Aflându-ne într-un secol al dezvoltării tehnologice continue, protejarea invențiilor este indubitabil necesară pentru a asigura bunul mers al activităților comerciale și pentru a asigura un progres tehnologic sigur. Protejarea invențiilor conduce la majorarea numărului acestora, deoarece persoanele fizice sau juridice pot avea câștiguri pecuniare considerabile de pe urma brevetelor sau modelelor de utilitate.

                Excepții de la brevetare sau de la înregistrarea ca model de utilitate reprezintă: descoperirile, teoriile științifice și metodele matematice, creațiile estetice, planurile, principiile și metodele în exercitarea de activități mentale, în materie de jocuri sau în domeniul activităților economice, precum și programele de calculator, prezentările de informații sau ideile de afaceri.

                Brevetele de invenție sunt reglementate de către Legea 64/1991. Conform acesteia, poate fi brevetată orice invenție cu caracter tehnic având ca obiect un produs sau un procedeu, cu condiția ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicabilitate industrială.

                Un brevet de invenție poate fi obținut între 2 și până la 4-5 ani. Perioada de eliberare fiind stabilită în funcție de mai mulți factori precum momentul plății, cuantumul taxelor, calitatea descrierii invenției și a desenelor invenției etc. Brevetul de invenție este protejat pentru o perioadă de 20 de ani începând de la data de depozit, dacă sunt achitate taxele de menținere în vigoare.

                Modelul de utilitate este reglementat de Legea 350/2007. Modelul de utilitate protejează o invenție tehnică nouă, care depășește nivelul simplei îndemânări profesionale și este susceptibilă de aplicare industrială.

                Modelul de utilitate poate fi înregistrat în termen de 8-12 luni și este protejat pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit.

                Diferențele dintre modelul de utilitate și brevetul de invenție sunt următoarele:

  • În cadrul modelului de utilitate nu se mai analizează activitatea inventivă, modelul de utilitate fiind o invenție cu un caracter inventiv redus;
  • Obținerea certificatului de înregistrare nu este condiționată de procedura examinării de fond, neefectuându-se nici o cercetare documentară pentru a se verifica dacă sunt deja înregistrate modele de utilitate identice;
  • Singura condiție pentru obținerea certificatului de înregistrare a modelului de utilitate este publicarea unui raport de documentare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială publicat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci;
  • Taxele înregistrării unui model de utilitate sunt cu aproximativ 50 % mai mici decât cele necesare brevetării unei invenții;
  • Cererea de model de utilitate poate fi preschimbată în cerere de brevet de invenție;
  • Deși modelul de utilitate protejează o creație cu caracter inventiv mai redus, certificatul de înregistrare al modelului de utilitate îndreptățește titularul acestuia să exploateze invenția pe toată durata sa, să interzică fără consimțământul său: fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare sau importul în vederea folosirii, titularul având dreptul să interzică oricărui terț să furnizeze sau să ofere mijloace de aplicare a invenției, pe teritoriul României.

Pentru a stabili cu certitudine care este varianta exactă, brevetare sau înregistrare ca model de utilitate, este imperativ necesar să consultați un consilier în proprietate industrială și să demarați procedura de cercetare documentară, pentru a stabili dacă invenția dumneavoastră poate fi brevetată sau înregistrată ca model de utilitate.

Marian Constantin

Print Friendly, PDF & Email