CONTRAFACEREA UNEI MĂRCI EUROPENE
– INSTANŢA COMPETENTĂ-
Preluarea şi utilizarea în activitatea comercială a unei mărci deja cunoscute, al cărei titular a reuşit prin eforturi constante să o facă cunoscută publicului larg, a reprezentat întotdeauna o tentaţie pentru agenţii economici. Utilizarea unei mărci deja cunoscute prezintă un avantaj foarte mare, întrucât, nu mai sunt necesare costurile aferente publicităţii. Titularii unor astfel de mărci, au la dispoziţie formularea unei acţiuni în contrafacere la momentul la care iau act de acţiuni întreprinse în acest mod.
În ceea ce priveşte România, lucrurile în cazul unei acţiuni în contrafacere sunt destul de clare, legislaţia naţională (legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi regulamentul de punere în aplicare al acesteia) menţionând în mod concret ce se înţelege prin contrafacere, aplicabilitatea unei astfel de acţiuni şi faptele vizate de o astfel de acţiune:
Art. 90
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte:
a)contrafacerea unei mărci;
b)punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare;
(2) Prin contrafacerea unei mărci se înţelege realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn:
a)identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;
b)care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul;
c)identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.
(3) Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.
Astfel, atunci când ne confruntăm cu un caz de contrafacere a unei mărci înregistrate la nivel naţional lucrurile sunt destul de clare, având în vedere că prevederile legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi cele ale regulamentului de punere în aplicare a acesteia descriu destul de clar aspectele procedurale legate de formularea unei astfel de acţiuni.
Probleme de natură procedurală în ceea ce îi priveşte pe titularii mărcilor apar când avem în vedere o marcă europeană, iar actul de contrafacere are loc la nivelul unui stat membru U.E. Spre exemplu, să presupunem că este identificat un act de contrafacere la nivelul României în legătură cu o marcă înregistrată la nivel european. Legea europeană (Regulamentul (CE) Nr. 207/2009 al Consiliului privind Marca Europeană) nu prevede posibilitatea soluţionării unei astfel de acţiuni de către instanţele europene, şi, face trimitere la dispoziţiile legilor naţionale din statele la nivelul cărora a avut loc actul de contrafacere:
Art. 14
Aplicare complementară a dreptului intern în domeniul contrafacerii
(1) Efectele Mărcii Europene sunt reglementate exclusiv prin dispoziţiile prezentului regulament. Cu privire la alte aspecte, contrafacerea unei Mărci Europene intră sub incidenţa legislaţiei interne cu privire la contrafacerea unei mărci naţionale în conformitate cu dispoziţiile din titlul X.
Cu alte cuvinte, dispoziţiile europene referitoare la o eventuală acţiune în contrafacere fac trimitere la dreptul intern atunci când vine vorba despre astfel de acţiuni, acesta aplicându-se în completare. Pe cale de consecinţă, continuând cu exemplul de mai sus, dacă actul de contrafacere ar avea loc la nivelul României, dispoziţiile naţionale în ceea ce priveşte reglementarea acţiunii în contrafacere ar trebui aplicate în mod corespunzător.
Desigur, în practică, aceste aspecte pun de multe ori probleme titularilor de mărci înregistrate la nivel european, întrucât, dacă mandatarii români îşi pot reprezenta clienţii atât la nivel naţional cât şi la nivel european, atunci când vorbim despre o acţiune în contrafacere în faţa unei instanţe din orice alt stat, titularul trebuie să apeleze la un mandatar naţional din statul la nivelul căruia are loc contrafacerea (dacă marca europeană este contrafăcută la nivelul Franţei, mandatarii titularului ar trebui să aibă drept de reprezentare în Franţa).
Prevederile legislaţiei europene îşi găsesc aplicabilitatea, dat fiind faptul că doar o instanţă naţională poate aprecia actele de contrafacere în mod corespunzător şi în conformitate cu realitatea existentă la nivelul statului respectiv. Mai mult, fiecare stat poate avea diferite prevederi legislative care trebuie avute în vedere înainte de formularea unei acţiuni în contrafacere. Spre exemplu, legislaţia română menţionează următoarele:
Art. 70
(1) Este inadmisibilă o acţiune în contrafacere, bazată pe o marcă comunitară anterioară, împotriva unei mărci naţionale ulterior înregistrate, a cărei folosire a fost tolerată timp de 5 ani, cu condiţia că depozitul mărcii naţionale să fi fost efectuat cu bună-credinţă.
Practic, dacă titularul unei mărci europene anterioare a tolerat timp de 5 ani folosirea unei mărci ulterioare înregistrate la nivel național, se poate considera că pe piaţa relevantă nu există riscul ca cei doi agenţi economici să se întâlnească şi, pe cale de consecinţă, nu există un eventual risc de confuzie în cadrul publicului vizat.
Paşii premergători formulării unei acţiuni în contrafacere necesită atenţie deosebită şi expertiză relevantă în domeniu, motiv pentru care este recomandată consultarea unui avocat specializat în domeniul proprietăţii industriale.
