Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală prezintă o foarte mare importantă atunci când se începe construirea unui business.
Aşa cum se înregistrează societatea la Registrul Comerţului pentru a desfăşura o activitate legală pe teritoriul României, trebuie să fie luate în considerare şi drepturile de proprietate intelectuală, respectiv trebuie avută în vedere protejarea identităţii, a secretelor de serviciu, precum şi a concepţiilor de marketing şi de management dezvoltate.
Marca este un element esenţial al strategiei întreprinderilor. Ea face distincţia dintre produsele şi serviciile întreprinderii şi cele ale concurenţei şi reprezintă un mijloc de a cuceri şi a păstra o clientela.
Pentru consumator reprezintă cel mai comod mijloc de a recunoaşte rapid o categorie de produse şi servicii care i-a fost recomandată sau pe care experienţă l-a determinat să o prefere altor produse sau servicii de aceeaşi natură.
Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea să la OSIM în condiţiile legii. Marca înregistrată devine element activ care se poate comercializa.
Cei mai mulţi antreprenori nu concep ideea de a-şi înregistra marca deoarece fac confuzie între această şi numele comercial sau între marca şi numele de domeniu şi pe de altă parte consideră că bunul mers al afacerii nu depinde de înregistrarea ei.
Dacă nu s-au luat măsuri de protejare a mărcii, sau dimpotrivă, se iau măsurile necesare, însă prea târziu, se pot ivi situaţii în care marca să fie înregistrată cu rea-credinţă de un alt comerciant, care speculează slăbiciunea competitorului sau şi încearcă să obţină foloase necuvenite de pe urma acestei situaţii.
Un drept de proprietate intelectuală, cum ar fi marca, este un veritabil drept de proprietate, asemenea dreptului de proprietate pe o casă, o maşină sau alte bunuri pe care le exploatează la firmă. Este cel puţin la fel de puternic, dacă nu, cel mai valoros activ al unei societăţi în ziua de astăzi, oferind o poziţie de monopol în piaţă de care comerciantul se bucură, asupra mărcii alese şi înregistrate.
Un exemplu cât priveşte reaua-credinţă îl reprezintă marca GBC. Înainte de a fi înregistrată la OSIM pe numele GENERAL BINDING CORPORATION, în 2007, această a fost inregistarata în 2002 de către TOHĂNEANU CĂTĂLIN VIOREL, partener de afaceri şi distribuitor în România al produselor importate din SUA de către GENERAL BINDING CORPORATION, blocând astfel posibiliate firmei-mama de a-şi înregistra marca sub al cărei însemn comercializa deja de mult timp produse în România şi de a-şi extinde activitatea pe această piaţă, aşa cum intenţiona.
În cele din urmă, după 5 ani decursul cărora s-a judecat această cauză, pe calea acţiunii civile, GENERAL BINDING CORPORATION a reuşit să dovedească reaua-credinţă a domnului TOHĂNEANU CĂTĂLIN VIOREL la înregistrarea mărcii şi să obţină declararea nulităţii acesteia.
După cum se poate observă, această procedura a presupus mult mai multe resurse atât financiare cât şi umane, precum şi o durată mai mare în raport cu procedura obişnuită a înregistrării mărcii la OSIM, care va trebui oricum să preceadă o eventuală anulare a mărcii.
Pentru toate cele expuse mai sus considerăm că înregistrarea mărcii reprezintă o procedură necesară şi de mare utilitate în desfăşurarea activităţii oricărui antreprenor diligent.
