Inregistrare marci comunitare – Inregistrare marca la OSIM, EUIPO & WIPO – 0799 938 762

Toblerone pierde dreptul de a utiliza simbolurile sale reprezentative

Toblerone pierde dreptul de a utiliza simbolurile sale reprezentative September 1, 2023Leave a comment

Celebra ciocolată Toblerone își vă schimba ambalajele: imaginea vârfului de munte Matterhorn va fi eliminată de pe acestea, fiind înlocuită de “un logo modernizat și raționalizat al muntelui, care se aliniază cu estetica geometrică și triunghiulară”. Din anul 1908, Toblerone este produsă în Berna, capitala Elveției, iar logo-ul anterior era reprezentativ: În interiorul conturului muntelui Matterhorn este ascuns un urs – animalul heraldic al Bernei, iar numele produsului combină numele inventatorului – Theodor Tobler cu numele unei specialități tipice de Crăciun – torrone.

Schimbările intervin după anunțul Mondelez că vă muta o parte din producție în fabrica sa din Slovacia, unde produce și marca de ciocolată Milka. Astfel, produsele Toblerone nu vor mai respecta condițiile referitoare la utilizarea iconografiei elvețiene: pentru ca produsele alimentare să poată fi comercializate ca fiind “fabricate în Elveția”, 80% din materiile prime trebuie să provină din această țară, iar cea mai mare parte a prelucrării trebuie să aibă loc în această țară. În cazul laptelui și al produselor pe bază de lapte, cota necesară este de 100%, cu excepții pentru ingredientele care nu pot fi obținute din Elveția, cum ar fi cacaua.

Aceste condiții se regăsesc în legislația “Swissness”, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2017,  care consolidează protecția și restrictionează utilizarea denumirii “Made in Switzerland” (fabricat în Elveția), a crucii albe pe fundal roșu, precum și a altor indicatori ai provenienței elvețiene prin implementarea unor condiții pentru ca aceste mențiuni să poată apărea în etichetarea unui produs sau serviciu.

Produsele și serviciile elvețiene se bucură de o reputație excelentă fiind asociate cu exclusivitatea, iar mențiunea “fabricat în Elveția” sau orice alt indicator al acestei proveniențe reprezintă o garanție a calității, care adaugă plus valoare produselor sau serviciilor astfel promovate. Studiile au arătat că în cazul produselor de uz general proveniența elvețiană justifică o majorare a prețului cu 20% față de alte produse similare, iar în cazul bunurilor de lux o diferență de 50%. Reglementările “Swissness” au apărut tocmai pentru a conserva standardul calității și pentru a împiedica fenomenul de “free-riding”.

Schimbările ambalajului ciocolatei Toblerone reflectă adaptarea la noile reguli privind  înregistrarea mărcilor și utilizarea indicatorilor de proveniență elvețieni impuse de legislația “Swissness”. Acest lucru evidențiază importanța protecției mărcii înregistrate și a menținerii standardului calității pentru produsele elvețiene.

Colega noastră Patricia Botezatu, consultant în proprietate intelectuală, vă poate ajuta cu informații privind protejarea și gestionarea mărcilor în această context.

➡📞Contact: (+4) 031 426 0745 – office@nomenius.ro

Patricia Botezatu – Intellectual Property Consultant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Puteți să distribuiți această pagina pe:
× Cu ce vă putem ajuta?