Elena Grecu este avocat si consilier in proprietate intelectuala. Si-a ales aceasta specializare din pasiune si pasiunea a ajutat-o sa lucreze cu succes si sa aiba propria agentie de proprietate intelectuala.

A urmarit indeaproape evolutia gradului de receptivitate al romanilor in acest domeniu si a decis sa scrie doua carti care vin in ajutorul pietei romanesti.

 BusinessAge: Ce anume v-a determinat sa va specializati pe dreptul proprietatii intelectuale?

Elena Grecu: Cred ca a fost sansa mea ca unul dintre primele dosare de instanta pe care le-am avut sa aiba ca obiect anularea inregistrarii unei marci si atunci a trebuit sa citesc foarte mult despre marci, a inceput sa-mi placa si asa a inceput specializarea.

BusinessAge: Care este gradul de receptivitate al romanilor in ceea ce priveste importanta inregistrarii marcii?

E.G.: Din fericire creste. Daca pana acum cativa ani romanii spuneau “am o societate prea mica” sau “am o societate prea mare ca cineva sa se atinga de marca mea” acum si-au dat seama ca nu trebuie sa glumeasca cu asa ceva – au fost prea multe cazuri in presa, multi au auzit de cazuri ale prietenilor, colegilor, concurentilor si au inteles ca toata lumea este expusa riscului de a li se “fura” marca daca aceasta nu este inregistrata si daca nu se monitorizeaza atent ce marci sunt depuse la inregistrare.

 BusinessAge: Lucrati intr-un domeniu care este mereu updatat. Cum reusiti sa ramaneti in top si sa va diferentiati de concurenta?

E.G.:  Faptul ca imi place ceea ce fac, ca am o echipa pe care ma pot baza si…..multa creativitate.

 BusinessAge: Stim ca lucrati la o noua carte, la “Concurenta neloiala – repere din pratica”. De ce ati ales tocmai aceasta tema pentru aceasta noua carte?

E.G.: Concurenta neloiala este o parte a proprietatii intelectuale de care desi toti comerciantii se lovesc la un moment dat, prea putini stiu ce trebuie sa faca in acest caz asa ca m-am gandit sa scriu o carte usor de citit si usor de inteles de reprezentantii societatilor comerciale din Romania pentru a le veni in ajutor cu spete concrete si sfaturi la obiect.

 BusinessAge: Care sunt cele mai intalnite cazuri de concurenta neloiala in Romania?

E.G.: Deturnarea clientelei, actele parazitare, folosirea fara drept a unei firme, inven?ii, m?rci, indica?ii geografice, a unei embleme sau a unui ambalaj de natur? s? produc? confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

 BusinessAge: Aveti in subordinea dumneavoastra, in cadrul cabinetului de avocatura pe care il conduceti, avocati colaboratori. Ce tip de cultura organizationala abordati avand in vedere ca aceasta meserie formeaza oameni cu caractere puternice?

E.G.: Imi incurajez avocatii sa fie puternici, sa evite “nu se poate” dar cu toate acestea sa lucreze in echipa.

 BusinessAge: Care este, in viziunea dumneavoastra, portretul managerului perfect in domeniul in care activati?

E.G.: Pumn de otel in manusa de catifea.

 BusinessAge: Peste 20 de ani, ce v-ar placea sa spuna angajatii si clientii despre dumneavoastra?

E.G.: As vrea sa primesc acelasi feedback pozitiv atat de la angajati cat si de la clienti. As vrea ca angajatii sa ii pot pastra sinceri (sa imi comunice toate nemultumirile si propunerile lor de imbunatatire a activitatii) iar clientii sa ne considere in continuare acea echipa profesionista si creativa care nu-si pierde entuziasmul pe masura ce anii trec, ci doar castiga experienta.

Desigur, in masura in care produsele nu sunt evident diferite, recunoasterea acestora nu constituie nici o problema pentru consumator; de exemplu, punand alaturi un scaun, o rochie, un televizor, o revista si un pachet de napolitane, consumatorul nu va avea nevoie de nici un insemn ajutator pentru a deosebi intre ele produsele mentionate.
Daca insa produsele sunt identice – de exemplu doua imprimante, provenind de la doi producatori, foarte apropiate din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, ambele avand in acelasi timp si carcase asemanatoare, consumatorului ii va fi greu sa aleaga produsul realizat de un anumit producator; in aceste conditii, marca este semnul suplimentar, care atasat produsului, ii va permite consumatorului sa deosebeasca intre ele produsele identice sau similare.
Se stie ca cel care achizitioneaza un anumit produs/serviciu (cumparatorul) este dispus sa plateasca suplimentar pentru speranta ca produsul sau serviciul cumparat ii va satisface exigentele; in masura in care aceasta speranta ii va fi confirmata, el va continua sa cumpere acel produs si sa-l recomande si altor posibili cumparatori.

