Nomenius - Inregistrare marci

ORDA a introdus o noua taxa pentru muzica ambientala

Nomenius.ro — Tue, 20 Dec 2011 13:42:14 +0000

ORDA – noua taxa pentru muzica ambientala

Cream si suntem antrenati intr-un permanent proces evolutiv, modelam lumea in care traim dand o nota aparte actiunilor noastre. Vorbim, asadar, despre creatie si modurile ei de manifestare intr-o perioada care abunda in modificari legislative. Asa se face ca, la data de 7 octombrie 2011, a fost publicata in Monitorul Oficial Decizia Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 266 din data de 4 octombrie 2011, aceasta vizand remuneratia datorata pentru utilizarea operelor in scop ambiental.

Decizia stabileste asadar metodologia privind remuneratiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor pentru opere muzicale, aducand o serie de noutati fata de reglementarea din perioada 2006-2009. Decizia ORDA apare intr-un context caracterizat de modificari legislative justificate de nevoia crearii unui cadru juridic apt sa asigure o protectie mai mare drepturilor si creatiilor. Vorbind despre drepturi si necesitatea de a le proteja, adoptarea Deciziei ORDA creeaza reactii in randul utilizatorilor de muzica ambientala.

Noi reglementari in materie de remuneratie

Ce schimbari vehiculeaza noua decizie, in ce masura ii va influenta pe utilizatorii de muzica ambientala, dar, mai cu seama, care este scopul modificarilor legislative – sunt doar cateva dintre temele cu miza in acest domeniu.

Decizia ORDA transpune printr-un continut clar procedura pe care utilizatorii de opere in scop ambiental trebuie sa o urmeze in vederea protejarii drepturilor compozitorilor si muzicologilor din Romania. Aceasta apare ca raspuns la solicitarile formulate de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania – Asociatia pentru Drepturile de Autor, cu privire la necesitatea crearii unui spatiu normativ apt sa asigure protectia creatiilor muzicale, precum si sa permita mentinerea unui echilibru economico-juridic intre creatorii/compozitorii, utilizatorii si consumatorii operelor muzicale. Desi, in mare parte, se pastreaza din structura reglementarii anterioare, evidentiem o serie de elemente cu caracter de noutate:

Utilizatorii de muzica in scop ambiental au obligatia de a plati o remuneratie lunara.

Se stabileste astfel obligativitatea platii unei remuneratii lunare, de catre utilizatorul de muzica in scop ambiental, care in prealabil a obtinut licenta neexclusiva din partea UCMR – ADA. Remuneratia este stabilita, de aceasta data, lunar, spre deosebire de reglementarea anterioara care stabilea plata trimestriala. Plata remuneratiilor se va face pana la data de 15 a lunii, la aceasta adaugandu-se si cota legala de TVA. In mod concret, plata remuneratiilor se va face prin raportare la natura si structura spatiului ambiental, in cele ce urmeaza urmand sa evidentiem categoriile de spatii vizate de taxa respectiva, cu precizarea ca noua decizie ORDA cuprinde o reglementare mai bine structurata fata de cea veche, fiind vizate o serie de spatii care nu se regaseau in metodologia anterioara:

Unitatile de cazare;
Unitatile de alimentatie publica din orase si statiuni;
Unitatile de alimentatie publica din comune si sate;
Unitatile comerciale sau de prestare cu activitate continua (inclusiv cele cu suprafete mai mici de 200 mp);
Agrement, centre medicale, birouri;
Evenimente ocazionale;
Targuri si expozitii;
Standuri mobile cu activitate permanenta;
Transporturi terestre, aeriene sau maritime de pasageri;
Spatii de asteptare;
Parcari;
Parcuri, piete, intersectii, plaje, stranduri, partii pentru schi;
Statii call center;
Stadioane si sali de sport.

Cu titlu exemplificativ, precizam ca cea mai mica remuneratie este in valoare de 2 lei si se plateste lunar, per camera, pentru o unitate de cazare cu o clasificare de pana la 2 stele / margarete, in timp ce remuneratia cea mai mare insumeaza 1.800 lei pe care trebuie sa ii plateasca o unitate comerciala sau de prestari cu activitate continua avand o suprafata de peste 6.000 mp. In acest sens, s-a afirmat in cuprinsul hotararii arbitrale din 30 septembie 2011 ca „remuneratia / metru patrat / luna se reduce pe masura ce suprafata unitatii comerciale este mai mare, din acest motiv nu se acorda noi reduceri, suplimentare, pentru unitati comerciale, in considerarea faptului ca ar detine in mod cumulat suprafete mai mari.”

Raportandu-ne la cuantumul remuneratiei, observam o serie de oscilatii fata de reglementarea anterioara. Astfel, daca pana in 2011, pentru o suprafata de 100 mp intr-un restaurant, bar sau berarie, se platea un total de 50 RON/luna, decizia actuala impune o mai buna evidentiere a categoriilor de spatii, stabilindu-se tarife pentru fiecare 50 mp: o suprafata de pana la 50 mp presupune plata unei remuneratii de 60 lei, in timp ce pentru o suprafata cuprinsa intre 51 si 100 mp se vor plati 130 lei. Astfel, prin hotararea arbitrala din 30 septembrie 2011 se considera ca remuneratia propusa de UCMR – ADA este echitabila, iar „completul arbitral are in vedere si necesitatea ca nivelul remuneratiilor sa fie de natura a incuraja activitatea creatoare ca principal element al dezvoltarii culturale”.

Intarzierea la plata remuneratiilor antreneaza plata unor penalitati de 0,5 % / zi de intarziere, in timp ce anterior penalitatea respectiva era de 0,2 %.

Utilizatorii trebuie sa comunice UCMR – ADA planuri cadastrale ale spatiilor pe care le detin cu orice titlu.

Noua Decizie ORDA impune utilizatorilor de muzica in scop ambiental ca, in termen de 10 zile de la solicitare, sa transmita UCMR – ADA planurile cadastrale ale spatiilor pe care le detin cu orice titlu sau, in absenta acestora, copii ale lor prin care au dobandit proprietatea sau folosinta spatiilor. Utilizatorii trebuie sa comunice de asemenea orice document si/sau informatii solicitate, in baza art. 130 lit. h) din Legea 8/1996. In acest fel, se asigura o mai buna evidenta cu privire la spatiile destinate ascultarii muzicii ambientale, organele de gestiune putand monitoriza prin reprezentanti imputerniciti in acest sens utilizarea operelor muzicale in scop ambiental.

Autor: Consilier Juridic Ioana-Andreea Tapoi

Clasificarea de la Nisa, editia a zecea

Nomenius.ro — Tue, 20 Dec 2011 08:35:28 +0000

Fisiere PDF de NCL (10) sunt puse la dispozitie numai pentru consultare. In prezent, editia a 9-a este In vigoare. Editie zecea va intra in vigoare la 1 ianuarie 2012.

Clasificarea de la Nisa, editia a 10-a, Partea I, lista de bunuri si servicii în ordine alfabetica ( in engleza ) ( franceza )
Clasificarea de la Nisa, editia a 10-a, partea II, Lista de produse si servicii din Ordonanta de clasa ( in engleza ) ( franceza )

Clasificarea de la Nisa (NCL) este o clasificare internationala de bunuri si servicii aplicat pentru inregistrarea de marci comerciale si marci de servicii. Aceasta a fost stabilita printr-un acord incheiat in cadrul unei conferinte diplomatice a avut loc la Nisa in 1957: Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internationala a produselor si serviciilor in vederea inregistrarii marcilor.

