Pe fondul dinamizării mediului economic se resimte tot mai ardent nevoia folosirii unor semne distinctive, susceptibile chiar de reprezentare grafică în diverse moduri, care să permită diferențierea produselor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane.

Actualmente, înregistrarea unei mărci constituie unul dintre cele mai importante procese în cadrul unei societăți. Acest lucru se datorează faptului că înregistrarea oricărui produs  se traduce prin siguranța titularului că produsul respectiv se bucură de unicitate și nu poate fi copiat. O marcă înregistrată constituie o marcă sigură, a cărei protecție este garantată de lege.

 Cu toate acestea, este obligatorie înregistrarea unei mărci?

Înregistrarea unei mărci la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci are, în principiu, caracter facultativ, legislația română neprevăzând obligativitatea înregistrării unei mărci în vederea utilizării ei, ci constituind mai degrabă o prerogativă care le este oferită titularilor de marcă din perspectiva protecției de care aceasta se bucură ulterior înregistrării.

Singura excepție de la această regulă este reprezentată de ipoteza unei societăți ce are ca obiect de activitate paza și protecția bunurilor și a persoanelor, care, în vederea obținerii licenței de funcționare pentru desfășurarea activității este obligată să își înscrie atât denumirea societății, cât și însemnele distinctive care vor fi imprimate pe uniformele angajaților, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Această obligativitate își găsește izvorul în dispozițiile Legii nr. 333/2003, HG nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, precum și din HG nr. 935/2007 privind stabilirea modelului echipamentului pentru agenții de pază care își desfășoară activitatea în cadrul societăților specializate de pază și protecție.

Pe de altă parte, chiar dacă nu reprezintă un imperativ impus de lege, indiferent de cât de mare este sau nu brand-ul în cauză, este indicată încă de la început securizarea investiției făcute prin înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Avantajele generate de înregistrarea mărcii sunt multe și variate, câteva dintre acestea fiind următoarele:

  • nu există posibilitatea de a se produce niciodată o eroare legată de proveniență. Sursa va fi de fiecare dată clar conceptualizată în mintea consumatorilor, în funcție de furnizorul de servicii sau de producătorul produselor
  • se evită contrafacerea mărcii și concurența neloială. Prin înregistrare se dobândesc drepturi de exclusivitate în folosirea și exploatarea ei. Astfel, persoanele care nu au drept autorizat de folosire a mărcii nu pot scăpa nepedepsite în cazul comiterii unei astfel de acțiuni ilicite, fiind chiar nevoite să răspundă în fața instanței pentru faptele acestora.
  • se poate solicita anularea unor mărci ulterioare identice sau asemănătoare cu marca proprie.

În consecință, importanța înregistrării unei mărci reprezintă în mod cert siguranța sau protecția de care se va bucura titularul mărcii în urma înregistrării acesteia, precum și alte avantaje importante ce țin de sfera economică a activității desfășurate.

Print Friendly, PDF & Email