Începând cu 11 Ianuarie 2021 se pot depune cererile pentru subvențiile acordate de Uniunea Europeană pentru a sprijini IMM-urile să își optimizeze activele de proprietate intelectuală.

Fondul de subvenții, în valoare de 20 de milioane de euro, este gestionat prin  programul „Ideas Powered for Business” al EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) și se acordă sub formă de rambursări pentru cererile de înregistrare de mărci, desene sau modele industriale, până la suma maximă de 1 500 euro per întreprindere.

Doriți să înregistrați o marcă le nivel european? --> (+4) 021 796 4160

Astfel, solicitanții pot obține 50% din valoarea taxelor pentru cererile de înregistrare de mărci, desene sau modele industriale, la nivel național sau european, în limita plafonului instituit. Cererea poate fi depusă într-unul dintre cele 5 intervale din anul 2021, și anume:

  • 11 ianuarie - 31 ianuarie;
  • 1 martie -31 martie;
  • 1 mai- 31 mai;
  • 1 iulie- 31 iulie;
  • 1 septembrie -31 septembrie.

Primul pas constă în depunerea formularului de candidatură împreună cu documentația aferentă. După primirea deciziei de subvenție de la Oficiu, se poate trece la următorul pas, și anume, depunerea cererii de înregistrare a mărcii sau a desenului/modelului. După achitarea  taxelor, mai este necesară doar transmiterea cererii de rambursare, iar în urma validării documentației trimise, plata va fi rambursată în contul ales de către solicitant.

În vederea obținerii acestui sprijin financiar, solicitantul trebuie să facă parte din categoria IMM-urilor și să nu primească deja finanțare națională sau din partea UE, pentru aceleași servicii.

Pentru a fi considerată IMM (Intreprinderi Micro, Mici si Mijlocii), o întreprindere trebuie să aibă mai puțin de 250 de angajați, o cifră de afaceri anuală netă de până în 50 de milioane de euro și/sau să dețină active totale de până în 43 de milioane de euro.

Pentru a vă asigura că întreprinderea dumneavoastră îndeplinește aceste condiții și pentru asistență în procedura de obținere a rambursărilor, recomandarea noastră este să apelați la un avocat specializat sau la o agenție de proprietate intelectuală.

În cazul în care doriți  înregistrați o marcă la nivel european,  rugăm  ne contactați la numărul de telefon: (+4) 021 796 4160.

 

Avocat Florin Filip