Desi majoritatea societatilor realizeaza importanta utilizarii marcilor pentru a-si diferentia produsele de cele ale concurentei, nu toate inteleg importanta protejarii lor prin inregistrare (obtinerea titlului de proprietate).
Inregistrarea – in conformitate cu legea marcilor in vigoare – ofera unei societati drepturi exclusive de a folosi marca respectiva pentru produsele/serviciile pentru care a fost inregistrata si dreptul de a-i impiedica pe altii sa comercializeze produse similare sau identice sub aceeasi marca sau sub o marca similara de natura sa creeze confuzie pentru public.
Fara inregistrare, investitiile unei organizatii in comercializarea unui produs se pot risipi, deoarece firme rivale pot utiliza aceeasi marca sau o marca similara pana la confuzie pentru produse similare ori identice. In aceasta situatie, clientii pot fi indusi in eroare astfel incat sa cumpere produsul firmei concurente, crezand ca este produsul unui anumit producator.
Consecintele – in situatia data – pot fi scaderea profitului intreprinderii, crearea confuziei pentru clientii acesteia si chiar aducerea de prejudicii reputatiei si imaginii societatii, mai ales daca produsul concurentei este de calitate inferioara.

Avand in vedere valoarea marcilor si importanta pe care acestea o pot avea in determinarea succesului de piata al unor produse, este necesar ca societatile sa se asigure ca marcile pe care le utilizeaza sunt inregistrate, pe pietele unde isi comercializeaza produsele sau unde presteaza serviciile.

Principiul la inregistrarea marcilor este “primul venit, primul servit”, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci neverificand daca persoana care depune la inregistrare o marca este si titularul de drept al acesteia.
Contrar asteptarilor generale, documentatia pentru depunerea unei marci spre inregistrare (fie ea nationala, comunitara sau internationala) nu este foarte elaborata insa trebuie acordata o foarte mare atentie modalitatii de completare a cererii de marca. Aceasta, intrucat nu de multe ori, din necunostinta de cauza si fara o asistenta specializata, solicitantul completeaza spatiul destinat claselor cuprinse in Clasificarea de la Nisa cu coduri CAEN, ceea ce este in mod cert eronat.

Majoritatea oamenilor de afaceri considera ca este destul de complicat si de asemenea o pierdere de timp sa urmareasca personal procesul de inregistrare a marcilor, asa ca apeleaza la un consilier de proprietate industriala. Acesta poate salva atat timpul cat si banii clientului, intrucat va sti exact pentru ce produse sau servicii este bine sa se inregistreze marca si forma in care trebuie sa fie inregistrata. De exemplu, Nomenius este o societate specializata in acordarea de consultanta in domeniul proprietatii intelectuale, care ii consiliaza pe clientii sai in privinta inregistrarii marcilor atat pe plan national cat si pe plan comunitar, reprezentand clientii in fata OSIM-ului si a OHIM-ului (Oficiul Comunitar) pentru a scuti clientul de efortul urmaririi procedurii si a respectarii tuturor pasilor si a termenelor.

In ceea ce priveste sistemul marcii comunitare, subiect al cartii Marcile comunitare. Ghid practic de inregistrare a marcilor in Uniunea Europeana (autor: Elena Grecu, Editura Universul Juridic, 2010), ne referim la un sistem independent de protectie pe intreg teritoriul Uniunii Europene, care nu se substituie nici marcii nationale si nici celei internationale.
O marca comunitara acopera intreaga piata a Uniunii Europene, avand 27 de state si peste 350 mil. de locuitori (respectiv, de potentiali consumatori/utilizatori ai produselor sau serviciilor sub marca respectiva).
Astfel, in termenul de protectie al marcii, titularul isi poate dezvolta afacerea pe pietele altor state din Uniunea Europeana fara teama ca i s-ar putea interzice folosirea marcii proprii sau ca exista deja marca inregistrata de un alt titular care sa ii solicite diferite redevente.
Pentru inregistrare, se foloseste o singura cerere, depusa la un singur oficiu sau pe internet, o singura procedura de inregistrare, o singura limba utilizata in procedura. Introducand posibilitatea ca cererea sa se introduca online, s-a usurat extraordinar procedura, castigandu-se foarte mult timp.
Costurile sunt mai mici comparativ cu inregistrarea marcii in fiecare din statele membre UE sau cu protejarea acestora prin Sistem Madrid (Aranjamentul si Protocolul de la Madrid).
Mai mult decat atat, OHIM a micsorat in 2009 taxa de inregistrare a marcii, aceasta fiind acum de 900 EUR pentru inregistrarea marcii pentru 3 clase de produse sau servicii.
Concluzia este ca inregistrand marca (acest lucru presupunand achitarea unor taxe relativ mici), societatea se protejeaza de atacul concurentei.

Articol prezent in Business Woman

Desigur, în masura în care produsele nu sunt evident diferite recunoasterea acestora nu constituie nici o problema pentru consumator; de exemplu, punand alaturi un autoturism, un strung, o imprimanta, o revista si un pachet de biscuiti, consumatorul nu va avea nevoie de nici un însemn ajutator pentru a deosebi intre ele produsele mentionate.

