La data de 21 aprilie 2015, Comisia Europeană a emis un comunicat de presă conform căruia beneficiază de sprijinul Parlamentului European și al Consiliului UE pentru adoptarea unui pachet de reforme legislative în domeniul înregistrării mărcilor europene. Actele normative vizate de acest pachet sunt Regulamentul CE nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară și Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislației statelor membre cu privire la mărci.
În primul rând, proiectele de modificare a legislației europene introduc o serie de modificări terminologice. Astfel, denumirea “marcă comunitară” va fi înlocuită cu denumirea de “marcă a Uniunii Europene”, iar “Oficiul de Armonizare în Piața Internă (OAPI / OHIM)” devine “Oficiul Uniunii Europene al Proprietății Intelectuale” – European Union Intellectual Property Office (EUIPO).
Principalele direcții ale acestei reforme sunt:
- Reducerea costurilor de înregistrare a mărcilor europene;
- Proceduri simplificate la nivelul oficiilor de mărci ale UE;
- Măsuri suplimentare pentru a stopa contrafacerea produselor;
- O legislație mai clară privind drepturile conferite de mărcile Uniunii Europene.
În continuare sunt redate pe scurt unele dintre cele mai importante modificări introduse prin aceste proiecte legislative.
Motive absolute de refuz la înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene
Pe lângă motivele prevăzute de actualul Regulament, vor fi refuzate la înregistrare mărcile:
- Formate din, sau care reproduc prin elementele lor esențiale denumiri ale unor varietăți de plante anterioare, înregistrate conform legislației naționale sau europene privind protecția varietăților de plante;
- Excluse de la înregistrare în baza legislației naționale sau europene ori a acordurilor internaționale la care Uniunea Europeană sau statele membre sunt părți, prin care se protejează denumirile de origine controlată și indicațiile geografice;
- Excluse de la înregistrare în baza legislației naționale sau europene ori a acordurilor internaționale la care Uniunea Europeană sau statele membre sunt părți, prin care se protejează termenii tradiționali pentru vinuri;
- Excluse de la înregistrare în baza legislației naționale sau europene ori a acordurilor internaționale la care Uniunea Europeană sau statele membre sunt părți, prin care se protejează termenii privind specialitățile tradiționale garantate.
Motive relative de refuz la înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene
Proiectul Regulamentului modifică unele dintre motivele relative de refuz existente. Astfel, dacă anterior, în cazul unor mărci cu renume în Uniunea Europeană sau la nivel național, era posibil refuzul înregistrării unor mărci atunci când serviciile sau produsele pentru care se solicită înregistrarea erau similare sau identice cu cele pentru care există protecție prin marca anterioară, în prezent motivul de refuz se aplică indiferent dacă produsele sau serviciile sunt sau nu similare sau identice. Se menține condiția ca utilizarea mărcii a cărei înregistrare se solicită să producă în mod nejustificat foloase titularului mărcii ulterioare sau să prejudicieze caracterul distinctiv sau reputația mărcii anterioare.
Drepturile conferite titularului unei mărci a Uniunii Europene
Este extinsă sfera efectelor dreptului exlusiv asupra mărcii Uniunii Europene. În concret, titluarul mărcii poate cere sa fie interzise terților, în special:
- Utilizarea semnului ca nume comercial sau denumire comercială sau ca parte a unui nume sau denumire comercială;
- Utilizarea semnului în publicitate comparativă într-o modalitate contrară dispozițiilor Directivei 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă.
De asemenea, printre măsurile luate cu scopul de a stopa contrafacerea bunurilor se numără și introducerea unui nou articol de lege intitulat “Dreptul de a interzice acte pregătitoare privind ambalajele și alte mijloace similare”. Conform acestei prevederi, în situația în care există riscul ca ambalajele, etichetele, caracteristicile sau dispozitivele de securitate sau de autenticitate sau orice alte mijloace similare asupra cărora este aplicată marca să fie utilizate în relație cu bunuri sau servicii, iar această utilizare ar constitui o încălcare a drepturilor exclusive asupra unei mărci a Uniunii Europene, titularul acestor drepturi va avea dreptul de a interzice următoarele fapte:
- Aplicarea unui semn similar sau identic cu o marcă a Uniunii Europene pe ambalaje, etichete, caracteristici sau dispozitive de securitate sau autenticitate sau orice alte mijloace pe care marca poate fi aplicată;
- Oferirea, plasarea pe piață, depozitarea în aceste scopuri, importarea sau exportarea de ambalaje, etichete, caracteristici sau dispozitive de securitate sau autenticitate sau orice alte mijloace pe care marca poate fi aplicată.
