Contractul de licență – motiv pentru repunerea în termenul de reînnoire a mărcii U.E.?

Într-o cauza recentă cu numărul de referință T‑557/19, Tribunalul (Camera a cincea) a hotărât să respingă cererea privind repunerea în termen (denumită în cadrul Regulamentului (UE) 2017/1001 “Restitutio In integrum“) formulată de Seven SpA, societate din Italia care, urmare a faptului că a aflat despre expirarea termenului de valabilitate a mărcii “7Seven” pentru care obținuse dreptul de utilizare prin intermediul unui contract de licență, a solicitat Oficiului repunerea în termenul aferent reînnoirii mărcii.

Argumentele societății din Italia erau bazate pe faptul că acesteia îi fusese acordată o licență asupra mărcii respective, iar titularul încălcase o obligație contractuală, anume aceea de a informa cu privire la lipsa oricărei intenții de a reînnoi înregistrarea mărcii, motiv pentru care licențiata nu a putut începe în nume propriu aceste demersuri administrative.
Cererea reclamantei fusese inițial respinsă de departamentul specializat din cadrul EUIPO (abilitat să soluționeze în prima instanța astfel de cereri), iar ulterior decizia oficiului a fost menținută și de Tribunal, care în decizia sa a reținut mai multe aspecte relevante pentru cauza.
Astfel, s-a stabilit faptul că pe data de 17.07.2018, Seven SpA, primise, într-adevăr din partea titularului dreptul de a formula o cerere privind repunerea în termenul de reînnoire cu consecința solicitării reînnoirii mărcii. Însă, permisiunea de a formula o astfel de cerere a venit după expirarea termenului pentru reînnoire și după aproape un an de la expirarea înregistrării efective a mărcii.
De asemenea, un alt aspect important reținut de Tribunal a fost acela conform căruia: “În măsura în care reclamanta nu a primit o autorizare expresă decât după expirarea acestui termen (de reînnoire), ea nu poate fi considerată nici parte la procedura de reînnoire, în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, nici „parte la o procedură în fața [EUIPO]”, în sensul articolului 104 alineatul (1) din regulamentul menționat. Reclamanta nu putea, așadar, să depună o cerere de repunere în drepturile sale în calitate de licențiat care a pierdut un drept și trebuie, în consecință, în speță, să fie considerat că a acționat în fața EUIPO numai în numele și pe seama titularului mărcii în discuție, astfel încât respectarea condițiilor prevăzute la articolul 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 trebuie examinată în privința acestuia din urmă. În consecință, astfel cum arată în mod întemeiat camera de recurs la punctul 25 din decizia atacată, reclamanta putea să remedieze lipsa reînnoirii de către titularul mărcii în cauză doar demonstrând că o asemenea lipsă s‑a produs în pofida faptului că acesta dăduse dovadă de întreagă prudența necesară”.

Curtea a reținut astfel și faptul că interpretarea dată mai sus este cea mai în măsură să satisfacă principiul efectivității și cerința securității juridice ce garantează o determinare clară și o respectare riguroasă a momentului de la care încep să curgă și la care se împlinesc termenele vizate de articolele 53 și 104 din Regulamentul 2017/1001.

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, aplicarea strictă a normelor Uniunii în materie de termene de procedură respectă cerința securității juridice și necesitatea de a se evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției. Nu se poate deroga de la aplicarea acestora decât în împrejurări cu totul excepționale. Indiferent dacă astfel de împrejurări sunt calificate drept caz fortuit, forță majoră sau chiar eroare scuzabilă, ele cuprind în orice caz un element subiectiv legat de obligația unui justițiabil de bună‑credință de a da dovadă de prudența și de diligența necesare unui operator normal informat în vederea supravegherii derulării procedurii și a respectării termenelor prevăzute [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 mai 2014, Melt Water/OAPI (NUEVA), T‑61/13, EU:T:2014:265, punctul 38].

Condițiile de aplicare a articolului 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 trebuie, așadar, să fie interpretate în mod restrictiv. Astfel, respectarea termenelor este o chestiune de ordine publică, iar restitutio in integrum a unei înregistrări după radierea sa este de natură să afecteze securitatea juridică [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2012, Video Research USA/OAPI (VR), T‑267/11, EU:T:2012:446, punctul 35].
În final, dacă am analiza motivarea avută în vedere de Tribunal, putem observa că în ceea ce privește criticile principale ale Tribunalului acestea au în vedere eludarea consecințelor propriei neglijențe autorizând o terță persoană să depună o cerere pentru a fi repus în dreptul de a solicita reînnoirea înregistrării unei mărci U.E. după expirarea termenului menționat. Totodată, la acestea se adaugă și faptul că titularul avea un reprezentant autorizat ce a fost informat în mod corespunzător conform procedurilor legale, iar contractul nu ar putea fi invocat ca temei valabil în relația cu oficiul, ci, eventual, acesta poate fi izvorul unor despăgubiri.

Avocat Dragoș Oancea