Orice persoana are dreptul sa dispuna de ea insasi astfel incat se poate spune ca poate dispune si de imaginea sa asa cum doreste. Dreptul la propria imagine comporta facultatea pentru individ de a se opune publicarii imaginii sale fara consimtamantul sau.
Imaginea exprima caracteristicile exterioare, fizice ale persoanei si nu insusiri comportamentale. Este vorba de trasaturile fizice ale persoanei, dar notiunea a fost extinsa si la voce, care este considerata a fi un atribut al personalitatii.[1]
Natura juridica a dreptului la propria imagine este controversata. Opinia dominanta este aceea potrivit careia acest drept deriva din dreptul la viata privata, respectul acesteia presupunand si respectul imaginii fiecarei persoane.
In schimb, exista si pareri conform carora dreptul la propria imagine are anumite particularitati care ii imprima o anumita independenta fata de dreptul la viata privata. Dupa cum remarca unii autori, „nu se poate pune semnul egalitatii intre faptele cere lezeaza dreptul la propria imagine si cele care lezeaza viata privata, deoarece nu este exclus ca intre imaginea reprosata si viata privata sa nu existe nici o legatura”[2]
Constitutia României limiteaza, prin art. 30 alin. (6), exercitiul libertatii de gândire si de exprimare, potrivit caruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
Un caz in jurisprudenta recenta este cel al Cameliei Potec, campioana olimpica la înot de la Atena. Sportiva a formulat o cerere de chemare in judecata impotriva revistei „Cosmopolitan” solicitand desp?gubiri de 150.000 de euro.
Cauza acestei actiuni este folosirea de catre revista a imaginii si a numelui sportivei pentru a face reclam? unor produse cosmetice, înc?lcandu-i-se astfel dreptul la imagine si dreptul la nume al acesteia. Camelia Potec a aratat în actiunea dedusa judecatii ca a fost aleasa sa reprezinte în România imaginea marcii „Omega”. In scopul promovarii, elvetienii au invitat pe reprezentantii revistei Cosmopolitan în Elvetia, la St. Moritz. Sportiva sustine ca redactorul acestei reviste, în loc sa se intereseze de relatia Potec – Omega, s-a limitat la a se interesa de produsele cosmetice pe care Camelia Potec le foloseste. Sportiva sustine in actiune ca in interviu nu a indicat vreo marc? de produse cosmetice preferata.
Dup? evenimentul din Elvetia, în revista Cosmopolitan a aparut un articol conform caruia se sustine ca sportiva ar prefera anumite marci: Wella, Vichy si Garnier – care de altfel au fost promovate in aceasta revista alaturi de imaginea ei.
De asemenea, sportiva sustine faptul ca fotografia publicata este o preluare neautorizata a unei fotografii de pe site-ul Omega.
Pentru faptele expuse, Camelia Potec sustine ca i s-au încalcat „în mod flagrant si evident dreptul la viata privata, în dimensiunea dreptului la imagine prin deturnare si denaturare, precum si dreptul la nume, prin explorare comerciala neautorizata”[3].
Potrivit reclamantei, faptul ca pe pagina de internet a elvetienilor exista fotografia respectiva nu conferea pârâailor dreptul de a prelua imaginea, dreptul de a interveni asupra fotografiei afectând integritatea acesteia prin trunchiere ?i dreptul de publicare a ei în alte scopuri decât asocierii exclusive cu marca Omega.
În ceea ce priveste dreptul la imagine, sportiva consider? ca acesta i-a fost încalcat prin asocierea neautorizata cu produse în scopul comercializarii. In dosar, reclamanta face referire si la practica franceza în domeniul încalcarii drepturilor conexe dreptului de proprietate intelectuala. Potrivit acestora „utilizarea imaginii unei persoane publice în scopuri comerciale este supusa autorizarii exprese”.
Camelia Potec sustine ca aceste fapte intra în sfera ilicitului civil si atrag raspunderea civila delictuala a celor în culpa. În ceea ce priveste daunele solicitate, Camelia Potec le evalueaza la 150.000 de euro.
În afara de daunele materiale, campioana olimpica mai cere si daune morale. Astfel, pentru „suferinta psihica” produsa de aparitia în revista a faptului ca ar folosi crema de fata Vichy sau sampon Garnier, Camelia Potec mai solicita suma de 30.000 de euro.
Trecand peste intrebarea daca suma respectiva este sau nu justificata, ramane intrebarea daca si in ce temei se poate initia o actiune in pretentii in vederea obtinerii de despagubiri pentru incalcarea dreptului la propria imagine.
O prima reglementare a dreptului la propria imagine, chiar daca sub titlul „protectia portretului” o gasim in cap.11, art.88 al Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor.