Condiții de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene
Regulamentul introduce două schimbări majore în cadrul procedurii de înregistrare a mărcilor Uniunii Europene. În primul rând, condițiile ce trebuie îndeplinite de un semn pentru a constitui marca se modifică. Astfel, condiția ca semnul să fie susceptibil de reprezentare grafică este înlăturată. În schimb, poate constitui marcă orice semn ce poate fi reprezentat în orice formă, prin utilizarea unor tehnologii ușor accesibile, atât timp cât reprezentarea este clară, precisă, ușor accesibilă, inteligibilă, durabilă, obiectivă și autosuficientă.
În al doilea rând, se modifică modul de stabilire a întinderii protecției conferite de marca Uniunii Europene. Astfel, pentru a se asigura că EUIPO nu va respinge cererea de înregistrare, solicitantul trebuie să indice produsele / serviciile pentru care solicită protecție cu suficientă claritate și precizie, astfel încât informațiile să fie suficiente prin ele însele pentru a permite autorităților competente și operatorilor economici să determine întinderea protecției solicitate. Prin urmare, termenii neclari sau impreciși pot atrage respingerea cererii dacă aceștia nu sunt înlocuiți cu termeni potriviti, în interiorul perioadei de timp acordate în acest sens de către EUIPO.
Utilizarea termenilor generali, inclusiv a titlurilor claselor Nisa va fi interpretată în sensul de a include toate serviciile sau bunurile incluse în sensul literal al termenilor.
Observații
Proiectul Directivei prevede posibilitatea ca statele membre să reglementeze dreptul oricărei persoane fizice sau juridice sau orice organizație reprezentând fabricanți, producători, furnizori de servicii, comercianți sau consumatori să transmită oficiului național de mărci observații scrise privind motivele pentru care o marcă nu trebuie înregistrată ex officio. Aceste observații pot fi trimise înainte de înregistrarea mărcii, iar autorii lor nu devin părți la procedura în fața oficiului.
Armonizarea legislației statelor membre
Deoarece scopul principal al Directivei este acela de a armoniza legislațiile statelor membre privind mărcile, se instituie obligația în sarcina acestor state de a adopta o procedură administrativă eficientă și rapidă de formulare a opozițiilor în fața oficiilor naționale de mărci. Această procedură administrativă trebuie să confere titularilor denumirilor de origine controlată și a indicațiilor geografice înregistrate anterior dreptul să formuleze opoziție. De asemenea, la solicitarea parților, se va acorda acestora o perioadă de minim două luni în cadrul procedurii de opoziție, pentru a permite acestora să ajungă la o soluție amiabilă.
Oficiile naționale de mărci vor putea coopera pe cale administrativă între ele și cu EUIPO, cu scopul de a promova o omogenitate a practicilor și uneltelor utilizate în examinarea și înregistrarea mărcilor.
Intrarea în vigoare
Regulamentul va intra în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Din acel moment, în conformitate cu disp. art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, Regulamentul va fi obligatoriu și se va aplica direct în toate statele membre. În ceea ce privește Directiva, aceasta intra în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
În cuprinsul Directivei este prevăzută obligația statelor membre de a adopta măsurile necesare pentru transpunerea în legislația națională a majorității prevederilor acesteia în termen de cel mult 36 de luni de la data intrării în vigoare a Directivei. Prin excepție, statele membre au obligația de a transpune dispozițiile privind procedura de revocare sau de declarare a anulării mărcii în termen de cel mult 7 ani de la data intrării în vigoare a Directivei.
