Instituția decăderii din drepturile conferite de marcă pentru nefolosire reprezintă o sancțiune ce poate fi aplicată titularilor care înregistrează mărci cu caracter de „blocaj” fără o intenție reală de a utiliza marca, ci doar de a deține exclusivitatea fie în scopul interzicerii unor terți de a utiliza marca (putând destabiliza astfel activitățile desfășurate de terți de bună sau de rea-credință), fie de a obține un câștig de pe urma cesiunii (vânzării) drepturilor la marcă.
Cu alte cuvinte, atât în România, cât și la nivelul Uniunii Europene, titularul unei mărci înregistrate se bucură de o perioadă numită „perioada de grație” în care are la dispoziție 5 ani de zile de la înregistrare pentru a utiliza efectiv marca în scopuri comerciale.
Ulterior acestei perioade de 5 ani, dacă marca nu a fost folosită, eventualele acțiuni sau opoziții vor fi respinse la solicitarea pârâtului, iar mai mult decât atât, persoanele interesate pot introduce acțiuni în decăderea titularului de marcă pentru motivului nefolosirii.
Totuși, introducerea unei acțiuni în decăderea titularului de marcă poate fi folosită, din păcate, ca o unealtă pentru obținerea unui avantaj de natură financiară sau pentru a destabiliza activitățile comerciale ale titularului, după cum observăm din practica EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietatea Intelectuală) pe care o vom analiza în continuare.
Deși pare o obligație rezonabilă, dovedirea folosirii efective a unei mărci nu este deloc simplă, țînând cont de rigorile de analiză a probelor impuse de EUIPO. Astfel, trebuie arătată întinderea folosirii atât temporal, cât și teritorial, eventualele încasări, cota de piață, investițiile în publicitate și promovare. Toate probele trebuie să fie datate, să provină de la o sursă obiectivă, să fie traduse în limba procedurală și să fie susținute de fapte și argumente relevante.
De aceea, dovedirea folosirii efective presupune un efort considerabil atât în ceea ce privește regruparea și pregătirea probatoriului și a argumentelor, dar și a eventualelor onorarii plătite către reprezentanți.
În aceste condiții, observăm că a devenit o practică pentru anumite entități fie de a obține un avantaj financiar de pe urma acestor acțiuni, fie de a se folosi de aceste acțiuni pentru îndeplinirea unor scopuri ilicite, cum ar fi spre exemplu, continuarea nestingherită a activităților de încălcare de marcă pe perioada desfășurării procedurii de decădere.
Depunerea cu rea-credință a acțiunilor în decădere reprezintă un impediment care subminează integritatea sistemului de proprietate intelectuală. Acest tip de comportament cu rea-credință implică depunerea unei acțiuni în decădere împotriva unei mărci înregistrate cu intenția de a prejudicia titularul mărcii, mai degrabă decât de a căuta o soluție legitimă la un dezacord privind utilizarea mărcii (cum ar fi plata unei licențe, unei francize și așa mai departe).
Terții care depun aceste acțiuni cu rea-credință abuzează de drepturile procesuale prin depunerea unei acțiuni în decădere împotriva unei mărci față de care nu au niciun motiv legitim de a o contesta. Aceștia pot face acest lucru din diverse motive, cum ar fi să aducă prejudicii afacerii titularului mărcii, să forțeze proprietarul mărcii să negocieze o înțelegere sau pur și simplu să perturbe activitatea acestuia.
Impactul unei acțiuni în decădere poate fi semnificativ pentru proprietarul mărcii. Procesul de apărare a unei acțiuni de decădere poate fi lung și costisitor, iar rezultatul poate fi incert. Acest lucru poate avea ca rezultat daune financiare și de reputație semnificative pentru titularul mărcii și poate afecta, de asemenea, credibilitatea generală a sistemului de proprietate intelectuală.
EUIPO a stabilit proceduri pentru a detecta și preveni depunerile cu rea-credință, dar poate fi totuși dificil de identificat și de dovedit un comportament de rea-credință. Din acest motiv, este important că titularii de mărci comerciale să fie vigilenți și să ia măsuri pentru a-și proteja drepturile.
EUIPO a stabilit proceduri pentru a detecta și a preveni depunerile de rea-credință de astfel de acțiuni în decădere, sancționându-le sub instituția abuzului de drept.
Cu titlu exemplificativ, în cauza R 682/2018-2, Comisia de Apel a EUIPO a decis asupra acțiunii în decădere formulate de o persoană fizică din Olanda, d-ul Michael Gleissner împotriva companiei aeriene oneworld Alliance, LLC.
Comisia EUIPO a reținut că marca contestată “ONE WORLD” este o marcă bine stabilită, după cum probabil că majoritatea pasagerilor aerieni din Europa știu sau după cum ar fi putut fi în orice caz ușor de clarificat printr-o simplă căutare pe internet. Acest lucru este demonstrat și de materialul de utilizare prezentat, inclusiv de declarația martorilor.
