Pentru un produs/serviciu pot fi utilizate foarte multe mărci de către producători/prestatori, însă, dacă una dintre aceste mărci ajunge să fie confundată cu produsul în sine, atunci marca respectivă şi-a pierdut distinctivitatea.
Într-o atare situaţie, intervine decăderea din drepturi a titularului, iar drepturile de exclusivitate sunt anulate iar pierderile suferite de societăţi pot fi foarte mari întrucât începând cu acel moment se pierde şi exclusivitatea de a folosi denumirea respectivă.
Metode de prevenire a pierderii distinctivităţii
- Folosiţi simbolul mărcii înregistrate ® sau menţiunea “marcă înregistrată”
- Angajaţi o persoană specializată pentru monitorizarea cererilor de marcă depuse pentru a evita înregistrarea unor mărci identice/similare care ar conduce la diluarea caracterului distinctiv al mărcii anterioare
- Monitorizaţi atent modul în care este folosită marca de către terţi şi încercaţi să corectaţi folosirea eronată a acesteia
- Dacă veţi constata că există acte de încălcare a drepturilor de exclusivitate, luaţi toate măsurile necesare în vederea încetării urgente a încălcării drepturilor
- Folosiţi marca împreună cu produsul pentru care este utilizată (de ex. “pantofi sport Adidas”) sau, şi mai recomandat decât atât, folosiţi marca împreună cu produsul şi cu termenul “brand”/”marca” (de ex. “pantofi sport marca Adidas”)
- Nu folosiţi niciodată marca sub formă de substantiv sau verb (de ex. “Jeep-ul” sau “google it!”), ci eventual că adjectiv (de ex. detergentul “Dero”)
- Nu folosiţi niciodată marca la plural (de ex. “pamperşi”)
- Încercaţi să folosiţi marca pentru categorii diferite de produse
- Scoateţi în evidenţă denumirea mărcii faţă de restul elementelor din materialele publicitare, mai ales faţă de categoria de produse pentru care este folosită
- Insistaţi în privinţa folosirii corecte a produsului/serviciului pentru care este aplicată marca pentru a nu fi substituit de marca însăşi (de ex. “Xerox” a desfăşurat diverse campanii publicitare pentru a readuce în atenţia publicului termenul “fotocopie”)
- Nu folosiţi marca într-o formă diferită (“H and M” în loc de “H&M”)
- Educaţi publicul în vederea înţelegerii corecte a noţiunii de marcă deoarece, în marea majoritate a cazurilor, publicul rămâne cu o impresie greşită din lipsă de educaţie, nu din rea-intenţie