Informatii preluate de pe site-ul WIPO

Marca figurativa partial invalidat pentru lipsa de caracter distinctiv

Nomenius.ro — Mon, 19 Dec 2011 08:46:12 +0000

Divizia de anulare a OAPI a hotarat ca o marca comunitara figurativa detinute de Mars, Incorporated este partial invalid dupa sustinerea unei cereri din partea companiei rivale produse de patiserie Nestlé.

Marte a solicitat marcii in litigiu in anul 2002 si a fost acordata o marca comunitara in 2003 pentru produse din clasele 29 si 30, inclusiv produse lactate, snack-uri, inghetata, biscuiti si ciocolata. Marca consta intr-o descriere de bile ciocolata plutind pe un fundal rosu.

In 2007, Société des Produits Nestlé, SA au solicitat marca partial infirmata, sustinand ca a fost inregistrata cu incalcarea articolului 51 alineatul (1) litera (a) din RMC, coroborat cu articolul 7 alineatul (1) litera (b), (c) si ( d) din RMC.

Nestlé a sustinut ca exista o relatie suficient de direct si concret intre marfurilor in litigiu si perceptia de ansamblu a marcii figurative si ca CTM atacata este lipsita de orice caracter distinctiv.

De asemenea, a sustinut ca reprezentarea fidela a marfurilor (“zboara” de reprezentare aduce in minte “lumina” sau “aerisit” natura marfurilor) este pur descriptiv, deoarece aceasta serveste pentru a desemna de calitate, proprietati si alte caracteristici ale marfurilor . Nestlé a spus ca CTM consta exclusiv din semne care sunt de obicei folosite in practicile comerciale stabilite si, prin urmare, intra in domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) litera (d) din RMC. Acesta a depus imagini ale produselor alimentare reprezentate intr-un “zbor”, maniera pe piata europeana.

Ca raspuns, Marte a declarat ca a lansat procedura de opozitie intr-un numar de tari europene impotriva ambalaje utilizate de Nestlé pentru ei KIT KAT BILA si Kit Kat POP produse Choc pe motiv ca acestea sunt similare cu ambalaj pentru propriile produse MALTESERS.

Marte a negat CTM lipsita de caracter distinctiv, argumentand ca o combinatie de elemente separate face semnul distinctiv. Acesta a sustinut de asemenea marca a dobandit caracter distinctiv in conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din RMC. Dovezile sale sunt incluse cifrele de vanzari si alte cheltuieli de promovare de ciocolata Maltesers, extrase din articole despre branduri puternice din Regatul Unit, anchete si imagini de distribuitoare automate si dumpbins reproducerea ambalaj rosu cu bile de ciocolata filmate si elementul “Maltesers” a inclus pe el.

Nestlé a depus decizii de catre instantele nationale in Belgia, Austria si Franta, care a considerat ca reprezentarea de bile ciocolata plutind pe un fundal rosu lipsita de caracter distinctiv. De asemenea, a sustinut ca dovezile lui Marte caracterului distinctiv dobandit nu se refera la CTM in litigiu, dar la un semn dominata de elementul verbal “Maltesers”. De asemenea, a sustinut ca Marte nu a reusit sa demonstreze caracterul distinctiv dobandit in toate tarile relevante ale UE.

Pentru a ajunge la concluzia ca marca a fost invalid pentru marfurile in litigiu, divizia de anulare a considerat articolul 7 din RMC. Este considerat primul daca marca lipsit de caracter distinctiv.

Se spune ca reprezentarea bile plutitoare solicita in minte ideea generala de ciocolata; fundal rosu nu poate fi considerata ca o trasatura originala, “zbor” functia de bile ciocolata filmate nu adauga niciun element individual si creative; si ca, chiar si atunci cand analizeaza semn ca o combinatie a acestor trei elemente, impresia de ansamblu ramane neschimbate.

Diviziei de anulare a spus: “Din punctul de vedere al consumatorilor relevante, CTM in litigiu reprezinta forme simple de ciocolata acoperite cu bile si este banally evocatoare a acestor produse.”

Acesta a considerat ca mesajul transmis de marca, in elementele sale individuale si combinate, este direct si fara echivoc legate de bunuri in litigiu din clasele 29 si 30, mai ales ca toate acestea ar putea fi facute de, acoperite cu, sa includa sau sa fie aromate cu ciocolata.

Divizia de anulare a considerat, de asemenea, decizii de catre instantele nationale, care au decis ca factorii de decizie de batoane de ciocolata descriu adesea produsul lor pe ambalaj. Desi Marte a sustinut ca aceste decizii nu sunt obligatorii pentru OAPI si ca acestea au fost realizate dupa CTM a fost depusa, divizia de anulare a considerat ca acestea contin o analiza corecta fapt care corespunde cu principiile elaborate de catre Consiliul de proprii OAPI de recurs.

Divizia de anulare a considerat ca CTM lipsit de caracter distinctiv. In continuare, a analizat daca, astfel cum a afirmat Marte, aceasta a dobandit un caracter distinctiv in conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din RMC.

Acesta a evaluat probele furnizate de Marte, o mare parte din ea referitoare la Regatul Unit, dar a concluzionat ca aceasta continea cuvantul elementul “MALTESERS” plasate pe un fundal rosu, impreuna cu descrierea bile ciocolata filmate.

Citeste mai mult pe: http://oami.europa.eu/ows/rw/pages/OHIM/OHIMPublications/newsletter/1111/CTM/ctm1.en.do

“In acest domeniu ai nevoie de pumni de otel in manusi de catifea”

Nomenius.ro — Thu, 15 Dec 2011 11:45:37 +0000

Urmatorul articol este preluat de pe website-ul Business Age:

Elena Grecu este avocat si consilier in proprietate intelectuala. Si-a ales aceasta specializare din pasiune si pasiunea a ajutat-o sa lucreze cu succes si sa aiba propria agentie de proprietate intelectuala.

A urmarit indeaproape evolutia gradului de receptivitate al romanilor in acest domeniu si a decis sa scrie doua carti care vin in ajutorul pietei romanesti.

BusinessAge: Ce anume v-a determinat sa va specializati pe dreptul proprietatii intelectuale?

Elena Grecu: Cred ca a fost sansa mea ca unul dintre primele dosare de instanta pe care le-am avut sa aiba ca obiect anularea inregistrarii unei marci si atunci a trebuit sa citesc foarte mult despre marci, a inceput sa-mi placa si asa a inceput specializarea.

BusinessAge: Care este gradul de receptivitate al romanilor in ceea ce priveste importanta inregistrarii marcii?

E.G.: Din fericire creste. Daca pana acum cativa ani romanii spuneau “am o societate prea mica” sau “am o societate prea mare ca cineva sa se atinga de marca mea” acum si-au dat seama ca nu trebuie sa glumeasca cu asa ceva – au fost prea multe cazuri in presa, multi au auzit de cazuri ale prietenilor, colegilor, concurentilor si au inteles ca toata lumea este expusa riscului de a li se “fura” marca daca aceasta nu este inregistrata si daca nu se monitorizeaza atent ce marci sunt depuse la inregistrare.

BusinessAge: Lucrati intr-un domeniu care este mereu updatat. Cum reusiti sa ramaneti in top si sa va diferentiati de concurenta?

E.G.: Faptul ca imi place ceea ce fac, ca am o echipa pe care ma pot baza si…..multa creativitate.

