O societate care fabrică produse destinate îngrijirii părului a acționat în justiție Walmart Inc., acuzând-o că vinde online produse contrafăcute, încălcându-i în acest fel drepturile conferite de marca pe care a înregistrat-o, potrivit thefashionlaw.com.

În conformitate cu susținerile Olaplex, Walmart a vândut ”în mod intenționat, fraudulos și malițios” imitații neautorizate ale produselor Olaplex, inclusiv versiunea populară a tratamentului pentru păr ”Hair Perfector No. 3”

Un purtător de cuvânt al companiei Walmart a declarat următoarele: „Respectăm drepturile de proprietate intelectuală ale altora. Olaplex a ridicat mai întâi pretenții în legătură cu mai multe dintre aceste produse cu mai puțin de o lună în urmă și a ales să înceapă litigiul în timp ce le analizam. Noi luăm în serios acuzațiile de acest fel și vom răspunde în mod corespunzător în fața instanței.”

Procesul apare la șase luni după ce compania Dermalogica a început un litigiu foarte asemănător împotriva societății Target pentru vânzarea de produse contrafăcute și în mijlocul unei lupte globale acerbe în care se încearcă din ce în ce mai agresiv stoparea comerțului cu amănuntul, chiar și în cazul produselor autentice vândute pe diverse platforme online – cum ar fi Amazon – pentru a se păstra imaginea de lux sau premium a produselor și a mărcilor în ansamblu.

Print Friendly, PDF & Email