Daca insa produsele sunt identice – de exemplu doua televizoare, provenind de la doi producatori, foarte apropiate din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, ambele televizoare având în acelasi timp si carcase asemanatoare, consumatorului îi va fi greu sa aleaga produsul realizat de catre un anumit producator; în aceste conditii, marca este semnul suplimentar, care atasat produsului, îi va permite consumatorului sa deosebeasca intre ele produsele identice sau similare.

Se stie ca cel care achizitioneaza un anumit produs/serviciu (cumparatorul) este dispus sa plateasca suplimentar pentru speranta ca produsul sau serviciul cumparat îi va satisface exigentele; in masura în care aceasta speranta îi va fi confirmata, el va continua sa cumpere acel produs si sa-l recomande si altor posibili cumparatori. Astfel, concluzia este ca o marca este cu atât mai valoroas? cu cât:

* mai mul?i cump?r?tori achizitioneaz? produse având marca respectiv?,

* ace?tia sunt dispu?i s? pl?teasc? suplimentar pentru aceste produse, în raport cu produsele similare dar având alte m?rci.

Evaluarea unei marci nu difera esential de evaluarea unui activ tangibil (de exemplu, o cladire sau un utilaj), deoarece masoara de fapt capacitatea activului respectiv de a crea beneficii (profituri) viitoare. In particular, dificultatea evaluarii consta tocmai in proba existentei si stabilitatii marcii: daca un utilaj poate fi inspectat si evaluat pe loc in curtea fabricii, in cazul unei marci situatia este total diferita: acesta rezida de fapt in mintea milioanelor de consumatori si nu poate fi pastrat in depozit.

Desi nu exista multe statistici in acest sens, este cunoscut faptul ca in afacerile business-to-business, IT sau in domeniul farmaceutic, de exemplu, ponderea marcii este mai mica decat a altor active. In schimb, in categoria bunurilor de consum marca este, in cele mai multe cazuri, activul principal, cu o pondere care poate depasi 50%, fiind astfel mai mare decat toate celelalte active la un loc

Desi majoritatea societatilor realizeazã importanta utilizãrii mãrcilor pentru a-si diferentia produsele de cele ale concurentei, nu toate înteleg importanta protejãrii lor prin înregistrare (obtinerea titlului de proprietate).

Inregistrarea – în conformitate cu legea mãrcilor în vigoare – oferã unei societati drepturi exclusive de a folosi marca respectiva pentru produsele/serviciile pentru care a fost inregistrata si dreptul de a-i împiedica pe altii sã comercializeze produse similare sau identice sub aceeasi marcã sau sub o marcã similarã de naturã sã creeze confuzie pentru public.

Fãrã înregistrare, investitiile unei organizatii în comercializarea unui produs se pot risipi, deoarece firme rivale pot utiliza aceeasi marcã sau o marcã similarã pânã la confuzie pentru produse similare ori identice. In aceastã situatie, clientii pot fi indusi în eroare astfel încât sã cumpere produsul firmei concurente crezând cã este produsul unui anumit producator.

Consecintele – în situatia datã – pot fi scãderea profitului intreprinderii, crearea confuziei pentru clientii acesteia si chiar aducerea de prejudicii reputatiei si imaginii societatii, mai ales dacã produsul concurentei este de calitate inferioarã.

Având în vedere valoarea mãrcilor si importanta pe care acestea o pot avea în determinarea succesului de piatã al unor produse, este necesar ca societatile sã se asigure cã mãrcile pe care le utilizeazã sunt înregistrate, pe pietele unde isi comercializeaza produsele/presteaza serviciile.

Numai în aceste conditii o marcã poate furniza protectie titularului, asigurându-i dreptul exclusiv de a o utiliza pentru desemnarea unor produse si servicii sau pentru a autoriza un tert sã o utilizeze în schimbul unei plãti.

Exista si opinia cã înregistrând obiectul de activitate si numele comercial la registrul comertului, acest nume va fi protejat automat si ca marcã. Este o perceptie gresitã, des întâlnitã, din pãcate!

Numele comercial este numele întreg al societatii si este cel cu care aceasta se identificã – o societate neputand avea decat un nume comercial, in timp ce marca este semnul menit sa distinga produsul/serviciul fabricat/prestat de catre societate de altele similare.

O societate poate avea mai multe mãrci diferite sau poate utiliza o anumitã marcã pentru a-si identifica toate produsele, o anumitã gamã de produse sau un tip de produs realizat de cãtre aceasta.

Principiul la inregistrarea marcilor este „primul venit, primul servit”, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci neverificand daca persoana care depune la inregistrare o marca este si titularul de drept al acesteia.

Concluzia este ca inregistrand marca (acest lucru presupunand achitarea unor taxe relativ mici), societatea se protejeaza de atacul concurentei.

Avocat Elena Grecu

Consilier proprietate intelectuala