarii sau a executiei fixate.

O alta problema in cadrul dreptului la propria imagine, ar fi dreptul la nume, in special al numelor personalitatilor. Dreptul la nume este un drept nepatrimonial, neevaluabil in bani.

Nu exista o definitie legala a numelui dar prin reglementarea structurii, dobandirii, modificarii si a schimbarii acestuia legea ofera elementele necesare definirii sale. Pe baza acestor elemente in literatura juridica au fost propuse mai multe definitii ale numelui, dintre care o retinem pe cae conform careia numele este „acel atribut al persoanei fizice care consta in dreptul omului de a fi individualizat, in familie si in societate, prin cuvintele stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie.”

Numele are o structura si aceasta este stabilita de art. 12 alin (2) din Decretul nr. 31/1954. Conform dispozitiei legale citate „Numele cuprinde numele de familie si prenumele”

Ce se intampla insa daca o societate foloseste fara drept numele unei persoane in scopul de a obtine avantaje patrimoniale?

De exemplu, numele „Doroftei” a fost folosit pentru o scurta perioada de timp (in 2003) ca marca a unor produse din tutun. Desi fara a fi inregistrata, marca respectiva compusa din numele „Doroftei” se poate spune ca este notorie.

In cazul in care tigarile respective incepeau sa fie puse in vanzare, societatea producatoare ar fi profitat in mod injust si neloial de numele cunoscutului campion mondial la box. Notificata, societatea respectiva a renuntat imediat la folosirea marcii „Doroftei”.

Tinand cont de faptul ca pentru a face o marca sa fie cunoscuta de public trebuie investiti foarte multi bani si de asemenea, timp, este de asteptat ca diverse companii sa profite de numele cunoscut al unei personalitati (indiferent din ce domeniu) pentru a-si asocia marca de numele sau imaginea respectivei personalitati, in scopul de a obtine avantaje neloiale daca nu vor intelege ca in schimbul folosirii numelui sau portretului personalitatii trebuie platita un anumit pret care de multe ori nu va fi mic.

[1] D.Pavel, C.Turianu, Calomnia prin presa, Ed. Sansa, 1996[2] P. Andrei, E. Safta-Romano, Protectia juridica a dreptului la propria imagine, rev. dreptul nr5-6/1993, pag.49

[3] Revista “Gandul” din 05.10.2005