Clasificarea de la Nisa. Clasele de protecție: ce sunt și cum le alegeți în avantajul business-ului dumneavoastră
În procesul de înregistrare a unei mărci, un pas important este alegerea produselor și serviciilor pentru care doriți să obțineți protecție. În acest sens, puteți consulta Clasificarea de la Nisa (http://tmclass.tmdn.org/ec2/). Clasificarea de la Nisa este un sistem universal acceptat de clasificare a produselor și serviciilor și este formata din 45 de clase. Produsele sunt cuprinse în clasele 1-34, iar serviciile în clasele 35-45, fiecare clasă fiind reprezentată de un titlu general. Acest titlu antamează domeniile din sfera cărora fac parte produsele sau serviciile conținute de clasa respectivă, în fiecare clasă regasindu-se sute de produse sau servicii.
De menționat este schimbarea importantă care a intervenit odată cu modificarea Legii 84/1998. Dacă înainte “interpretarea titlurilor claselor din Clasificarea de la Nisa era în sensul că indicarea titlului era suficientă pentru a se interpreta că sunt indicate în cererea de înregistrare a mărcii toate produsele sau serviciile enumerate în cuprinsul acelei clase”, după modificările survenite este necesară explicitarea claselor de protecție – “produsele sau serviciile pentru care se solicită protecția (…) trebuie să fie identificate de solicitant în mod suficient de clar și de precis pentru a permite autorităților competente și operatorilor economici să stabilească numai pe această bază întinderea protecției oferite de marcă.” Cu alte cuvinte, solicitantul unei mărci trebuie să enumere în mod exhaustiv produsele sau serviciile pentru care dorește protecție.
Așadar, cum se procedează la alegerea claselor de protecție?
Clasele de protecție trebuie alese nu numai cu gândul la produsele sau serviciile pe care dumneavoastră le oferiți în prezent. Este de preferat să aveți o viziune mai largă asupra claselor de protecție decât una restrânsă. Pe de-o parte, trebuie să anticipați eventualele direcții de extindere a ofertei dumneavoastră, deoarece ulterior nu pot fi adăugate clase de protecție. Dacă în termen de 5 ani nu veți folosi marca pentru o anume clasă de protecție, apare riscul decăderii pentru respectiva clasă, iar aceasta nu va mai putea fi folosită, fară a exista însă alte repercusiuni. În schimb, dacă business-ul dumneavoastră se extinde și se dorește protecție și pentru alte clase, acestea nu vor putea fi adăugate la marca deja înregistrată, fiind necesară începerea unui nou proces de înregistrare, cu costurile și timpul de așteptare aferente.
Pe de altă parte, trebuie să vă gândiți la produsele și serviciile în privința cărora ar putea să apară un risc de confuzie sau de asociere în raport cu produsele și serviciile oferite de dumneavoastră. Spre exemplu, un consumator va prezuma în mod rezonabil că un ceas inteligent ( Clasa 9) de la o anumită marcă și un ceas de mână (Clasa 14) de la o marcă cu o denumire identică au aceeași proveniență comercială, aspect care știrbește distinctivitatea mărcii.
Pentru a vă oferi o perspectiva mai clara asupra subiectului, vom analiza 2 dintre cele mai întâlnite solicitări cu care consilierii de proprietate industrială s-au întâlnit în practică, evidențiind carențele fiecăreia dintre ele și vom încheia prin a vă oferi varianta optimă pentru alegerea claselor de protecție.
Prima situație: “Dorim să înregistram marca pentru toate clasele de protecție”, iar a doua situație: “Dorim să înregistram marca pentru o singură clasă de protecție”.
În cazul primei variante, solicitantul dorește să asigure prin investiția lui exclusivitatea mărcii sale pe piață. Această variantă este posibilă, însă practica nu este încurajată de legiuitor, acesta instituind un termen de 5 ani de la data de înregistrare a mărcii după trecerea căruia marca poate fi decăzută în caz de neutilizare. Concret, după trecerea acestui termen, marca nu mai este opozabilă, în considerarea faptului că orice terț interesat poate cere dovezi de folosire a mărcii pentru clasele pentru care el manifesta interes. Legea nu trasează niciun fel de limitări în privința acestor dovezi, fiind acceptat orice mijloc de proba ( contracte, facturi, investiții în promovare, apariții în mass media etc.) atât timp cât demonstrează o folosire efectivă, reală și constantă a mărcii. Luând în calcul costul ridicat perceput pentru înregistrarea unei mărci pentru toate cele 45 de clase de protecție și perioada limitată de timp pentru care se obține protecția, această variantă nu este optimă.
În cazul celei de-a doua, fie din dorința de a scuti din costuri, fie din neinformare, solicitantul alege să își înregistreze marca pentru o singură clasă, chiar dacă de interes ar fi mai multe. Așadar, consideram că actul de înregistrare a mărcii nu își va atinge scopul, titularul mărcii neputand să se bucure de toate beneficiile pe care o marcă protejată le oferă.
Analizând cele 2 ipoteze, putem concluziona că alegerea corectă a claselor de protecție – o alegere care să acopere atât activitatea din prezent a solicitantului, cât și potențialele direcții de extindere ale acesteia – trebuie făcută de la început, fară a ne dori să scutim costuri și fară a subestima importanța acestui pas din procesul de înregistrare a mărcii. Îndrumarea oferită de un consilier de proprietate industrială este esențială pentru asigurarea unui proces de înregistrare care să îndeplinească toate exigențele oficiilor.
Patricia Botezatu
