Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice:

Dobândirea protecției

   (1) Protecția mărcilor este dobândită în România prin înregistrarea acestora la OSIM.
   (2) Protecția mărcilor pe cale internațională este recunoscută în România în baza Aranjamentului de la Madrid și a Protocolului referitor la aranjament.
   (3) Protecția mărcilor comunitare este recunoscută în România în baza Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară.”

     Organul competent în România să primească cererea de înregistrare este Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, iar depunerea se poate face direct și cu confirmare de primire de la registratura OSIM, prin poștă trimisă recomandat cu confirmare de primire sau prin depunere electronică pe site-ul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci http://efiling.osim.ro .  Cererile sunt înregistrate la OSIM în ordinea cronologică a primirii lor menționându-se anul, luna, ziua primirii.

     Cele trei faze principale ale înregistrării mărcii sunt: depozitul național reglementar, examinarea cererii de înregistrare și înregistrarea propriu-zisă. Dreptul de prioritate se obține în interiorul primei faze. Astfel, după ce se constată că cererea este completă și corectă, se acordă un depozit reglementar.

     Înregistrarea cererilor se face în ordinea acestora, iar dreptul la marcă revine persoanei care a depus prima cererea de înregistrare, ceea ce îi conferă un drept de prioritate în a fi considerată titular. De la această regulă există două excepții, și anume prioritatea unionistă și prioritatea de expoziție, drepturile conferite de aceste două priorități trebuie invocate odată cu depunerea cererii de înregistrare a mărcii, justificate prin acte de prioritate și prin achitarea taxei legal stabilite.

     Dreptul de prioritate reprezintă o derogare de la principiul teritorialității. Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, reglementează, un drept de prioritate unuionistă. Ceea ce înseamnă că orice persoană care a depus în condițiile legale, într-una din țările Uniunii Europene o cerere de marcă, va beneficia de un drept de prioritate.   
Aceeași marcă se poate depune și în celelalte țări ale Uniunii, într-un interval de 6 luni de la efectuarea primului depozit, fără ca faptele săvârșite, între timp, să fie opozabile.  Acest drept pornește de la principiul tratamentului unionist – prin acest principiu se ințelege faptul că resortisanții Uniunii beneficiază de totalitatea drepturilor acordate direct de Convenția de la Paris, acordând resortisanților un minim de avantaj care constituie un drept intern al Uniunii.

     Dreptul de prioritate al titularilor din spațiul Uniunii este prevăzut și de dispozițiile art.10 și din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost depusă pentru prima dată într-o țară membră a Uniunii Europene sau a Organizației Mondiale a Comerțului, solicitantul beneficiază de un drept de prioritate de 6 luni, de la data constituirii primului depozit, dacă revendică înregistrarea aceleiași mărci în țara noastră.

     Dreptul de expoziție este reglementat de art. 11 din Legea 84/1998, astfel dacă solicitantul a prezentat anumite produse și servicii sub o marcă în cadrul unei expoziții internaționale oficiale sau oficial recunoscute, în sensul Covenției privind expozițiile internaționale de la Paris, organizate pe teritoriul Romaniei sau într-un stat membru al Convenției de la Paris, și dacă cererea de înregistrare a mărcii a fost depusă la OSIM într-un termen de 6 luni de la data primei prezentări în expoziție, solicitantul beneficiază de un drept de prioritate de la data introducerii produsului în expoziție. Termenul de 6 luni nu va putea fi prelungit de termenul prevăzut de dreptul unionist, iar nerespectarea termenelor prevăzute de lege atrage nerecunoașterea priorității invocate.

     În concluzie, dreptul de prioritate are ca efect faptul că data de prioritate este considerată ca dată de constituire a depozitului pentru marcă în scopul de a stabili care drepturi au întâietate prin anterioritate.