În această privință, există doar un interes public limitat în ceea ce privește clarificarea situației privind utilizarea mărcii, mai ales că lista de servicii pentru această marcă nu depășește spectrul tipic al companiilor aeriene sau al asociațiilor acestora.
În plus, în cazul de față, nu se poate distinge sau indică niciun motiv tangibil pentru o cerere de decădere din partea solicitantului (persoană fizică). În special, nu există nicio dovadă de încălcare sau de vreun fel de împiedicare a solicitantului în ceea ce privește utilizarea propriilor sale mărci sau intrarea pe segmentele de piață relevante. Nici măcar nu este evident că solicitantul este sau va fi implicat în vreun fel în serviciile de zbor relevante.
În speța de față, solicitantul decăderii știa sau trebuia să știe că se marca “ONE WORLD” era folosită, astfel încât nu ar fi putut fi preocupat în mod serios de clarificarea utilizării semnului.
Mai degrabă, din faptele menționate mai sus, reiese clar că solicitantul decăderii a desfășurat în mod sistematic și chiar comercial acțiuni de decădere la nivel european și național împotriva unui număr mare de titulari de mărci din domenii de activitate foarte diferite, de asemenea și în special împotriva unor mărci utilizate în mod clar.
La fel ca în cazul Sandra Pabst, în cazul de față nu este evident că solicitantul – în domeniul complex al serviciilor aeriene – a urmărit un interes legitim propriu. În acest context, este probabil că utilizarea diferitelor societăți fantomă să fi servit în primul rând pentru a masca amploarea și lipsa de motivație semnificativă a acestor atacuri. Suma totală a atacurilor și, în special, în perioada în discuție în acest caz, reprezintă, de asemenea, un indiciu puternic că solicitantul din prezența cauză a fost, de asemenea, preocupat să perturbe într-un fel sau altul activitatea titularului mărcii UE și să o expună la riscul de pierdere a drepturilor legitime. Procedând astfel, este posibil ca acesta să nu fi urmărit un avantaj clar definit de la început. Cu toate acestea, având în vedere numărul total de proceduri inițiate, era evident că în una sau alta dintre proceduri vor apărea oportunități pe care le-ar putea folosi într-un fel sau altul în beneficiul său financiar.
Faptul că cererea de decădere a solicitantului urmărea, în cele din urmă, un avantaj nejustificat este demonstrat de faptul că însuși solicitantul decăderii a depus spre înregistrare o cerere de marcă “ONEWORLD“, printre altele, pentru servicii de călătorie, în clasa 39, la Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală. În esență, este vorba de o încercare de însușire a mărcii altuia, care, în cazul de față, este chiar utilizată și probabil și bine, dacă nu foarte bine, stabilită. Această strategie, pe care solicitantul a folosit-o deja în alte proceduri (Sandra Pabst; comparabilă este și cererea “TRUMP TV”, anexă la observația titularului mărcii UE), indică faptul că un obiectiv potențial al solicitantului de decădere împotriva mărcii cel puțin foarte asemănătoare “ONE WORLD” a fost acela de a-și însuși marca “ONEWORLD”. Întrucât nu se poate distinge o activitate economică din partea solicitantului de decădere în domeniul serviciilor de călătorie, acest lucru indică în mod clar o intenție abuzivă din partea solicitantului de decădere.
La o analiză globală a factorilor obiectivi și subiectivi menționați mai sus, nu există nicio îndoială că solicitantul decăderii nu a urmărit prezenta cerere într-un mod conform cu natura sa, ci a urmărit-o într-un stil pur artificial pentru a obține un avantaj necuvenit. Prin urmare, cererea se bazează pe un abuz de drept de a depune o astfel de cerere și este inadmisibilă.
Instituția abuzului de drept este reglementată și în Codul Civil din România la art. 15:
Art. 15 Abuzul de drept, Cod Civil
“Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.”
Practic, este interzisă folosirea cu caracter abuziv a unui drept subiectiv de a introduce acțiuni în decădere sau de a formulă contestații și alte cai de atac cu scopul de a obține un avantaj de natură patrimonială care se poate concretiza în fie obținerea unei recompense pecuniare, fie în continuarea nestingherită a activităților de încălcare a drepturilor la marcă.
Adeseori, persoanele fizice sau entitățile care realizează infracțiuni de contrafacere utilizează aceste acțiuni pentru tergiversare, șicanare sau pentru a prelungi practic perioada în care sunt realizate actele de încălcare până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.
Totuși, ținând cont de practica EUIPO și de prevederile Codului Civil, instanțele din România pot respinge acțiunile în decădere introduse cu rea-credință care au ca scop fie obținerea unui avantaj financiar, fie destabilizarea activităților comerciale desfășurate de titularii de marcă.
Marian Constantin – Intellectual Property Consultant