Conform acestor dispozitii, difuzarea unei opere care contine un portret necesita autorizarea persoanei reprezentata in acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul operei respective nu are dreptul sa o reproduca sau sa o comunice public fara consimtamantul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani dupa moartea sa.
In schimb, in lege sunt prevazute si exceptiile de la necesitatea consimtamantului: „consimtamantul nu este necesar daca persoana reprezentata in portret este de profesie model sau a primit o remuneratie pentru a poza”. Totusi, legea privind drepturile de autor stipuleaza expres ca, in aceasta situatie, autorizarea nu este necesara doar „in lipsa unei clauze contrare”. Rezulta ca daca persoana in cauza solicita expres ca imaginea sa sa nu fie data publicitatii, jurnalistul va trebui sa tina cont de aceasta cerere.
De aseamenea, legea 8/1996 mai precizeaza ca autorizarea nu este necesara nici pentru difuzarea unei opere care contine portretul:
„a) unei persoane general cunoscute, daca portretul a fost executat cu ocazia activitatilor sale publice;
b) unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezinta o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.”
Conform legii drepturilor de autor, constituie opere protejate operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei. Deci publicarea fotografiilor reprezentand sau continand portretul unor persoane, difuzarea unor filme continand astfel de imagini necesita autorizarea celui reprezentat.
O problema privind aspectul dreptului la propria imagine ar fi ca legea 8/1996 nu este foarte clara in privinta a ceea ce ar trebui sa se inteleaga prin „portret”. Definitia DEX-ului ar fi „reprezentare (prin desen, pictura, gravura) a unei persoane; chip. 2) descriere orala sau scrisa a unei persoane. 3) (în literatura) înfatisare si tipizare artistica a personajului unei opere”.
Desi necuprinsa in definitia portretului, fotografia este in momentul de fata cea mai utilizata forma a portretului, astfel incat publicarea neautorizata a unei fotografii intr-o revista incalca prevederile legii privind dreptul de autor.
In cazul portretului realizat prin fotografie sau prin alt procedeu analog trebuie avute in vedere si dispozitiile cuprinse in art.85-87 din legea 8/1996 care se refera la utilizarea operelor fotografice.
O alta reglementare aplicabila dreptului la propria imagine este legea privind publicitatea nr.148/2000 care interzice publicitatea care:
„f) aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnittaii si vietii particulare a persoanelor”.
De asemenea, art. 16 din Codul de practica in publicitate prevede ca ”Reclamele nu trebuie sa prezinte sau sa faca referire la persoane – private sau publice – fara acordul prealabil al acestora”.
In acelasi domeniu mai este incidenta Decizia CNA nr. 248/2004 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine.
Decizia CNA se aliniaza acquis-ului comunitar in materie, instituit de Directiva europeana Televiziunea Fara Frontiere, si practicii europene: autoritatile europene de reglementare in domeniul audiovizual impun posturilor de radio si de televiziune sa respecte drepturile persoanei cu privire la viata sa privata, propria imagine, onoarea si reputatia sa – asa cum sunt stabilite prin lege si jurisprudenta.
De asemenea, Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei 1003/1993, privind Etica jurnalismului precizeaza: “In cadrul jurnalismului, informatia si opiniile trebuie sa respecte prezumtia de nevinovatie. Totodata, trebuie respectat dreptul individului la intimitate. Persoanele cu pozitii in sfera publica au dreptul la protectia intimitatii, cu exceptia cazurilor in care viata personala poate influenta asupra vietii publice a acestora. Faptul ca persoana detine un post public nu o priveaza de dreptul la intimitate. La cererea persoanelor in cauza, mijloacele de informare in masa trebuie sa corecteze automat si imediat orice stire sau opinie falsa sau eronata difuzata.”
Folosirea de catre o televiziune, radio sau revista a numelui unei persoane alaturi de o marca de produse sau servicii fara acordul acestei persoane constituie in fapt publicitate mascata. Aceasta utilizare a numelui/imaginii unei persoane se face in scopul influentarii publicului de a asocia marca respectiva cu persoana care de obicei nu este numai foarte cunoscuta ci are si o reputatie pozitiva.
Publicitate mascata este definita de legea audiovizualului nr. 504/2002 astfel cum a fost modificata de legea 402/2003 ca fiind „prezentarea în programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a bunurilor, serviciilor, denumirilor, marcilor comerciale sau activitatilor unui producator de bunuri ori prestator de servicii, daca aceasta prezentare este facuta în mod intentionat de radiodifuzor, în scop publicitar nedeclarat, si care poate crea confuzie în rândul publicului cu privire la adevaratul sau scop; o asemenea forma de prezentare este considerata intentionata mai ales atunci când este facuta în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu efect similar” si potrivit aceleiasi legi constituie contraventie.
