Ce este un nume de domeniu?

Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO) oferă o definiție coerentă a numelui de domeniu, stipulând că este format din –

  • forme ușor de reținut de adrese de internet folosite în mod uzual în scopul găsirii de site-uri web” sau, pe scurt – că acesta este o secvență de caractere alfanumerice ce permite identificarea unei adrese de internet.

Așadar, numele de domeniu permite identificarea unei adrese de internet – conținutul putând fi oricare, indiferent de nume. Mai mult decât atât, acesta nu conferă celui ce îl înregistrează un drept de proprietate, ci un simplu drept de folosință (prerogativă a dreptului de proprietate – mai slab din punct de vedere juridic).

 

Câteva precizări se impun.

Procedura de înregistrare a unui nume de domeniu, la nivel național, se efectuează prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) – în calitate de registrar – care efectuează înregistrarea în RoTLD (Registrul Romanian Top Level Domain).

Condițiile pentru a putea înregistra un nume de domeniu sunt simple, înregistrarea având un profund caracter de celeritate. În primă fază, se verifică dâcă numele ce se dorește a fi înregistrat este liber/nerezervat (principiul “primul venit, primul servit”). Dacă numele este liber, urmează ca acesta să fie rezervat pentru cel ce îl solicită și ca într-o perioadă fixă de timp să fie achitată taxa de înregistrare – până nu demult, numele de domeniu era “cumpărat” cu o singura plată, iar achiziția era “pe viață”; cu toate acestea, procedura a suferit modificări, iar în momentul de față trebuie plătită o taxă succesivă, anuală, pentru menținerea în vigoare a acestuia.

Denumirea aleasă trebuie, desigur, să nu încalce normele de ordine publică, să fie conformă bunelor moravuri și să nu încalce drepturile anterioare legal deținute de alte persoane fizice/juridice. Cu toate acestea, dacă numele de domeniu încalcă un drept anterior – cum ar fi un drept la marcă (iar practica ne arată că se întâmplă chiar des – spre ex. conflictul dintre titularul mărcii ”Subaru” și distribuitorul român ce înregistrase www.subaru.ro), ICI nu poate refuza înregistrarea pentru acest motiv, întrucât nu are atribuții în proprietate intelectuală și nici personal specializat – motiv pentru care nici nu există o procedură prealabilă de verificare a unor posibile încălcări.

Conform dreptului civil român, numai titularul unui drept – dreptul la marcă fiind un veritabil drept de proprietate, absolut și opozabil tuturor celorlalți subiecți de drept (erga omnes) – ar putea cere încetarea încălcării.

Așadar, rămâne la latitudinea titularului dreptului la marcă să atace înregistrarea numelui de domeniu, după cum se simte sau nu lezat.

 

Ce este marca?

Definiția este dată chiar de art. 2 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice ce ne spune că marca este “orice semn susceptibil de reprezentare grafică […] cu condiţia […] să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi”.

Din start, marca pare a fi un concept mai complex, legiuitorul alegând să reglementeze existența, condițiile de înregistrare și toate celelalte elemente la nivel de act normativ – prin comparație, înregistrarea unui nume de domeniu are loc prin încheierea unui contract cu titlu oneros, nenumit, sinalagmatic, între Registrar (ICI) și cel ce înregistrează, cu respectarea unor reguli impuse de ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers).

Așadar, pentru înregistrarea unei mărci nu este îndeajuns să fie achitată o taxă și îndeplinite condițiile cu privire la bunele moravuri și neincălcarea normelor de drept generale cu privire la ordinea publică. Pentru a înregistra o marcă există proceduri specifice complexe – denumirea sau semnul trebuind să nu se încadreze în motivele de refuz absolut sau relativ și întotdeauna să fie distinctive pentru produsele/servicii în speță și să nu încalce un drept anterior (cu toate că prerogativa de a analiza aceasta încălcare și a i se opune revine tot titularului respectivului drept anterior).

Marca conferă, astfel cum am precizat mai sus, un drept de proprietate absolut, iar titularul acesteia are, în conformitate cu art. 36 alin. 1 din L. 84/1998un drept exclusiv asupra mărcii” în virtutea căruia poate cere respectarea mărcii sale, încetarea oricărei folosiri neautorizate și încetarea oricărei încălcări, întrucât art. 36 ante-menționat nu prezintă exhaustiv modurile în care titularul își poate exercita dreptul la marcă.

Un atare drept de exclusivitate lipsește din patrimoniul titularului numelui de domeniu. Acesta nu are prerogativa exclusivității, ci poate numai să folosească domeniul sau – cu respectarea normelor de drept în vigoare. Tocmai de aceea, instanțele au stabilit că dacă în sarcina celui ce a înregistrat un nume de domeniu se stabilește reaua-credință, aceasta atrage răspunderea civilă delictuală asupra sa, încălcarea dreptului putând întruni, în funcție de condițiile concrete ale speței, fie săvârșirea unui fapt ilicit fie, mai specific, elementele constitutive ale infractiunii de contrafacere.

 

Practica a dovedit că un conflict între o marcă și un nume de domeniu nu este atât de simplu pe cât ar putea părea. Importă în astfel de cazuri ce a fost înregistrat mai întăi, cât de cunoscută este marca, pentru ce este folosit numele de domeniu, cine deține numele de domeniu și în ce scop a fost acesta înregistrat și, poate cel mai important – poate fi stabilită reaua-credință în sarcina titularului numelui de domeniu?

În situația în care considerați că vă găsiți în poziția unui titular al cărui drept a fost încălcat, fie marcă, fie nume de domeniu, vă recomandăm consultarea unui specialist (avocat/consilier în proprietate intelectuală) care, în funcție de detaliile și specificul situației dumneavoastră, vă poate sfătui pertinent în legătură cu modalitățile concrete pe care le aveți la dispoziție pentru a vă apară drepturile.

 

Pentru mai multe informații, vă propunem spre lecturare:

-https://www.icann.org/

-https://www.ici.ro/

-Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice (republicată)

– Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil (republicată)

 

Avocat Mihai Besliu

Print Friendly, PDF & Email