Inregistrare marci comunitare – Inregistrare marca la OSIM, EUIPO & WIPO – 0799 938 762

MAC reușește să își protejeze marca

MAC reușește să își protejeze marca April 15, 2021Leave a comment

Celebra marcă de produse cosmetice a introdus cu succes cererea de opoziție împotriva înregistrării unei mărci asemănătoare, „Macfee”, pe teritorilul Uniunii Europene.

Trebuie observat că marca anterioară „MAC” este o marcă verbală, pe când cea pentru care se cere înregistrarea este figurativă.

Practica unitară a EUIPO arată că, în cazul în care o marcă europeană anterioară se regăsește cu totul într-una ulterioară, procedura de opoziție este mult mai probalil să fie acceptată, chiar și dacă această confuzie se produce doar pentru o parte din publicul din Uniunea Europeană.

Pentru a întelege percepția publicului asupra sintagmei „MAC”, EUIPO s-a raportat la vobitorii de limbă engleză, cum ar fi cei din Irlanda. Această analiză a reliefat faptul că prefixul ‘’MAC’’ înseamnă pentru ei ‘’fiul lui…’’, iar acest element nu ii duce cu gândul la vreun bun anume, mai ales din rândul cosmeticelor, arătând un grad normal de distinctivitate inerentă.

Oficiul European a arătat faptul că denumirea ‘’ MAC’’ se regăsește în cadrul mărcii contestate, la începutul cuvântului, într-un mod evidențiat, restul literelor următoare (“fee”) fiind scrise cu font italic, asta relevând o importanță mai mică în structura cuvântului. Totodată, litera ‘A’’ din marca contestată este stilizată, dar publicul larg o va recunoaște ca fiind litera ‘’a’’.

Având în vedere că sintagma ‘’ MAC’’ are același înteles în ambele cazuri, singura diferență era continuarea ‘’fee’’ din marca contestată. Din analiza ei, s-a evidențiat că publicul o va întelege ca fiind o suma de bani pe care cumpărătorul va fi nevoit să o platească pentru a avea acces la un anumit bun sau serviciu.

Întrucât cuvântul „fee„ are un sens propriu în limba engleză (taxă), publicul larg va avea tendința de a desparți în mai multe părti denumirea și nu o va privi ca pe un întreg.

Pe lângă denumirea asemănătoare, firma cu sediul în China dorea să comercializeze produse și servicii din aceeași clasă, cum a fi cosmetice, produse de îngrijirea pielii, uleiuri esențiale sau parfumuri. Prin urmare, exista riscul ca un cumpărător să asocieze produsele cu marca pentru care se solicită înregistrarea cu cele ale societății MAC sau  cu ale unei societăți afiliate economic cu aceasta.

Din punct de vedere vizual, întreaga marcă anterioară se regăsește în cadrul mărcii contestate. În plus, Curtea a subliniat faptul că acesta este primul lucru pe care îl vede cumpărătorul, el citind în majoritatea cazurilor de la stânga la dreapta, sintagma ‘’MAC’’ atrăgându-i atenția.

Auditiv, ambele mărci au aceeași pronunțare a sintagmei ‘’MAC’’, iar la fel ca și în cazul analizei vizuale, publicul își axează atenția în principal pe începutul cuvântului, acest lucru generând un risc ridicat de confuzie.

În consecință, înregistrarea mărcii ’’MACfee’’ a fost respinsă, gradul  de confuzie cu marca anterioară fiind suficient de ridicat, iar solicitanții au fost obligați la plata costurilor procedurii înaintate de către societatea MAC.  Totodată, sociatatea care a introdus cererea de înregistrare respinsă are dreptul să formuleze apel în termen de două luni de la data notificării deciziei.

Avocat Tudor Maga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Puteți să distribuiți această pagina pe:
× Cu ce vă putem ajuta?