Intrucat intotdeauna un articol oricat de mic, dar neinsotit de semnul distinctiv pentru materialele publicitare (litera P intr-un cerc), va avea un impact mult mai mare in randul cititorilor decat o reclama care va ocupa in pagina cam acelasi spatiu ca si articolul respectiv, tentatia va fi de a folosi publicitatea mascata.
De cele mai multe ori jurnalistii se apara invocand dreptul la informare publica. Demarcarea clara a unei informatii ca fiind de interes public tine de politica editoriala a fiecarui canal mass-media, de targetul acestuia si, nu in ultimul rand de subiectivismul editorului, pentru ca acesta este independent. Consiliul National al Audiovizualului nu reglementeaza prin nici o decizie ce inseamna interes public si care sunt acele informatii care pot fi considerate de interes pentru public, atunci nu sunt publicitate mascata.
Pentru a putea fi catalogata drept publicitate mascata, o informatie trebuie sa fie plasata in acel context cu intentia de a face publicitate, sa prezinte avantajele unui produs sau serviciu si sa prezinte doar calitatile acestuia, fara a vorbi de defecte. Iar toate acestea trebuie dovedite ca fiind intentionate pentru a putea cataloga o informatie ca a fi publicitate mascata.
Relevant in materia dreptului la propria imagine este si art. 94 din Legea 8/1996 astfel cum a fost modificata care prevede ca „sunt recunoscuti si protejati, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artistii interpreti sau executanti, pentru propriile interpretari ori executii, producatorii de inregistrari sonore si producatorii de inregistrari audiovizuale, pentru propriile inregistrari, si organismele de radiodifuziune si de televiziune, pentru propriile emisiuni si servicii de programe”
In sensul legii privind dreptul de autor, prin „artisti interpreti” sau „executanti” se intelege: „actorii, cantaretii, muzicienii, dansatorii si alte persoane care prezinta, canta, danseaza, recita, declama, joaca, interpreteaza, regizeaza, dirijeaza ori executa in orice alta modalitate o opera literara sau artistica, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietati, de circ ori de marionete”.
Acesti artisti au dreptul moral de a pretinde recunoasterea paternitatii propriei interpretari sau executii si dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat ori comunicat la fiecare spectacol si la fiecare utilizare a inregistrarii acestuia.
Pe langa drepturile morale, legea dreptului de autor prevede si modul de calcul al drepturilor patrimoniale, artistul interpret sau executant avand dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice distribuirea interpretarii sau a executiei fixate.
O alta problema in cadrul dreptului la propria imagine, ar fi dreptul la nume, in special al numelor personalitatilor. Dreptul la nume este un drept nepatrimonial, neevaluabil in bani.
Nu exista o definitie legala a numelui dar prin reglementarea structurii, dobandirii, modificarii si a schimbarii acestuia legea ofera elementele necesare definirii sale. Pe baza acestor elemente in literatura juridica au fost propuse mai multe definitii ale numelui, dintre care o retinem pe cae conform careia numele este „acel atribut al persoanei fizice care consta in dreptul omului de a fi individualizat, in familie si in societate, prin cuvintele stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie.”
Numele are o structura si aceasta este stabilita de art. 12 alin (2) din Decretul nr. 31/1954. Conform dispozitiei legale citate „Numele cuprinde numele de familie si prenumele”
Ce se intampla insa daca o societate foloseste fara drept numele unei persoane in scopul de a obtine avantaje patrimoniale?
De exemplu, numele „Doroftei” a fost folosit pentru o scurta perioada de timp (in 2003) ca marca a unor produse din tutun. Desi fara a fi inregistrata, marca respectiva compusa din numele „Doroftei” se poate spune ca este notorie.
In cazul in care tigarile respective incepeau sa fie puse in vanzare, societatea producatoare ar fi profitat in mod injust si neloial de numele cunoscutului campion mondial la box. Notificata, societatea respectiva a renuntat imediat la folosirea marcii „Doroftei”.
Tinand cont de faptul ca pentru a face o marca sa fie cunoscuta de public trebuie investiti foarte multi bani si de asemenea, timp, este de asteptat ca diverse companii sa profite de numele cunoscut al unei personalitati (indiferent din ce domeniu) pentru a-si asocia marca de numele sau imaginea respectivei personalitati, in scopul de a obtine avantaje neloiale daca nu vor intelege ca in schimbul folosirii numelui sau portretului personalitatii trebuie platita un anumit pret care de multe ori nu va fi mic.
[1] D.Pavel, C.Turianu, Calomnia prin presa, Ed. Sansa, 1996 / [2] P. Andrei, E. Safta-Romano, Protectia juridica a dreptului la propria imagine, rev. dreptul nr5-6/1993, pag.49 / [3] Revista “Gandul” din 05.10.2005
