O astfel de distincție, în pofida faptului că poate părea în totalitate subiectivă, conține o multitudine de linii directoare în virtutea cărora examinatorul desemnat dosarului de marcă ai cărei solicitanți suntem trebuie să ia o decizie. Distincția nu este una teoretica decât parțial, întrucât riscul de confuzie/asociere se produce în mintea consumatorului – un loc pe cât de fictiv, pe atât de real, iar legislația nu precizează că acest risc trebuie obligatoriu să se producă, ci prevede doar ca posibilitatea producerii sale să existe.
Pentru a ne pronunța cu privire la existența unui risc de confuzie, trebuie să avem în vedere, printre altele, identitatea/similaritatea produselor sau serviciilor pentru care marca anterioară este înregistrată și cele pentru care există o cerere de înregistrare de marcă în curs de examinare, însumată cu identitatea/similaritatea semnelor respectivelor mărci. Acestea sunt condiții cumulative sau, mai clar, în situația în care semnele mărcilor sunt identice/similare (cu valoare de exemplu, două mărci combinate a căror parte verbală – denumire – este identică: XYZ/XYZ) însă produsele/serviciile sunt total diferite, nu se va putea argumenta în vederea stabilirii unui risc decât cu titlu de excepție (protecția mărcii notorii) ca urmare a existenței unui important principiu în domeniu, anume principiul specialității mărcii care prevede că marca este protejată pentru produsele/serviciile pentru care este înregistrată.
Importanță în analiza corectă a posibilității creării unei confuzii la nivelul publicului relevant au, desigur, și alți factori: natura produselor/serviciilor, canalele de distribuție sau publicul destinatar. Sunt factori suplimentari ce se pot dovedi a fi esențiali în analiză, dat fiind faptul că întotdeauna când analizăm existența unui risc de confuzie, analiza se face in concreto, de la caz la caz.
Prin urmare, riscul de confuzie constă în confuzia ce se înfăptuiește în mintea consumatorului în momentul în care acesta vizualizează mental mărcile în speță, vizualizare în urma căreia constată că cele două mărci aparțin, probabil, aceluiași titular, că aceeași societate le deține și se folosește de ele, “ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante, precum și de faptul că un consumator percepe o marcă, în mod normal, ca pe un întreg, nefăcând o examinare a diferitelor detalii ale acesteia” (Phillips-Van Heusen Corp., cauza T-292/01).
Confuzia între mărci e un fapt real ce poate prejudicia grav un agent economic. Ne putem imagina situația în care titularul X investește zeci sau chiar sute de mii de euro în promovarea mărcii sale, încercând să acopere o arie cât mai mare din piață și să își facă produsul/serviciile cunoscute. Daca cineva încearcă înregistrarea ulterioară a unei mărci identice sau chiar similare, înregistrare care se și finalizează cu success, de promovarea în cauză ar beneficia și această persoană în mod injust, producandu-se astfel un prejudiciu în detrimentul agentului economic care, în mod corect și legal, și-a înregistrat marca și a investit în aceasta pentru a-și crește consecvent afacerea.
Riscul de asociere este inclus în cel de confuzie, materializându-se în situația, tot ipotetică, în care un consumator asociază două mărci considerând că titularii acestora întrețin relații economice de colaborare, că sunt parteneri, că investesc, poate, împreună, în promovarea acestora.
Este imperios necesar ca în ambele situații (confuzie/asociere) să reacționăm cât mai rapid pentru a ne proteja dreptul la marcă și a ne păstra exclusivitatea legal obținută, dar pentru a ne asigura că ne protejăm cu succes, se impune consultarea unui consilier în proprietate intelectuală, specialist cu experiență care ne poate ghida prin hățișul legislativ, procedural și teoretic.
Avocat Mihai Besliu
