Prin intermediul acestui articol dorim sa intelegem mai bine dar sa facem si cunoscut cititorilor nostri care sunt practicile comerciale incorecte si cum putem sa ne dam seama cand acestea exista si sunt folosite de comerciantii din Romania.

Astfel am apelat la D-na Elena Grecu, de la Nomenius, consilier in proprietate intelectuala si specialist in ceea ce priveste legile care reglementeaza publicitatea in Romania.

D-na avocat va rugam sa ne spuneti cate ceva despre aceasta lege care reglementeaza promovarea companiilor in Romania.

Legea privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii este 363/2007, lege care mentioneaza ca o practica comerciala incorecta este cea care deformeaza sau este susceptibila sa deformeze comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau caruia i se adreseaza ori al unui membru care face parte dintr-un grup. Aceste practici fiind de cele mai multe ori inselatoare sau care contin omisiuni inselatoare, scopul acestora fiind manipularea comportamentului de cumparare a  consumatorului.

Aceasta lege mai contine si practicile comerciale agresive, practici care limiteaza sau sunt susceptibile sa limiteze in mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hartuire, constrangere, inclusiv prin utilizarea fortei fizice sau prin influenta nejustificata.

Ne puteti oferi cateva exemple de practici comerciale incorecte folosite de companiile din Romania?

Aici putem da exemple ca fiind practici incorecte magazinele care au lichidari de stocuri ce prezinta o perioada limita, insa aceasta perioada limita nu este respectata, “numai produsele sau (dupa caz) serviciile noastre iti ofera siguranta familiei tale” si multe astfel de afirmatii care le vedem aproape zilnic la TV sau chiar pe panouri publicitare afisate stradal, ne precizeaza doamna avocat Elena Grecu.

Practici comerciale incorecte au folosit si institutiile bancare din Romania, care au si fost chemate in instanta. Pentru exemplificare este unul din multele cazuri de la Curtea de Apel Bucuresti – SECTIA A V-A CIVILA, DECIZIA CIVILA NR. 27 din 23.01. 2012 unde parata O.B.R. SA, chiar daca in contractul de credit sunt mentionate masuri de micsorare sau marire a dobanzilor in functie de fluctuatiile si evolutiile cursurilor valutare, aceasta si-a mentinut dobanda (cursul valutei avant o evolutie descrescatoare) fara sa respecte contractul semnat initial cu clientul sau, acesta din urma chiar solicitand motivele pentru care O.B.R. SA a mentinut nivelul dobanzii fara a fi modificat asa cum era prevazut si in contract.

In luna ianuarie 2014 APC-Romania (Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania) a adus la cunostinta publicului larg faptul ca Unicredit Consumer Financing IFN S.A., Vel Pitar S.A. cat si Regina Maria – reteaua privata de sanatate au recurs la practici comerciale incorecte. La Unicredit Consumer fiind vorba de un pliant publicitar al unui credit, unde exemplul de cost prezentat era umbrit de o bulin? colorata, fiind destul de dificil de vizualizat si citit de catre consummator a informatiilor necesare standard.

Cei de la Vel Pitar S.A. cu mesajul “Cea mai buna paine a Bucurestilor de ieri si de azi”, mesaj care se regasea pe ambalajele folosite de catre acestea. Aceste tipuri de mesaje trebuie sa fie insotite de studii si sondaje efectuate de catre producator care sa ateste cele afirmate in slogan.

Regina Maria – reteaua privata de sanatate, a folosit in mesajele de pe panourile publicitare sloganul „Cea mai moderna unitate medicala din Bucuresti”, acest lucru nefiind sustinut de informatii dintr-un raport de analiza, sondaj sau orice alt element obiectiv, constituind in opinia APC-Romania o practica comerciala incorecta.

D-na Avocat Elena Grecu, ce trebuie sa faca o companie care doreste sa isi promoveze produsele si/sau serviciile dar sa nu intre in vizorul APC Romania sau a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor?

Daca ma intrebati pe mine in calitate de avocat si specialist in domeniul publicitatii, recomand tuturor reprezentantilor societatilor o aprofundare a legii 363/2007, sau macar celor care concept mesajele publicitare sa se consulte cu un specialist in domeniu si sa pastreze limitele legii. Dar, recomand si consumatorilor sa citeasca legea pentru a intelege mesajele pe care zilnic le observa in jurul lor. Pana la urma, aceste este marketingul, el este o a doua natura si ne inconjoara, trebuie totusi sa il intelegem si sa respectam legile aferente in orice tabara ne-am afla, afirma Elena Grecu.

Print Friendly, PDF & Email