BusinessAge: Stim ca lucrati la o noua carte, la “Concurenta neloiala – repere din pratica”. De ce ati ales tocmai aceasta tema pentru aceasta noua carte?

E.G.: Concurenta neloiala este o parte a proprietatii intelectuale de care desi toti comerciantii se lovesc la un moment dat, prea putini stiu ce trebuie sa faca in acest caz asa ca m-am gandit sa scriu o carte usor de citit si usor de inteles de reprezentantii societatilor comerciale din Romania pentru a le veni in ajutor cu spete concrete si sfaturi la obiect.

BusinessAge: Care sunt cele mai intalnite cazuri de concurenta neloiala in Romania?

E.G.: Deturnarea clientelei, actele parazitare, folosirea fara drept a unei firme, inven?ii, m?rci, indica?ii geografice, a unei embleme sau a unui ambalaj de natur? s? produc? confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

BusinessAge: Aveti in subordinea dumneavoastra, in cadrul cabinetului de avocatura pe care il conduceti, avocati colaboratori. Ce tip de cultura organizationala abordati avand in vedere ca aceasta meserie formeaza oameni cu caractere puternice?

E.G.: Imi incurajez avocatii sa fie puternici, sa evite “nu se poate” dar cu toate acestea sa lucreze in echipa.

BusinessAge: Care este, in viziunea dumneavoastra, portretul managerului perfect in domeniul in care activati?

E.G.: Pumn de otel in manusa de catifea.

BusinessAge: Peste 20 de ani, ce v-ar placea sa spuna angajatii si clientii despre dumneavoastra?

E.G.: As vrea sa primesc acelasi feedback pozitiv atat de la angajati cat si de la clienti. As vrea ca angajatii sa ii pot pastra sinceri (sa imi comunice toate nemultumirile si propunerile lor de imbunatatire a activitatii) iar clientii sa ne considere in continuare acea echipa profesionista si creativa care nu-si pierde entuziasmul pe masura ce anii trec, ci doar castiga experienta.

Protectia suplimentara a marcilor notorii – adevaratele “branduri”

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:41:09 +0000

Brandul este cunoscut in legislatia romaneasca sub numele de “marca“, dreptul asupra acestuia fiind dobandit si protejat prin inregistrarea la OSIM.
Acest lucru insemna ca pentru a beneficia de protectie, marca trebuie sa fie inregistrata (adica trebuie sa fie inscrisa in Registrul National al Marcilor, tinut de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci).
Ca orice regula, si aceasta are o exceptie: marca notorie – care este protejata, chiar daca nu este inregistrata. Plecand de la ideea ca cei care fac investitii substantiale in popularizarea unei marci merita o protectie speciala, s-a nascut ideea protejarii marcii notorii chiar in lipsa inregistrarii si chiar cu depasirea clasei de produse sau servicii pentru care este folosita marca respectiva.

In SUA, protectia marcilor notorii este expres prevazuta de lege, protectia acestora depasind principiul specialitatii. In sistemul Uniunii Europene si a statelor membre, aceasta protectie a fost mai confuza la inceput, doctrina, dar mai ales jurisprudenta incercand sa gaseasca cele mai eficiente mijloace de protectie a marcii notorii sau care se bucura de reputatie. Nu toate statele Uniunii au acordat o protectie egala in cazul utilizarii unor semne identice sau similare cu o marca notorie in cazul unor produse sau servicii diferite, protectia nedepasind limitele principiului specialitatii marcii.
Astfel, Curtea de Casatie franceza a refuzat cererea companiei Coca-Cola de a obliga firma parata sa inceteze utilizarea faimoasei marci Coca-Cola pentru tricouri.
Doar in cateva tari europene cum ar fi tarile scandinave si Germania a existat o prevedere legala potrivit careia, daca un procent determinat de consumatori aveau cunostiinta de o marca, aceasta reprezenta un criteriu decisiv pentru ca o marca sa fie considerate faimoasa sau notorie si sa fie indreptatita in consecinta la o protectie extinsa dincolo de principiul specialitatii.

Recunoasterea institutiei marcilor notorii si a protectiei acestora s-a facut prin Directiva Consiliului Comunitatilor Europene 89/104 EEC si Regulamentul Marcii Comunitare nr. 89/104, inregistrarea unei marcii notorii de catre un tert fiind un motiv relativ de refuz sau motiv de anulare.

In Romania, legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice defineste in articolul 3 litera (c) marca notorie ca fiind “marca larg cunoscuta in Romania la data depunerii unei cereri de inregistrare a marcii sau la data prioritatii revendicate in cerere; pentru a se determina, daca o marca este larg cunoscuta se va avea in vedere notorietatea acestei marci, in cazul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile carora marca respectiva li se aplica, fara a fi necesara inregistrarea sau utilizarea marcii in Romania.”
De fapt, nu exista o reteta a marcii notorii, ci legea enumera doar cateva criterii de apreciere, nici unul dintre acestea nefiind absolut:

gradul de distinctivitate initiala sau dobandita, al marcii notorii in Romania;
durata si intinderea utilizarii in Romania a marcii notorii in legatura cu produsele si serviciile pentru care o marca se solicitata a fi inregistrata;
durata si intinderea publicitatii marcii notorii in Romania;
aria geografica de utilizare a marcii notorii in Romania;
gradul de cunoastere a marcii notorii pe piata romaneasca de catre segmentul de public caruia i se adreseaza;

In general, se considera ca principalul element de proba in cazul marcilor notorii il constituie sondajul de opinie in randul publicului, acesta fiind factorul decizional in aprecierea notorietatii unei marci.
In ceea ce priveste insusirea marcii notorii de a fi larg cunoscuta, legea romana nu stabileste o cota procentuala din cadrul segmentului de public care sa cunoasca marca, ceea ce inseamna ca ramane la latitudinea examinatorilor, respectiv a instantei de judecata sa aprecieze in functie de probele prezentate daca o marca poate fi considerata notorie sau nu.
Ar mai fi de subliniat faptul ca notorietatea sau faima unor marci poate fi castigata instantaneu printr-o reclama agresiva de pozitionare, sau ca si acestea poate fi efemera, adica limitata in timp sau la o anumita categorie profesionala. Progresul mijloacelor tehnice si coborarea barierelor la folosirea acestora a dus la comprimarea timpilor necesari dobandirii unei reputatii comerciale a unui produs sau serviciu in ochii consumatorilor.
Astfel, desi uneori se intampla ca anumite produse/servicii sa nu fie comercializate in Romania, publicul roman poate fi familiarizat cu anumite marci notorii datorita televiziunii, internetului sau publicatiilor internationale (marci faimoase de masini cum ar fi Ferrari sau Lamborghini). Acest lucru inseamna ca desi nu sunt indeplinite toate conditiile enumerate de legea marcilor, marcile pot fi considerate notorii, fapt recunoscut si in practica judiciara.

Singurii care potrivit legii romane pot aprecia daca o marca este notorie sau nu sunt Comisia de Opozitii si Comisia de Reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci si instantele de judecata (respectiv Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie).
Apararea marcilor notorii (neinregistrate) este apanajul titularului acesteia. Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci sau instantele de judecata nu pot apara din oficiu o marca notorie, datorita regulii potrivit careia “cine invoca notorietatea este tinut sa o dovedeasca”. In plus, numai titularul marcii notorii poate pune la dispozitie Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci si instantelor de judecata probele necesare demonstrarii notorietatii.
Acest lucru inseamna ca cei care detin un “brand” (marca) trebuie sa investeasca si in protejarea lui, prin urmarirea Buletinelor Oficiale de Proprietate Intelectuala pentru a observa din timp daca cineva incearca sa inregistreze marca respectiva pentru alte produse sau servicii astfel incat sa se poata opune din timp inregistrarii lui si folosirii in mod neloial a renumelui marcii respective.

