Recurs – marca TRADIȚII
În 10 noiembrie 2016, a fost solicitată Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală înregistrarea mărcii verbale “TRADIȚII”, pentru clasa 29 de produse alimentare.
În ciuda obiecțiilor ridicate de examinator cu privire la lipsa de distinctivitate a mărcii prin raportare la publicul vorbitor de limbă română, solicitantul și-a menținut cererea și a depus dovezi pentru a proba cele stipulate la art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, conform căruia:
Art. 7 Motive absolute de refuz
“(3) Alineatul (1) literele (b), (c) și (d) nu se aplică în cazul în care marca a dobândit, pentru produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv ca urmare a utilizării.”
În data de 7 aprilie 2017, examinatorul a emis o decizie (contestată ulterior) prin care a refuzat integral înregistrarea mărcii “TRADIȚII” pentru produsele în cauză, reținând, printre altele, că probatoriul depus în vederea dovedirii distinctivitatii dobândite este insuficient și că publicul (vorbitor de limbă română) care va interacționa cu marca prin produsele pentru care se solicită protecție (de uz comun și disponibile pentru publicul larg), va percepe denumirea ca fiind o indicație a faptului că produsele respectă anumite norme transmise “pe cale ancestrală”, că sunt produse tradiționale, denumirea indicând astfel o caracteristică a acestora și fiind, din acest motiv, complet lipsită de distinctivitate și pur descriptivă.
În data de 1 iunie 2017, solicitantul a introdus recurs împotriva deciziei contestate, solicitând ca aceasta să fie anulată.
Solicitantul și-a motivat recursul, printre altele, susținând că:
- produsele vizează consumatori vorbitori de limbă română din întreaga Uniune Europeană “care preferă mâncarea tradițională românească”;
- produsele comercializate sub această denumire au fost introduse în piață în România încă din anul 2002, iar în UE începând cu 2007;
- vânzările de conserve sub marca “TRADIȚII” au fost de 2039 de articole în anul 2016 în Romania;
- “produsele comercializate sub semnul solicitat pot fi clasificate ca feluri de mâncare preparate după rețete tradiționale, transmise din generație în generație” și că “acestea sunt inspirate din diferite zone geografice ale României, după rețete consacrate, așa cum sunt preparate în gospodăriile romănești”.
- faptul că produsele sunt specifice și că solicitantul se bucură de o reputație în domeniul în care activează, dar și că datorita exporturilor și sumelor substanțiale investite în promovarea mărcii, s-a format percepția la nivelul consumatorilor conform căreia aceștia identifică solicitantul ca producător al produselor pentru care s-a solicitat înregistrarea sub marca “TRADIȚII”.
De asemenea, solicitantul a completat probatoriul depunând mai multe etichete pe care se poate observa inscripționată marca “TRADIȚII”, fotografii ale produselor comercializate astfel, capturi de ecran și o serie de materiale promoționale.
In recurs a fost stabilit faptul că “doar indicațiile care sunt în mod direct descriptive sunt excluse de la înregistrare, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul privind marca UE” si ca “semnul respectiv nu trebuie neapărat să fie cunoscut ca indicație descriptivă; în schimb, este suficient dacă acest lucru este de așteptat în mod justificat în viitor”, mentionandu-se totodata ca “examinatorul nu trebuie să demonstreze nici că semnul solicitat este utilizat în general, în comunicațiile de afaceri și în special, în publicitate (21/10/2004, C-64/02 P, Das Prinzip der Bequemlichkeit, EU:C:2004:645, § 46)”.
Camera de recurs a păstrat, în mare, argumentele examinatorului, respingând probatoriul propus ca fiind insuficient, în special întrucât numărul de 2039 de articole vândute raportat la populația Romania (ca public relevant vorbitor de limbă română și prin raportare la care are loc analiza distinctivitatii denumirii), apare ca fiind infim și imposibil de luat în calcul pentru probarea unei distinctivitatii dobândite.
Mai mult, nu se poate stabili că publicul care intră în contact cu produsele va percepe denumirea ca marcă, întrucât majoritatea fotografiilor de produs, etichetelor și capturilor de ecran propuse de solicitant prezintă denumirea “TRADIȚII” alături de alte mărci ale solicitantului, și nu de sine stătătoare – motiv pentru care este puțin probabil ca publicul să o identifice cu rol de marca, în special având în vedere volatilitatea pieței alimentelor de consum zilnic ce constă într-o varietate de mărci și submărci care intră și ies de pe piață și faptul că loialitatea față de marcă nu se poate presupune automat pentru produse de consum zilnic, cu prețuri reduse, precum conservele cu mâncare.
În concluzie, Camera de Recurs a hotărât că solicitantul nu a produs dovezi și argumente suficiente pentru a se stabili că prin utilizarea denumirii “TRADIȚII”, aceasta ar fi dobândit caracter distinctive, iar recursul a fost respins că neîntemeiat.
Precizări finale
Cererea de înregistrare a mărcilor nedistinctive și implicit descriptive, atât la nivel național, cât și la nivel European, în baza dobândirii caracterului distinctiv ca urmare a utilizării, trebuie întotdeauna însoțită de un probatoriu serios și consistent care să permită stabilirea unui raport între marcă și consumator, din care să reiasă că publicul percepe denumirea/semnul ca pe o marcă și că astfel identifică produsele/serviciile pentru care este solicitată înregistrarea.
Recomandăm întotdeauna consultarea cu un specialist în proprietate intelectuală încă de la începutul procedurii de înregistrare a mărcii pentru a crește din fază incipientă șansele de înregistrare a mărcii.
Avocat Mihai Besliu
