Datele ce pot fi solicitate instanței de către titularul drepturilor IP în cazul unei utilizări neautorizate

Recent, CJUE s-a pronunțat în cauza C‑264/19 (Constantin Film Verleih GmbH c. YouTube LLC, Google Inc.) și a stabilit că atunci când avem în vedere noțiunea de adresa utilizată în cadrul Directivei 2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, aceasta trebuie interpretată în sensul că noțiunea de adrese care figurează în articolul aferent nu vizează, în ceea ce privește un utilizator care a încărcat fișiere ce încalcă un drept de proprietate intelectuală, adresa sa de email, numărul său de telefon și nici adresa IP utilizată pentru încărcarea acestor fișiere sau adresa IP utilizată la ultima sa accesare a contului de utilizator.

Concret, între anii 2013 și 2014, două filme celebre, Parker și Scary Movie 5, au fost încărcate pe platforma YouTube, fără acordul titularului drepturilor exclusive de exploatare a operelor, Constantin Film Verleih GmbH, acțiune ce a condus la vizionarea operelor fără acord de către un număr foarte mare de persoane.

Pentru aceste considerente, titularul drepturilor a solicitat YouTube și Google (definită în cadrul hotărârii că fiind societatea-mamă a celei dintâi ce solicită utilizatorilor înregistrarea prin intermediul unui cont), furnizarea unui set complet de informații referitoare la persoanele care se fac responsabile de încărcarea conținutului.

În urma unor solicitări exprese din partea Constantin Film Verleih, cele două societăți au refuzat să trimită informațiile referitoare la acești utilizatori, cu precădere adresele lor de e-mail, numerele lor de telefon precum și adresele IP utilizate.

În cadrul litigiul principal se punea problema dacă asemenea informații intră sub incidența noțiunii de „adrese”, în sensul Directivei 2004/48. Dispozițiile directivei prevăd că autoritățile judecătoreșți pot ordona furnizarea informațiilor cu privire la originea și rețelele de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor ce încalcă un drept de proprietate intelectuală. În cadrul acestor informații, se regăsește și “adresa”:

„(1) Statele membre asigură că, în cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală și că răspuns la o cerere justificată și rezonabilă a reclamantului, autoritățile judecătoreșți competențe să poată ordona ca informațiile privind originea și rețelele de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor care încalcă un drept de proprietate intelectuală să fie furnizate de contravenient și/sau de orice altă persoană care: (…)

(2) Informațiile menționate la alineatul (1) cuprind, după caz:

(a) denumirea și adresele producătorilor, fabricanților, distribuitorilor, furnizorilor și ale celorlalți deținători anteriori ai mărfurilor sau ai serviciilor, precum și ale angrosișților destinatari și ale vânzătorilor cu amănuntul.

(3) Alineatele (1) și (2) se aplică fără a aduce atingere altor acte cu putere de lege și norme administrative care:

  • acordă titularului dreptul de a primi informații mai extinse; (…)”

Ulterior însă stabilirii celor menționate mai sus, în cuprinsul hotărârii, Curtea a precizat și faptul că, după cum rezultă din însuși modul de redactare a articolului 8 alineatul (3) litera (a) din directivă, legiuitorul Uniunii a prevăzut în mod expres posibilitatea ca statele membre să acorde titularilor de drepturi de proprietate intelectuală posibilitatea de a primi informații mai extinse, însă sub rezerva asigurării unui just echilibru între diferitele drepturi fundamentale în cauză și a respectării celorlalte principii generale ale dreptului Uniunii, precum principiul proporționalității.

Așadar, statelor membre le-a fost lăsată totuși posibilitatea furnizării unor informații suplimentare titularilor drepturilor de proprietate intelectuală însă cu respectarea unor principii relevante cum ar fi cel al proporționalității.

Avocat Dragos Oancea

Print Friendly, PDF & Email