Cine se poate opune la inregistrarea unei marci, dar mai ales cand si unde?

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:37:09 +0000

Cum aflam daca cineva a depus spre inregistrare o marca la OSIM care ne incalca drepturile? Putem sa facem ceva, sa ne opunem la inregistrare in acel moment?

Da, intrucat legea a prevazut posibilitatea formularii unei Opozitii.

Pentru a se inregistra o marca pe cale nationala la OSIM, se parcurg mai multe etape: depunerea cererii, examinarea formala, examinarea de fond, publicarea marcii in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, depunerea opozitiei, notificarea opozitiei catre solicitant, eventuala corespondenta purtata cu partile, examinarea opozitiei, decizia Comisiei, comunicarea deciziei, inregistrarea marcii / respingerea marcii.

Legea romana defineste opozitia drept un mijloc administrativ (cale de atac “administrativa”) acordat tertilor (persoane interesate), in momentul publicarii marcii (dar fara a se depasi termenul legal de 3 luni), carora li se da posibilitatea de a opune drepturi anterior dobandite daca apreciaza ca se aduce o atingere a drepturilor personale prin inregistrarea marcii publicate.
Astfel, legea marcilor si indicatiilor geografice permite persoanelor interesate ca in termen de 3 luni de la data publicarii unei marci in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala sa se poata opune motivat la inregistrarea respectivei marci.
Persoana interesata este in conceptia legii atat titularul unei marci inregistrate anterior dar si orice persoana care considera ca ii este incalcat dreptul la imagine sau numele patronimic, detinatorii dreptului de utilizare a unor indicatii geografice protejate in Romania, titularii certificatelor de inregistrare a desenelor sau modelelor industriale, autorii creatiilor artistice sau literare si de asemenea, titularii oricaror altor drepturi anterioare de proprietate industriala care considera ca prin inregistrarea marcii li se incalca drepturi anterior dobandite.

Opozitia trebuie sa fie formulata in scris si este obligatorie plata unei taxe.
Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci va notifica solicitantului opozitia formulata, solicitantul beneficiind de un termen de 3 luni de la comunicare pentru a-si prezenta punctul de vedere cu privire la opozitie.

Astfel procedura opozitiei se desfasoara numai scriptic, partile trebuind sa formuleze toate apararile doar in scris, prin intermediul unicului document permis de lege (Opozitia respectiv Intampinarea) intrucat Intampinarea nu se mai comunica opozantului ca acesta sa aiba posibilitatea de a mai aduce argumente suplimentare.

Opozitiile se solutioneaza de catre o comisie de examinare opozitii din cadrul departamentului Marci al Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, formata din trei specialisti, dintre care unul este examinatorul care a intocmit raportul de examinare al marcii.
Reaua credinta la inregistrarea unei marci poate fi invocata doar in cadrul procedurilor in instanta, comisia de examinare opozitii neavand competente in acest sens. Ca o exceptie de la aceasta regula, comisia de examinare opozitii este competenta sa solutioneze opozitiile formulate de titularul unei marci cand inregistrarea marcii este ceruta de mandatarul titularului marcii (consilierul in proprietate industriala) in nume propriu si fara consimtamantul titularului.

Decizia comisiei de examinare opozitii poate fi contestata in termen de 3 luni de la comunicare.

Contestatia impotriva deciziei date de catre departamentul Marci in procedura Opozitiei presupune plata unei alte taxe iar judecarea Contestatiei se va face de catre Comisia de Reexaminare.

Spre deosebire de faza opozitiei, procedura contestatiei este publica, putand participa oricine, dar mai mult decat atat, partile isi pot prezenta argumentele oral.

Deciziile ramase definitive care modifica intinderea protectiei cum ar fi respingerea marcii la inregistrare sau limitarea listei de produse sau servicii se va publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
Bineinteles ca si aceasta Hotarare va putea fi atacata, insa numai in fata instantei de judecta, respectiv a Tribunalului Bucuresti cu apel impotriva Hotararii Comisiei de Reexaminare.

Concluzia este ca titularii de marci ar trebui sa citeasca lunar Buletinul Oficial de Proprietate Industriala pentru a putea observa din timp incearcarile celor care depun spre inregistrare marci similare cu marcile detinute in mod legal sau care incearca sa incalce drepturi de proprietate industriala pentru a putea formula in timp util opozitii.

Dreptul la propria imagine

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:29:00 +0000

Orice persoana are dreptul sa dispuna de ea insasi astfel incat se poate spune ca poate dispune si de imaginea sa asa cum doreste. Dreptul la propria imagine comporta facultatea pentru individ de a se opune publicarii imaginii sale fara consimtamantul sau.

Imaginea exprima caracteristicile exterioare, fizice ale persoanei si nu insusiri comportamentale. Este vorba de trasaturile fizice ale persoanei, dar notiunea a fost extinsa si la voce, care este considerata a fi un atribut al personalitatii.[1]

Natura juridica a dreptului la propria imagine este controversata. Opinia dominanta este aceea potrivit careia acest drept deriva din dreptul la viata privata, respectul acesteia presupunand si respectul imaginii fiecarei persoane.

In schimb, exista si pareri conform carora dreptul la propria imagine are anumite particularitati care ii imprima o anumita independenta fata de dreptul la viata privata. Dupa cum remarca unii autori, „nu se poate pune semnul egalitatii intre faptele cere lezeaza dreptul la propria imagine si cele care lezeaza viata privata, deoarece nu este exclus ca intre imaginea reprosata si viata privata sa nu existe nici o legatura”[2]

Constitutia României limiteaza, prin art. 30 alin. (6), exercitiul libertatii de gândire si de exprimare, potrivit caruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

Un caz in jurisprudenta recenta este cel al Cameliei Potec, campioana olimpic? la înot de la Atena. Sportiva a formulat o cerere de chemare in judecata impotriva revistei „Cosmopolitan” solicitand desp?gubiri de 150.000 de euro.

Cauza acestei actiuni este folosirea de catre revista a imaginii ?i a numelui sportivei pentru a face reclam? unor produse cosmetice, înc?lcandu-i-se astfel dreptul la imagine si dreptul la nume al acesteia. Camelia Potec a aratat în ac?iunea dedus? judec??ii c? a fost aleas? s? reprezinte în România imaginea marcii „Omega”. In scopul promovarii, elve?ienii au invitat pe reprezentan?ii revistei Cosmopolitan în Elvetia, la St. Moritz. Sportiva sus?ine c? redactorul acestei reviste, în loc s? se intereseze de rela?ia Potec – Omega, s-a limitat la a se interesa de produsele cosmetice pe care Camelia Potec le folose?te. Sportiva sustine in actiune ca in interviu nu a indicat vreo marc? de produse cosmetice preferata.

Dup? evenimentul din Elve?ia, în revista Cosmopolitan a aparut un articol conform caruia se sustine ca sportiva ar prefera anumite marci: Wella, Vichy ?i Garnier – care de altfel au fost promovate in aceasta revista al?turi de imaginea ei.

De asemenea, sportiva sustine faptul ca fotografia publicat? este o preluare neautorizat? a unei fotografii de pe site-ul Omega.

