Inregistrare marci comunitare – Inregistrare marca la OSIM, EUIPO & WIPO – 0799 938 762

Se vor modifica termenele limită stabilite de legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice

Se vor modifica termenele limită stabilite de legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice April 24, 2018Leave a comment

{ Text Block: }

     O altă serie de modificări ce urmează a intra în vigoare la începutul anului 2019 vizează termenele procedurale ce trebuie respectate de către solicitanții mărcilor în relația cu OSIM sau invers. În cele ce urmează, vom analiza o parte dintre termene astfel cum sunt stabilite acum de legea mărcilor precum și noua variantă ce urmează a intra în vigoare.

1) Dovada achitării taxei de examinare va fi făcută în termen de 2 luni de la depunerea mărcii

     În prezent, articolul 14 din Legea 84/1998 stabilește un termen de 3 luni în care solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate depune dovada achitării taxei de examinare:

 “Art. 14 Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va comunica, în termen de 3 luni de la depunerea acesteia la OSIM, dovada plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii, în cuantumul prevăzut de lege. “

Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor, articolul 14 va avea următorul conținut:

Art.14  Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va comunica, în termen de două luni de la depunerea acesteia la OSIM, dovada plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii, în cuantumul prevăzut de lege. ”

     Această modificare va afecta în principal solicitanții mărcilor care nu vor mai putea decide dacă procedează la achitarea taxei de examinare ulterior expirării perioadei de opoziții în interiorul căreia puteau fi întâlnite impedimente. Desigur, există posibilitatea ca solicitantului cererii să îi fie acordat un termen suplimentar de achitare de o lună (în prezent termenul este de două luni) pentru motive întemeiate.

2) OSIM va trebui să anunțe titularul marcii despre posibilitatea reînnoirii

     Articolului 30 din legea mărcilor i se va adăuga un alineat nou prin intermediul căruia va fi stabilit un termen în care OSIM va trebui să anunțe titularul mărcii despre posibilitatea reînnoirii cererii:

”(7) OSIM informează titularul mărcii cu privire la expirarea înregistrării, cu cel puțin șase luni înainte de data acestei expirări. Oficiul nu este răspunzător în cazul în care nu reușește să comunice această informație.

     Practic, OSIM va trimite o notificare titularului mărcii la adresa de corespondență indicată în cererea de înregistrare a mărcii cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea valabilității prin intermediul căreia ii va pune în vedere posibilitatea achitării taxelor de reînnoire a mărcii. Este foarte important ca adresele de corespondență să fie actualizate constant dat fiind faptul că OSIM nu este răspunzător în cazul în care adresa titularilor s-a schimbat însă în fișa mărcii aceștia nu au operat modificările.

3) Termenul pentru formularea unui răspuns la Aviz de Refuz Provizoriu va fi de o lună

În prezent, atunci când OSIM semnalează solicitantului mărcii neconcordanțe în prodecura de examinare de fond, acesta din urmă poate depune punctul său de vedere în termen de 3 luni de la primirea Avizului de Refuz Provizoriu. Termenului inițial îi pot fi adăugate alte 3 luni cu plata unei taxe legale. Ulterior aplicării noilor dispoziții, termenul de răspuns va fi de o lună și va putea fi prelungit cu încă o perioadă de o lună. Cu alte cuvinte, termenele în procedura Avizului de Refuz Provizoriu se vor scurta drastic.

4) Comisia de examinare opoziții a OSIM (CEO OSIM) va avea un termen în care să comunice decizia pronunțată

Odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări, va fi introdus art. 263 care va avea următorul conținut:

 “Art. 263

 (2) Comisia emite o decizie motivată privind soluționarea opoziției, care se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la pronunțare şi care poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare.”

     CEO OSIM nu va fi ținută de un termen în ceea ce privește soluționarea opozițiilor ci doar comunicarea deciziei către părți va trebui să fie făcută în termen de 30 de zile. În prezent, Comisia de Examinare Opoziții nu este ținută de un termen legal pentru a comunica părților din cadrul opoziției decizia luată.  

Per ansamblu, majoritatea termenelor se scurtează și mai mult, vor fi introduse termene noi care să ajute la desfășurarea cu celeritate a procedurii de înregistrare a mărcii dar și a celorlalte proceduri conflictuale auxiliare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Puteți să distribuiți această pagina pe:
× Cu ce vă putem ajuta?