Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană reprezintă deja un subiect notoriu care a generat probleme atât din perspectiva relațiilor sociale cotidiene cât și din punct de vedere juridic. În acest context, nu au întârziat să apară întrebările cu privire la stadiul protecției drepturilor de proprietate intelectuală recunoscute la nivel european prin raportare la teritoriul Marii Britanii.

Problema drepturilor de proprietate intelectuală protejate la nivelul U.E. a căror protecție se întindea, implicit, și pentru teritoriul Marii Britanii, a fost un subiect pe marginea căruia s-au creat foarte multe discuții în ultima perioadă. Nu mai puțin adevărat este faptul că au circulat două variante în ceea ce privește protecția mărcilor în perioada următoare pentru acest teritoriu. Prima din ele era bazată pe necesitatea depunerii unor cereri noi de înregistrare a mărcilor la nivelul U.K., în situația concretizării Brexitului. Cea de-a doua viza ipoteza creării unor depozite “clonă” a celor deja existente la nivel european în cadrul UKIPO (Oficiul de Proprietate Intelectuală din U.K.). Având în vedere situațiile similare existente în trecut atunci când mai multe state au aderat la Uniunea Europeană, iar protecția mărcilor existente la nivelul acestora a fost extinsă pentru U.E., a devenit mai probabil că cea de-a doua ipoteză să își găsească aplicabilitatea.

De curând, la nivelul Marii Britanii a fost elaborat un proiect de lege prin intermediul căruia problema protecției mărcilor a fost tranșată. Principalele puncte de interes din cadrul proiectului pot fi rezumate după cum urmează:

  1. Mărcile înregistrate la nivel european vor fi protejate și pentru teritoriul Marii Britanii

Concret, va avea loc o procedură de “clonare” a mărcii europene în exact același format la nivelul oficiului din Marea Britanie. Clasele de protecție și formatul mărcii vor fi respectate întocmai și, cel mai important, această procedură nu va impune costuri suplimentare în sarcina titularilor de marcă.

2) Titularii mărcilor europene pot renunta la protecție pentru Marea Britanie

Începând cu ziua în care Brexitul își va produce efectele, titularii mărcilor europene pot decide că protecția drepturilor să nu fie extinsă pentru teritoriul Marii Britanii. Totuși, o astfel de declarație nu își va produce efectele atunci când: 1) marca a fost utilizată pentru teritoriul Marii Britanii; 2) marca a fost cesionată, licențiată, a fost obiectul unui interes privind securitatea sau obiectul oricărui alt contract; 3) au fost inițiate diferite proceduri la nivelul Marii Britanii având la bază marca (ex.: formularea unei opoziții în baza mărcii).

3) Reînnoirea mărcilor pentru teritoriul Marii Britanii

Odată cu crearea depozitului identic la nivelul oficiului din Marea Britanie, titularul mărcii va trebui să reînnoiască nu doar marca înregistrată la nivel european ci, inclusiv marca extinsă pentru teritoriul Marii Britanii. Oficiul va radia depozitul în situația în care o cerere de reînnoire nu va fi depusă la nivelul U.K.

4) Acțiunile în decădere și dovedirea notorietății

Dacă depozitul de marcă “clonat” la nivelul Marii Britanii face obiectul unei acțiuni în decădere în cadrul căreia titularul trebuie să arate folosirea efectivă a mărcii, probele furnizate nu trebuie să fie aduse doar pentru teritoriul Marii Britanii așa cum ar fi fost normal în cazul unei mărci înregistrate la nivel național în U.K. ci, pot viza totalitatea teritoriilor Uniunii Europene. Acest lucru este valabil și pentru dovedirea notorietății mărcii când probele furnizate pot fi aduse din orice teritoriu aparținând Uniunii Europene. Prevederile puteau fi anticipate, dat fiind faptul că ar fi fost injustă obligarea titularilor la furnizarea de dovezi doar pentru teritoriul Marii Britanii în situația concretizării acestui eveniment imprevizibil.

Toate aceste prevederi respectă tiparul la care majoritatea ne așteptăm și vin în sprijinul titularilor de mărci ale Uniunii Europene, scopul lor fiind de a diminua consecințele Brexitului.

Print Friendly, PDF & Email