Pentru faptele expuse, Camelia Potec sus?ine c? i s-au înc?lcat „în mod flagrant ?i evident dreptul la via?a privat?, în dimensiunea dreptului la imagine prin deturnare ?i denaturare, precum ?i dreptul la nume, prin explorare comercial? neautorizat?”[3].

Potrivit reclamantei, faptul c? pe pagina de internet a elve?ienilor exista fotografia respectiv? nu conferea pârâ?ilor dreptul de a prelua imaginea, dreptul de a interveni asupra fotografiei afectând integritatea acesteia prin trunchiere ?i dreptul de publicare a ei în alte scopuri decât asocierii exclusive cu marca Omega.

În ceea ce prive?te dreptul la imagine, sportiva consider? c? acesta i-a fost înc?lcat prin asocierea neautorizat? cu produse în scopul comercializ?rii. In dosar, reclamanta face referire ?i la practica francez? în domeniul înc?lc?rii drepturilor conexe dreptului de proprietate intelectual?. Potrivit acestora „utilizarea imaginii unei persoane publice în scopuri comerciale este supus? autoriz?rii exprese”.

Camelia Potec sustine c? aceste fapte intr? în sfera ilicitului civil ?i atrag r?spunderea civil? delictual? a celor în culp?. În ceea ce prive?te daunele solicitate, Camelia Potec le evalueaz? la 150.000 de euro.

În afar? de daunele materiale, campioana olimpic? mai cere ?i daune morale. Astfel, pentru „suferin?a psihic?” produs? de apari?ia în revist? a faptului c? ar folosi crem? de fa?? Vichy sau ?ampon Garnier, Camelia Potec mai solicita suma de 30.000 de euro.

Trecand peste intrebarea daca suma respectiva este sau nu justificata, ramane intrebarea daca si in ce temei se poate initia o actiune in pretentii in vederea obtinerii de despagubiri pentru incalcarea dreptului la propria imagine.

O prima reglementare a dreptului la propria imagine, chiar daca sub titlul „protectia portretului” o gasim in cap.11, art.88 al Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor.

Conform acestor dispozitii, difuzarea unei opere care contine un portret necesita autorizarea persoanei reprezentata in acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul operei respective nu are dreptul sa o reproduca sau sa o comunice public fara consimtamantul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani dupa moartea sa.

In schimb, in lege sunt prevazute si exceptiile de la necesitatea consimtamantului: „consimtamantul nu este necesar daca persoana reprezentata in portret este de profesie model sau a primit o remuneratie pentru a poza”. Totusi, legea privind drepturile de autor stipuleaza expres ca, in aceasta situatie, autorizarea nu este necesara doar „in lipsa unei clauze contrare”. Rezulta ca daca persoana in cauza solicita expres ca imaginea sa sa nu fie data publicitatii, jurnalistul va trebui sa tina cont de aceasta cerere.

De aseamenea, legea 8/1996 mai precizeaza ca autorizarea nu este necesara nici pentru difuzarea unei opere care contine portretul:

„a) unei persoane general cunoscute, daca portretul a fost executat cu ocazia activitatilor sale publice;

b) unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezinta o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.”

Conform legii drepturilor de autor, constituie opere protejate operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei. Deci publicarea fotografiilor reprezentand sau continand portretul unor persoane, difuzarea unor filme continand astfel de imagini necesita autorizarea celui reprezentat.

O problema privind aspectul dreptului la propria imagine ar fi ca legea 8/1996 nu este foarte clara in privinta a ceea ce ar trebui sa se inteleaga prin „portret”. Definitia DEX-ului ar fi „reprezentare (prin desen, pictur?, gravur?) a unei persoane; chip. 2) descriere oral? sau scris? a unei persoane. 3) (în literatur?) înf??i?are ?i tipizare artistic? a personajului unei opere”.

Desi necuprinsa in definitia portretului, fotografia este in momentul de fata cea mai utilizata forma a portretului, astfel incat publicarea neautorizata a unei fotografii intr-o revista incalca prevederile legii privind dreptul de autor.

In cazul portretului realizat prin fotografie sau prin alt procedeu analog trebuie avute in vedere si dispozitiile cuprinse in art.85-87 din legea 8/1996 care se refera la utilizarea operelor fotografice.

O alta reglementare aplicabila dreptului la propria imagine este legea privind publicitatea nr.148/2000 care interzice publicitatea care:

„f) aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnit??ii ?i vie?ii particulare a persoanelor”.

De asemenea, art. 16 din Codul de practica in publicitate prevede ca ”Reclamele nu trebuie sa prezinte sau sa faca referire la persoane – private sau publice – fara acordul prealabil al acestora”.

In acelasi domeniu mai este incidenta Decizia CNA nr. 248/2004 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine.

Decizia CNA se aliniaza acquis-ului comunitar in materie, instituit de Directiva europeana Televiziunea Fara Frontiere, si practicii europene: autoritatile europene de reglementare in domeniul audiovizual impun posturilor de radio si de televiziune sa respecte drepturile persoanei cu privire la viata sa privata, propria imagine, onoarea si reputatia sa – asa cum sunt stabilite prin lege si jurisprudenta.

De asemenea, Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei 1003/1993, privind Etica jurnalismului precizeaza: “In cadrul jurnalismului, informatia si opiniile trebuie sa respecte prezumtia de nevinovatie. Totodata, trebuie respectat dreptul individului la intimitate. Persoanele cu pozitii in sfera publica au dreptul la protectia intimitatii, cu exceptia cazurilor in care viata personala poate influenta asupra vietii publice a acestora. Faptul ca persoana detine un post public nu o priveaza de dreptul la intimitate. La cererea persoanelor in cauza, mijloacele de informare in masa trebuie sa corecteze automat si imediat orice stire sau opinie falsa sau eronata difuzata.”

Folosirea de catre o televiziune, radio sau revista a numelui unei persoane alaturi de o marca de produse sau servicii fara acordul acestei persoane constituie in fapt publicitate mascata. Aceasta utilizare a numelui/imaginii unei persoane se face in scopul influentarii publicului de a asocia marca respectiva cu persoana care de obicei nu este numai foarte cunoscuta ci are si o reputatie pozitiva.

Publicitate mascata este definita de legea audiovizualului nr. 504/2002 astfel cum a fost modificata de legea 402/2003 ca fiind „prezentarea în programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a bunurilor, serviciilor, denumirilor, marcilor comerciale sau activitatilor unui producator de bunuri ori prestator de servicii, daca aceasta prezentare este facuta în mod intentionat de radiodifuzor, în scop publicitar nedeclarat, si care poate crea confuzie în rândul publicului cu privire la adevaratul sau scop; o asemenea forma de prezentare este considerata intentionata mai ales atunci când este facuta în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu efect similar” si potrivit aceleiasi legi constituie contraventie.

Intrucat intotdeauna un articol oricat de mic, dar neinsotit de semnul distinctiv pentru materialele publicitare (litera P intr-un cerc), va avea un impact mult mai mare in randul cititorilor decat o reclama care va ocupa in pagina cam acelasi spatiu ca si articolul respectiv, tentatia va fi de a folosi publicitatea mascata.

De cele mai multe ori jurnalistii se apara invocand dreptul la informare publica. Demarcarea clara a unei informatii ca fiind de interes public tine de politica editoriala a fiecarui canal mass-media, de targetul acestuia si, nu in ultimul rand de subiectivismul editorului, pentru ca acesta este independent. Consiliul National al Audiovizualului nu reglementeaza prin nici o decizie ce inseamna interes public si care sunt acele informatii care pot fi considerate de interes pentru public, atunci nu sunt publicitate mascata.

