Cine poate inregistra o marca comunitara?

Sistemul marcii comunitare a fost gandit in asa fel incat sa poata beneficia de el persoanele de nationalitatea tarilor care apartin spatiului comunitar.

Orice persoana fizica sau juridica poate sa depuna o cerere de marca comunitara daca indeplineste una din urmatoarele conditii:

• are nationalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Conventiei de la Paris sau al Organizatiei Mondiale a Comertului;

• are domiciliul, sediul sau o intreprindere industriala sau comerciala efectiva si serioasa pe teritoriul Uniunii Europene, pe teritoriul unui stat membru al Conventiei de la Paris sau al Organizatiei Mondiale a Comertului.

Daca nu indeplineste niciuna din aceste conditii, exista posibilitatea obtinerii unei inregistrari de marca comunitara, daca exista un acord de reciprocitate intre tara solicitantului si Uniunea Europeana (de exemplu Taiwan a incheiat un asemenea acord).

Intrucat incepand cu 01.01.2007, Romania este membra a Uniunii Europene orice persoana fizica sau juridica romana poate depune cereri de marci comunitare.
Asa cum am precizat in capitolul anterior, persoanele fizice si juridice din Romania puteau inregistra marci comunitare si anterior aderarii (Romania fiind tara membra a Conventiei de la Paris), dar in acest caz solicitantul trebuia sa aiba un mandatar dintr-o tara membra a Uniunii, ceea ce implica o serie de costuri suplimentare, iar cererea -trebuia depusa intr-una din limbile oficiale ale tarilor membre; incepand insa cu 01.01.2007, urmare a aderarii la Uniunea Europeana, persoanele fizice sau juridice romane pot depune cererea de marca comunitara direct (fara mandatar) si chiar si in limba romana.

In ceea ce priveste asistenta acordata de o persoana specializata in fata OHIM-ului, notiunea de “reprezentant” este o notiune mai larga decat aceea de mandatar, din legea nationala: persoanele fizice sau juridice care au domiciliul, sediul, sau o intreprindere industriala sau comerciala efectiva si serioasa pe teritoriul Comunitatii Europene pot fi reprezentate in fata oficiului de catre un angajat; acest angajat persoana fizica poate reprezenta si alte persoane juridice avand o legatura economica cu intreprinderea al carei angajat este, chiar daca aceasta persoana juridica nu are domiciliul, sediul sau o intreprindere serioasa in Comunitate (art. 88 alin. 3 din Regulamentul CE 40/ 94).

Pe de alta parte, in art. 89, din acelasi Regulament, se stipuleaza ca reprezentarea persoanelor fizice sau juridice in fata oficiului poate fi facuta, fie de un avocat abilitat sa profeseze pe teritoriul Uniunii si avand domiciliul profesional in Comunitate, in masura in care, in statul unde isi are domiciliul, poate actiona ca mandatar in domeniul marcilor, fie de un mandatar agreat de oficiile statelor membre ale Uniunii, aceste categorii corespunzand “mandatarului” din legislatia nationala.

Constatam, asadar, ca notiunea definita de sintagma “agent sau reprezentant” contine si acele persoane angajate care actioneaza in numele angajatorului si/sau al altor intreprinderi legate economic de intreprinderea angajatorului; in masura in care aceasta persoana («agent sau reprezentant») inregistreaza marca (angajatorului sau a intreprinderilor legate economic de intreprinderea angajatoare), ea poate intra sub incidenta referitoare la inregistrarea cu rea-credinta evidenta.

Bineinteles apare si intrebarea – ce se intampla daca un “reprezentant” inregistreaza in nume propriu marca adevaratului titular?

In dreptul romanesc, acea inregistrare poate fi anulata ca fiind inregistrata cu rea- credinta numai prin intermediul unei actiuni in instanta.

In ceea ce priveste marcile comunitare, Regulamentul marcii comunitare prevede urmatoarele:

” Daca o marca comunitara a fost inregistrata in numele agentului sau reprezentantului titularului acestei marci, fara autorizatia titularului, acesta are dreptul de a se opune utilizarii marcii sale de catre agentul sau reprezentantul sau, daca nu a autorizat aceasta utilizare, in afara de cazul in care agentul sau reprezentantul isi justifica actiunile”

Astfel, daca o marca comunitara este/a fost inregistrata de catre agentul sau reprezentantul detinatorului legitim al marcii (fara consimtamintul acestuia si daca agentul sau reprezentantul nu isi poate justifica actiunea), detinatorul este indreptatit sa solicite interzicerea folosirii marcii de catre reprezentant. Prin extindere, concluzionam ca se va putea cere anularea unei asemenea marci de catre titularul adevarat apelandu-se la art 51 din acelasi Regulament al marcii comunitare care prevede ca:

“Se declara nulitatea marcii comunitare, in urma unei cereri depuse la Birou ……………

(b) in cazul in care solicitantul era de rea credinta in momentul depunerii cererii de marca”.

Asadar, este important de stiut ca, din punct de vedere practic, incercarea unui  «reprezentant » al unei unitati economice de a inregistra marca angajatorului sau a unei firme cu care acesta colaboreaza are toate sansele de a fi sortita esecului: chiar daca marca, intr-o prima faza, va fi inregistrata, ulterior inregistrarea acesteia va putea fi anulata.