Pentru a putea fi catalogata drept publicitate mascata, o informatie trebuie sa fie plasata in acel context cu intentia de a face publicitate, sa prezinte avantajele unui produs sau serviciu si sa prezinte doar calitatile acestuia, fara a vorbi de defecte. Iar toate acestea trebuie dovedite ca fiind intentionate pentru a putea cataloga o informatie ca a fi publicitate mascata.

Relevant in materia dreptului la propria imagine este si art. 94 din Legea 8/1996 astfel cum a fost modificata care prevede ca „sunt recunoscuti si protejati, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artistii interpreti sau executanti, pentru propriile interpretari ori executii, producatorii de inregistrari sonore si producatorii de inregistrari audiovizuale, pentru propriile inregistrari, si organismele de radiodifuziune si de televiziune, pentru propriile emisiuni si servicii de programe”

In sensul legii privind dreptul de autor, prin „artisti interpreti” sau „executanti” se intelege: „actorii, cantaretii, muzicienii, dansatorii si alte persoane care prezinta, canta, danseaza, recita, declama, joaca, interpreteaza, regizeaza, dirijeaza ori executa in orice alta modalitate o opera literara sau artistica, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietati, de circ ori de marionete”.

Acesti artisti au dreptul moral de a pretinde recunoasterea paternitatii propriei interpretari sau executii si dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat ori comunicat la fiecare spectacol si la fiecare utilizare a inregistrarii acestuia.

Pe langa drepturile morale, legea dreptului de autor prevede si modul de calcul al drepturilor patrimoniale, artistul interpret sau executant avand dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice distribuirea interpretarii sau a executiei fixate.

O alta problema in cadrul dreptului la propria imagine, ar fi dreptul la nume, in special al numelor personalitatilor. Dreptul la nume este un drept nepatrimonial, neevaluabil in bani.

Nu exista o definitie legala a numelui dar prin reglementarea structurii, dobandirii, modificarii si a schimbarii acestuia legea ofera elementele necesare definirii sale. Pe baza acestor elemente in literatura juridica au fost propuse mai multe definitii ale numelui, dintre care o retinem pe cae conform careia numele este „acel atribut al persoanei fizice care consta in dreptul omului de a fi individualizat, in familie si in societate, prin cuvintele stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie.”

Numele are o structura si aceasta este stabilita de art. 12 alin (2) din Decretul nr. 31/1954. Conform dispozitiei legale citate „Numele cuprinde numele de familie si prenumele”

Ce se intampla insa daca o societate foloseste fara drept numele unei persoane in scopul de a obtine avantaje patrimoniale?

De exemplu, numele „Doroftei” a fost folosit pentru o scurta perioada de timp (in 2003) ca marca a unor produse din tutun. Desi fara a fi inregistrata, marca respectiva compusa din numele „Doroftei” se poate spune ca este notorie.

In cazul in care tigarile respective incepeau sa fie puse in vanzare, societatea producatoare ar fi profitat in mod injust si neloial de numele cunoscutului campion mondial la box. Notificata, societatea respectiva a renuntat imediat la folosirea marcii „Doroftei”.

Tinand cont de faptul ca pentru a face o marca sa fie cunoscuta de public trebuie investiti foarte multi bani si de asemenea, timp, este de asteptat ca diverse companii sa profite de numele cunoscut al unei personalitati (indiferent din ce domeniu) pentru a-si asocia marca de numele sau imaginea respectivei personalitati, in scopul de a obtine avantaje neloiale daca nu vor intelege ca in schimbul folosirii numelui sau portretului personalitatii trebuie platita un anumit pret care de multe ori nu va fi mic.

[1] D.Pavel, C.Turianu, Calomnia prin presa, Ed. Sansa, 1996[2] P. Andrei, E. Safta-Romano, Protectia juridica a dreptului la propria imagine, rev. dreptul nr5-6/1993, pag.49

[3] Revista “Gandul” din 05.10.2005

Concurenta intre nume comercial si marca

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:24:57 +0000

In dreptul romanesc exista cateva categorii de semne distinctive: marcile, indicatiile geografice, firma, emblema si titlul de publicatie. Functia comuna a acestor semne este de a identifica comerciantii si produsele sau serviciile acestora. Comun acestor semne este faptul ca sunt drepturi necorporale si fac parte din fondul de comert al societatilor.

Marca este, conform legislatiei romane in vigoare “un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane de cele apartinand altor persoane”. Dreptul la marca este dobandit, in dreptul nostru, prin inregistrarea semnului ales de solicitant, inregistrare care confera titularului un drept exclusiv asupra acestuia, drept care este limitat la utilizarea acestui semn in raport cu produsul sau serviciul pe care il desemneaza.

Conform articolului 21 lit. c din Legea 26/1990 privind registrul comertului, mentiunile referitoare la “brevetele de inventie, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, denumirile de origine, indicatiile de provienienta…”) “se inregistreaza” in registrul comertului, ceea ce inseamna ca aceasta lege impune obligatia comerciantilor de a-si inregistra marcile la registrul comertului.

Obiectul protectiei il reprezinta impiedicarea concurentilor directi ai titularului semnului sa-l utilizeze si ei, prevenind astfel confuzia in randul consumatorilor. Cu toate acestea, inregistrarea marcii nu confera un drept de exploatare exclusiva nelimitata, pentru ca protectia se realizeaza pe categorii de produse, fiind posibil astfel ca produse diferite sa aiba acelasi semn fara ca aceasta sa constituie o incalcare a dreptului la marca.

Spre deosebire de marca, a carei inregistrare este facultativa pentru comercianti, firma trebuie inregistrata, toti agentii economici fiind obligati sa aiba o denumire sub care isi desfasoara activitatea, in lipsa acesteia societatea neputand fi inregistrata. Numele comercial sau firma este denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza, fiind in fapt apelativul legal sub care comerciantul este inrregistrat la registrul comertului.

In scopul inregistrarii unei societati la registrul comertului, firma trebuie sa indeplineasca trei conditii: sa fie disponibila, sa fie distinctiva si sa fie licita. Toate conditiile concura la realizarea evitarii confuziei intre comercianti, de evitare a inducerii in eroare a publicului.

Potrivit articolului 8 al Conventiei de la Paris, in care Romania este parte, “numele comercial va fi protejat in toate tarile uniunii, fara obligatia de depunere sau inregistrare, indiferent daca el face sau nu parte dintr-o marca de fabrica sau de comert.” Aceasta prevedere este contradictorie cu dispozitiile Legii 84/1998 a marcilor si indicatiilor geografice care prevede ca “dreptul asupra marcii este dobandit si protejat prin inregistrarea acesteia la OSIM”.

Consecinta acestei situatii rezida in posibilitatea de inregistrare in Registrul Comertului de firme al caror nume comercial incalca dreptul titularilor marcilor anterior protejate, si, pe de alta parte, in posibilitatea de inregistrare a unor marci care sa intre in conflict cu numele comerciale inregistrate la Registrul Comertului si exploatate de alt comerciant. Legislatia romaneasca reglementeaza inregistrarea marcii prin Legea 84/1998, iar inregistrarea numelui comercial, a siglei sau a emblemei firmei, prin Legea 26/1990. Din pacate, in nici una din aceste legi nu exista prevederi exprese care sa reglementeze examinarea anterioritatii numelui comercial in raport cu marca si respectiv, a marcii in raport cu numele comercial.

Sa consideram ca o persoana a solicitat si a obtinut inregistrarea unei marci in baza Legii 84/1998. Daca ulterior – dupa data depunerii cererii de inregistrare a marcii mentionate – o alta persoana a solicitat, in baza Legii 26/1990 si a obtinut inregistrarea unei firme avand numele comercial identic cu marca anterior inregistrata si avand in obiectul de activitate si unele din produsele si/sau serviciile pentru care a fost inregistrata marca respectiva, titularul marcii poate porni o actiune in contrafacere, iar pentru prejudiciile cauzate persoanele vinovate pot fi obligate la despagubiri, potrivit dreptului comun.

In schimb, exista si posibilitatea ca o persoana sa solicite si sa obtina inregistrarea unei firme in baza Legii 26/1990 si ulterior – dupa data inregistrarii firmei respective – o alta persoana sa solicite, in baza Legii nr. 84/1998, inregistrarea unei marci identice sau asemanatoare cu numele comercial apartinand firmei inregistrate, pentru produse si/sau servicii identice sau asemanatoare cu produsele si/sau serviciile din domeniul de activitate al firmei respective. Mai intii trebuie observat ca nu constituie un motiv explicit de refuz asemanarea sau identitatea unei marci cu numele comercial sau sigla unei firme (art. 5 si 6 din Legea nr. 84/1998); in aceste conditii, daca dupa publicarea cererii de inregistrare a marcii nu exista opozitie din partea tertilor, OSIM poate inregistra marca. In schimb, dupa publicarea marcii, orice persoana interesata (incluzandu-se in aceasta categorie si titularul unui nume comercial) poate face opozitie la inregistrarea marcii. Dupa inregistrare, conform art. 48 din Legea nr. 84/1998 “orice persoana interesata poate cere Tribunalului Municipiului Bucuresti anularea inregistrarii marcii daca inregistrarea a fost solicitata cu rea credinta… sau daca inregistrarea marcii aduce atingere… unui alt drept de proprietate intelectuala…”. In plus, legea concurentei neloiale considera a fi infractiune si “intrebuintarea unei firme, unei embleme, unor desemnari speciale sau a unor ambalaje de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant…”.

Astfel, posesorul unui nume comercial legal inregistrat la Registrul Comertului se poate opune inregistrarii unei marci identice sau similare cu firma sa pentru produse si/sau servicii identice si/sau similare in faza de examinare in fata OSIM-ului, sau, daca marca a fost inregistrata, poate solicita Tribunalului Municipiului Bucuresti anularea acesteia.

Mai mult decat atat, daca marca a fost si utilizata iar inregistrarea marcii s-a facut cu rea credinta, se poate invoca si actiunea de concurenta neloiala conform art. 9, din Legea nr. 11/1990 putandu-se solicita daca este cazul si daune patrimoniale (”Daca vreuna dintre faptele prevazute de art. 4 sau 5 cauzeaza daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este in drept sa se adreseze instantei competente cu actiune in raspundere civila corespunzatoare”)

Este foarte important sa subliniem faptul ca opozitia la inregistrarea unei marci, sau cererea de anulare a unei marci inregistrate trebuie sa se bazeze pe utilizarea numelui comercial si nu pe simpla inregistrare a acestuia la Registrul Comertului.

Concluzia este ca inregistrarea numelui comercial ca marca imediat dupa infiintarea societatii poate preveni cheltuirea de sume importante pentru pastrarea numelui comercial sau chiar pierderea acestuia. Astfel, prin investirea unei sume relativ mici pentru inregistrarea marcii se poate asigura protejarea respectivei denumiri contra tertilor de rea-credinta.

Decaderea – sanctiune pentru neexercitarea dreptului de a folosi marca

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:06:21 +0000

Una din functiile marcii este aceea de a permite identificarea produselor si serviciilor, marca putand fi privita ca o „semnatura” care, odata aplicata pe un produs permite consumatorilor identificarea originii acestuia, deosebindu-l de alte produse identice sau similare. Dreptul de a folosi marca in mod exclusiv subzista doar in masura in care marca este efectiv utilizata intr-un timp rezonabil.

Asupra intervalului de timp „rezonabil” exista mai multe opinii reflectate in legislatiile diferitelor tari (2 ani in Japonia si Statele Unite ale Americii, 3 ani in Benelux si Ialia sau 5 ani in Romania si Franta).

Desi nereglementata ca atare in dreptul romanesc, acesta situatie isi gaseste corespondentul in notiunea de marca capcana reglementata de legea germana. Astfel, scopul marcii capcana este acela de a santaja tertii de buna-credinta care folosesc semne identice sau asemanatoare pana la confuzie pentru a obtine beneficii financiare. Se considera ca solicitarea inregistrarii unor marci este neloiala atunci cand este facuta in scopuri speculative, adica:

daca se cere inregistrarea mai multor marci pentru produse si servicii diferite
daca nu exista o intentie serioasa de folosire a marcilor – mai ales nu exista un concept de marketing pentru o potentiala folosire prin intermediul tertilor
marcile au fost inregistrate in realitate in scopul de a formula cereri de incetare a folosirii si de despagubiri fata de tertii care utilizeaza semne identice sau asemanatoare.

Aceasta notiune („Hinterhaltsmarken”) care se traduce prin „gand, intentie ascunsa, cursa, fond de rezerva” nu este cunoscuta in dreptul roman dar corespunde situatiei in care se inregistreaza o marca apoi se asteapta ca un intreprinzator sa o foloseasca pentru a solicita de la acesta avantaje financiare.

O alta notiune care nu este prezenta in dreptul romanesc insa este mentionata de doctrina aparand din ce in ce mai des si in practica este aceea de marca de baraj. In acest caz solicitantul inregistrarii, prin cererea sa incearca sa ingreuneze sau sa interzica accesul pe piata a unui concurent despre care stie ca foloseste un semn identic sau asemanator pana la confuzie cu marca, fara sa-l fi inregistrat.

Este condamnabil din punctul de vedere al dreptului concurentei ca solicitantul inregistrarii sa deturneze dreptul rezultat din inregistrare de la scopul sau, folosindu-l altfel decat ca mijloc de lupta impotriva concurentei.

Sanctiunea pentru deturnarea marcii de la scopul pentru care se acorda si i se recunoaste protectia este decaderea care consta in pierderea dreptului la marca pentru neexercitarea acestui drept o anumita perioada de timp. Prezumtia in acest caz este ca o marca nefolosita o perioada neintrerupta de 5 ani a fost abandonata (titularul si-a schimbat planul de marketing) sau a fost inregistrata in scopul constituirii unei marci de baraj (capcana).

Pentru a putea introduce aceasta cerere in instanta, reclamantul trebuie sa indeplineasca conditia de a fi „interesat”, adica interesul trebuie sa fie legitim, personal, nascut si actual. Persoane interesate ar putea fi concurentii titularului marcii, o persoana care doreste sa inregistreze marca, titularii unor marci asemanatoare sau paratul dintr-o actiune in concurenta neloiala sau in contrafacere.

Actiunea in decadere este imprescriptibila (Orice persoana interesata poate solicita Tribunalului Municipiului Bucuresti, oricand in cursul duratei de protectie a marcii), introducerea actiunii fiind conditionata doar de termenul de protectie al marcii respective. S-a impus aceasta precizare deoarece dupa expirarea termenului de protectie al marcii nu ar mai exista interes in promovarea unei actiuni in decadere.

In cazul admiterii cererii de decadere, persoana interesata comunica OSIM-ului hotararea, acesta radiind marca din registrul marcilor, respectivul semn devenind disponibil.

Devenind disponibila, marca poate fi inregistrata din nou de fostul titular. Cu toate acestea, inregistrarea ulterioara admiterii cererii de decadere se poate considera ca se face cu rea-credinta.

In schimb, titularul nu va putea fi decazut din drepturile conferite de marca daca „in perioada de la expirarea perioadei de 5 ani pana la prezentarea cererii de decadere marca a fost folosita efectiv”. Cu toate acestea, daca reluarea sau inceperea folosirii marcii a avut loc cu 3 luni inainte de prezentarea in justitie a cererii de decadere, aceasta folosire a marcii nu va fi luata in considerare, daca pregatirile pentru inceperea folosirii sau pentru reluarea folosirii au intervenit numai dupa ce titularul a cunoscut intentia persoanei interesate de a-l actiona in instanta.

Din cele expuse mai sus rezulta ca persoana care inregistreaza o marca trebuie sa o si foloseasca, altfel existand pericolul ca un concurent sa o decada dupa trecerea unui interval de 5 ani din drepturile conferite de inregistrarea respectivei marci, astfel persoana in cauza pierzand dreptul la marca inregistrata.

Despre inregistrarea marcilor in Uniunea Europeana

Nomenius.ro — Mon, 21 Mar 2011 12:01:26 +0000

Marca (varianta romaneasca a brandului) reprezinta un semn care are rolul de a permite consumatorului sa deosebeasca intre doua sau mai multe produse identice sau similare.

Desigur, in masura in care produsele nu sunt evident diferite, recunoasterea acestora nu constituie nici o problema pentru consumator; de exemplu, punand alaturi un scaun, o rochie, un televizor, o revista si un pachet de napolitane, consumatorul nu va avea nevoie de nici un insemn ajutator pentru a deosebi intre ele produsele mentionate.
Daca insa produsele sunt identice – de exemplu doua imprimante, provenind de la doi producatori, foarte apropiate din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, ambele avand in acelasi timp si carcase asemanatoare, consumatorului ii va fi greu sa aleaga produsul realizat de un anumit producator; in aceste conditii, marca este semnul suplimentar, care atasat produsului, ii va permite consumatorului sa deosebeasca intre ele produsele identice sau similare.
Se stie ca cel care achizitioneaza un anumit produs/serviciu (cumparatorul) este dispus sa plateasca suplimentar pentru speranta ca produsul sau serviciul cumparat ii va satisface exigentele; in masura in care aceasta speranta ii va fi confirmata, el va continua sa cumpere acel produs si sa-l recomande si altor posibili cumparatori.

Desi majoritatea societatilor realizeaza importanta utilizarii marcilor pentru a-si diferentia produsele de cele ale concurentei, nu toate inteleg importanta protejarii lor prin inregistrare (obtinerea titlului de proprietate).
Inregistrarea – in conformitate cu legea marcilor in vigoare – ofera unei societati drepturi exclusive de a folosi marca respectiva pentru produsele/serviciile pentru care a fost inregistrata si dreptul de a-i impiedica pe altii sa comercializeze produse similare sau identice sub aceeasi marca sau sub o marca similara de natura sa creeze confuzie pentru public.
Fara inregistrare, investitiile unei organizatii in comercializarea unui produs se pot risipi, deoarece firme rivale pot utiliza aceeasi marca sau o marca similara pana la confuzie pentru produse similare ori identice. In aceasta situatie, clientii pot fi indusi in eroare astfel incat sa cumpere produsul firmei concurente, crezand ca este produsul unui anumit producator.
Consecintele – in situatia data – pot fi scaderea profitului intreprinderii, crearea confuziei pentru clientii acesteia si chiar aducerea de prejudicii reputatiei si imaginii societatii, mai ales daca produsul concurentei este de calitate inferioara.

Avand in vedere valoarea marcilor si importanta pe care acestea o pot avea in determinarea succesului de piata al unor produse, este necesar ca societatile sa se asigure ca marcile pe care le utilizeaza sunt inregistrate, pe pietele unde isi comercializeaza produsele sau unde presteaza serviciile.

Principiul la inregistrarea marcilor este “primul venit, primul servit”, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci neverificand daca persoana care depune la inregistrare o marca este si titularul de drept al acesteia.
Contrar asteptarilor generale, documentatia pentru depunerea unei marci spre inregistrare (fie ea nationala, comunitara sau internationala) nu este foarte elaborata insa trebuie acordata o foarte mare atentie modalitatii de completare a cererii de marca. Aceasta, intrucat nu de multe ori, din necunostinta de cauza si fara o asistenta specializata, solicitantul completeaza spatiul destinat claselor cuprinse in Clasificarea de la Nisa cu coduri CAEN, ceea ce este in mod cert eronat.

Majoritatea oamenilor de afaceri considera ca este destul de complicat si de asemenea o pierdere de timp sa urmareasca personal procesul de inregistrare a marcilor, asa ca apeleaza la un consilier de proprietate industriala. Acesta poate salva atat timpul cat si banii clientului, intrucat va sti exact pentru ce produse sau servicii este bine sa se inregistreze marca si forma in care trebuie sa fie inregistrata. De exemplu, Nomenius este o societate specializata in acordarea de consultanta in domeniul proprietatii intelectuale, care ii consiliaza pe clientii sai in privinta inregistrarii marcilor atat pe plan national cat si pe plan comunitar, reprezentand clientii in fata OSIM-ului si a OHIM-ului (Oficiul Comunitar) pentru a scuti clientul de efortul urmaririi procedurii si a respectarii tuturor pasilor si a termenelor.

In ceea ce priveste sistemul marcii comunitare, subiect al cartii Marcile comunitare. Ghid practic de inregistrare a marcilor in Uniunea Europeana (autor: Elena Grecu, Editura Universul Juridic, 2010), ne referim la un sistem independent de protectie pe intreg teritoriul Uniunii Europene, care nu se substituie nici marcii nationale si nici celei internationale.
O marca comunitara acopera intreaga piata a Uniunii Europene, avand 27 de state si peste 350 mil. de locuitori (respectiv, de potentiali consumatori/utilizatori ai produselor sau serviciilor sub marca respectiva).
Astfel, in termenul de protectie al marcii, titularul isi poate dezvolta afacerea pe pietele altor state din Uniunea Europeana fara teama ca i s-ar putea interzice folosirea marcii proprii sau ca exista deja marca inregistrata de un alt titular care sa ii solicite diferite redevente.
Pentru inregistrare, se foloseste o singura cerere, depusa la un singur oficiu sau pe internet, o singura procedura de inregistrare, o singura limba utilizata in procedura. Introducand posibilitatea ca cererea sa se introduca online, s-a usurat extraordinar procedura, castigandu-se foarte mult timp.
Costurile sunt mai mici comparativ cu inregistrarea marcii in fiecare din statele membre UE sau cu protejarea acestora prin Sistem Madrid (Aranjamentul si Protocolul de la Madrid).
Mai mult decat atat, OHIM a micsorat in 2009 taxa de inregistrare a marcii, aceasta fiind acum de 900 EUR pentru inregistrarea marcii pentru 3 clase de produse sau servicii.
Concluzia este ca inregistrand marca (acest lucru presupunand achitarea unor taxe relativ mici), societatea se protejeaza de atacul concurentei.

Articol prezent in Business Woman